plang

[adeluta75]

Iti multumesc de primirea facuta..banuiam ca este jurnalul tau,recunosc ca nu l-am citit de la capat pt ca mereu sunt contracronometru si mai ales pt.ca copilul meu nu ma lasa o secunda in pace la calculator,e calare pe mine in momentul cand vede ca ma asez pe scaun...pot intra doar cand doarme sau cand e sotul meu acasa.
Ce pot sa mai zic? atata doar ca stiu sa imi vars amarul,nu il strang in mine deoarece am prieteni atat in tara cat si in strainatate....poate uneori am dus lipsa de bunuri materiale,de bani dar niciodata de prieteni....am stiut sa ii pastrez langa mine.
Daca am intrat pe forum, e pt a afla raspunsuri din experienta altora poate...uneori e bine sa inveti din greselile altora decat din ale tale....dar si de a impartasii franturi din experienta mea de viata ..sper sa fiu cuiva de ajutor si eu.la fel cum mi-au fost si mie altii candva....
Sper si eu sa mai vorbim,acum te las ....

[oanadd]

stiti melodia asta??
http://www.youtube.com/watch?v=PX5KvCT0roM

si la noi au fost, asa cum probabil sunt peste tot in lume, in fiecare casa, probleme legate de bani. toate au inceput intr-o perioada a vietii mele care poate as fi avut nevoie de ceva 'resurse' ca sa ma exteriorizez. cand esti adolescent cred ca iti doresti cel mai mult. cateodata stupid, fara temei, alteori poate sunt lucruri la care ai visat o viata. noi am fost trei copii. surorile mele au fost mai norocoase decat mine. ele au putut sa prinda parinti mei la 'tinerete'. pe ele le-au putut ajuta. nu s-a pus problema de meditatii cand a fost vorba de ele. la mine deja... nu se mai putea. haine mai deosebite? nici gand. taxele la scoala? primul an doar. dupa aia a trebuit sa o las mai moale cu mersul la cursuri si sa ma ocup mai serios de facutul banilor in redactiilor de ziar. asa am putu sa-mi permit un parfum bun, o pereche de pantofi pe care mi-o doream eu...
ma durea faptul ca mie mama nu mi-a cumparat niciodata un pachet de tampoane, ca nu m-a intrebat vreodata daca am ciorapi sau nu, ca erau aniversari la care nu primeam nimic sau craciunuri la care mos craciun a lipsit cu desavarsire. plus multe alte lucruri. rechizitele pentru scoala trebuiau cumparate mai subtire. mi-am jurat atunci ca nu am sa mai ajung asa niciodata. si am muncit mult. muncesc si acum. ca sa-mi ridic statutul m-am apucat sa fac a doua facultate. poate am sa pot sa-i ofer briutei mele iubite tot ceea ce eu nu am avut, poate nu din lipsa de bani, ci din lipsa de implicare. mosul vine incarcat la ea cu de toate. chiar daca nu am bani de craciun, cadourile se cumpara pe rand, incepand cu septembrie. multe cadouri. multa dragoste in ele. multa daruire si mult suflet.
nu ne este usor nici noua financiar, platind rata imensa la casa. dar reusim sa ne satisfacem micile placeri si extravagante. spunea cineva la un omet dat de parfumuri de 6 milioane. nu am dat si nu voi da niciodata atatia bani pe un parfum. desi imi plac si am parfumuri bune. cum nu cumpar pantofi de 5 milioane. cumpar lucruri deoseite la preturi decente. fara sa ma las imbatata de aroma firmei producatoare.
cand nu va ma fi nici mama si nici parintii lui adi nu vor mai fi cu noi, lucrurile se vor schimba putin in bine si pentru noi. dar nu stau sa astept moarte nimanui si nici piedica la coltul blocului nu le pun. asta nu ma impiedica sa sper, nu?
prieteni am avut si eu, si am. multi si dragi inimiii mele. de sfantul ion sunt cel mai des alaturi de mine. nu stiu de ce. nu de ziua mea. sfantul ion a devenit o sarbatoare minunata in ultimii ani. casa mea este neincapatoare. si vin din placere. eu nu invit pe nimeni de onomastica dar pregatesc mereu mancare pentru cel putin douazeci de persoane. avem un meniu al nostru. iepure la cuptor. delicios. anul asta am avut si fazan, dat cadou de parintii bunei mele cumetre. minunat a fost.
imi place sa-mi primesc prietenii. sa-i tratez 'omeneste' la mine acasa. sa se simta bine si sa plece zambind. cand omul trece pragul casei mele spre a lui zambind, zambeste si inima mea. stiu ca si data viitoare cand va veni o va face din placere... si asta e tot ce conteaza. fara obligatii care sa ne supre relatia, fara interese ascunse sau vadite. din placere.
'la mine acasa'... ce mult imi place cum suna. daca stiti voi cat am muncit eu pentru apartamentul asta... cate nopti nedormite si cate lacrimi au cazut, innodandu-se in barba mea. si cum mereu tot raul e spre bine... de la o rautate uneia dintre surorile mele s-a ivit si oportunitatea mea. sansa pe care o asteptam de atata vreme. si am realizat si visul asta. am casa mea, unde numai eu sunt stapana, unde nimeni nu-mi poate spune ce si cum trebuie sa fac si unde nu trebuie sa cer voie nimanui. e minunat sa stii ca nu trebuie sa dai buna ziua daca nu vrei.
am sa lupt pana in panzele albe ca briei sa nu-i lipseasca nimic. sa aiba o casa a ei fara sa traga la jugul muncii. sa unceasca din placere. nu din nevoie. daca am sa realizez si asta... am sa pot muri fericita, desi mi-e tareee frica de moarte.
sa mai asculam o melodie inainte sa devenim melancolice. azi sunt chiar bine dispusa.

http://www.youtube.com/watch?v=MVhnxZej0w4

si ca sa va si amuzati nitel... genericul de la unul dintre filmele mele preferate. ghiciti cine sunt eu?

http://www.youtube.com/watch?v=DZgk12YfxVc


sa plangem de fericire, domanelor, ca sunt asa de rare momentele aste incat nu putem sa pierdem ocazia!erita sa dansam si sa cantam. azi e o zi buna!! chiar foarte buna!

[Marinela72]

Eram pe picior de plecare sau mai bine zis de culcare...
Sensibilo, esti vinovata pentru prima parte de insomnie a noptii mele. Puteam sa adorm fara sa te citesc? Nici gand...
Te-am vazut o data, pret de cateva minute. Nu am avut atunci timp sa-ti spun: felicitari pentru ceea ce esti si pentru ceea ce ai.

Pupici si noapte buna, mami de vrabiuta!

[jo_ana]

[Cami-N]

Si mie mi-e frica de moarte! De ce? Tocmai fiindca nu stiu cum este si ce este dupa ea...de unde stiu eu ca nu ma mai doare nimik sau ca nu plange sufletul de tristete dupa moarte? Poate par infantila insa necunoscutul asta ma sperie....
Draga Oana,te citesc mereu,iti simt starile de spirit dar nu zic nimik de cele mai multe ori. Te inteleg foarte bine chiar daca la mine situatia a fost pe dos,noi cei mari n-am avut si cei mici beneficiaza de unele privilegii la care eu n-am visat macar! Imi amintesc cat ma rugam de tata sa-mi dea putin bicicleta lui sa ma plimb si de multe ori era zadarnic.Nu-mi cumpara o bicicleta,nici pe-a lui nu mi-o dadea dar fratilor le-a cumparat si dupa ce au stricat-o pe a lui si pe a lor..... Nu ieseam din casa fara voia lor,nu aveam nicio haina la moda....Desigur alta e situatia acum cu cei mici care fac ce vor si obtin ce vor! Ceea ce deplang insa este ca atat noua cat si lor ne lipseste dragostea aceea de parinte si afectiunea! Parintii nostri nu ne spun niciodata"te iubesc"sau "sunt mandru de tine",nu s-au jucat cu noi niciodata si nu ne-au laudat la vecini...nu ne-au facut cadouri surpriza si nici cele mult asteptate n-au fost prea bogate...nu am amintiri vesele si fericite cu familia mea,doar reprosuri....
Nu stiu daca voi reusi vreodata sa ii ofer copilului meu confortul material ideal sau un viitor fara griji...ceea ce doresc eu cel mai tare este sa-i pot da copilului increderea in sine si afectiunea necesara asa incat sa-si poata procura singur ceea ce eu n-o sa-i pot oferi!
Asa ca Oana,nu te framanta atat de tare pentru ceva ce poate Bria nici nu si-ar dori atat de tare,eu zic sa incerci doar sa-i oferi ce-i trebuie ca sa creasca puternica si increzatoare! Sper sa nu te supar cu randurile mele! Te imbratisez cu drag....

[oanadd]

aseara am dus-o pe briuta mea iubita la galati. nu stiu de ce dar nu am vrut sa raman acolo, peste noapte desi as fi vrut sa ma vad cu cristina... sa stam de vorba. sa povestim. pe la sapte si ceva am plecat spre casa. desi de obicei mergeam prin buzau, de data asta asta am schimbat ruta. braila-slabozia si dupa aia pe autostrada. [:(] la iesirea din galati spre braila s-a construit un selgros. este semafor. era rosu cand am ajuns noi. m-am uitat in jurul meu... eram trista ca nu o am pe bria langa mine. in dreapta, la un fel de bariera, doi baieti asteaptau. in stanga un microbuz alb care transporta oamenii la bucuresti. se vedea placuta din fata cu ruta. m-am uitat la ei. prin geam. m-am uitat la semaforul care era inca rosu. si-am gandit.... ce schimbare este, oare, in destinul nostru faptul ca ne-am oprit acum... secundele astea... poate pierdem ceva... undeva. cum ma afecteaza faptul ca acum stau desi ar fi trebuit sa fiu undeva cu cateva sute de metri mai in fata. sa vad alte lucruri....[:(] s-a schimbat culoarea la semafor si am plecat. drumul era relativ liber, mergeam lejer, discutam. faceam planuri. ii povesteam lui adi despre un proiect al meu pentru care as vrea sa gasesc finantare.planuri de viitor. la vreo 20 de kilometri de braila, spre slabozia erau cateva masini oprite pe ambele parti. initial am crezut ca eram la locul unde se vinde pepeni. [:(] am incetinit fiindca era forfota destul de mare. cand am trecut de primul camion oprit... am inlemnit. o masina era izbita de un copac. ardea. oamenii se agitau... am oprit. m-am dat jos cu pcioarele tremurande. m-am gandit la cei care sunt prinsi acolo. 'extictorul, adi...' dupa care mi-am amintit... nu avem... noi am imprumutat unul cand am facut ITP-ul la maisna. avem numai trusa. masina ardea in continuare. de pe partea cealalta a strazii se vedea cum doi barbati, desi erau mai multi care se uitau se chinuiau cu o galeata sa arunce apa dintr-un canal de irigatii. m-am uitat in jurul meu. la reo 20 de metri era o fantana cu galeata scoasa. am alergat spre ea cu gandul sa rup legatura si sa le duc galeata. spre norocul meu era legata cu sarma am desfacut-o cat am putut de repede, desi imi tremurau atat de tare degetele incat abia mi le mai simtea. am luat-o si am alergat spre oamenii care incepusera sa se cam dea la o parte. 'o sa explodeze'. i-am intins-o cu lacrimi in ochi unui barbat. parca il ad si acum. cu sort alb, fara tricou, cu mustata... 'ia nene si galeata asta si arunca apa, ca ard oameni acolo' se auzeau alti barbati pe langa mine... 'gica, adu si galeata ta din masina!!!' s-au strans pana la urma vreo 5 galeti. focum s-a stins desi toata tapiseria masinii era imbibata cu benzina. a aparut si politistul din comuna. trecusera vrea zece minute de cand ajunseseram noi. a sunat la 112. pompierii, descarcerarea, salvarea. un nene cu o bena a dat cu spatele ca sa impinga masina in asa fel incat sa cada pe roti, sa se poata vedea cine e inauntru. din cauza izbiturii rotile de pe partea dreapta a masinii erau in sus, capota fiind incolacita in jurul copacului. cand a miscat masina focul a reizbucnit. probabil de la o scanteie. a reinceput lupta cu flacarile. cand s-a stins iarasi cativa barbati au propus sa se impinga masina ccu mana. 6 dintre ei nu au tinut cont ca metalul firbinte ii arde la palme si au impins masina pana au reusit sa o aduca in pozitia 'normala'. capota era turtita a aproape se lipise de scaunele din fata, date pe spate din cauza socului. totul de redusese la maxim un metru inaltime. am vazut o mana... o verigheta.
desi era un sant destul de adanc, si namol de la apa care se aruncase, m-am dat jos sa vad cati oameni sunt in masina. nimeni nu se baga. era doar soferul. capul ii era culcat inspre ceea ce fusese odata geamul din partea stanga a masinii. tricoul verde era negru de la fum, probabil. mi s-a parut ca la gat are o taietura mare. nu se misca, nu era sange... cateva obiecte cazute in masina. o rola de scoch, doua serviete, o pompa, un sparay de gura.... mi-a fost frica sa pun mana pe el. picioarele mele erau acum bagate in noroi am rugat pe un nene burtos cu palarie de soare sa vada daca are puls. aparusera si pompierii. nu au mai avut ce sa faca decat sa sa parcheze cat mai pe marginea soselei. au aparut si cei de la descarcerarea si salvarea. desi oemeniii incercasera sa traga de usa nu se putuse face nimic. medicul de pe salvare era deja echipat. avea manusile puse la maini. asisenta, o femeie maruntica.... a alergat pe partea dreapta a masinii sa vada daca nu cumva mai este cineva si in partea aia a masinii. fata medicului cand s-a ridicat, dupa ce a controlat pulsul mi-a spus tot. cu toate astea, fiindca era langa mine l-am intrebat. 'e mort?'
raspunsul, desi il stiam m-a surprins. 'da. nu are puls!'. s-a intors spre baietii de la descarcerare. 'scoate-ti-l de acolo. nu mai e nimic de facut'.
atunci m-am uitat la oamenii aia din jur... un domn venea catre politist cu un telefon in mana. un zapp, model mai vechi. un altul adicea placuta cu numarul masinii... o placuta impecabila. probabil masina fusese abia spalata. nici nu-ti mai dadeai seama ce model fusese. pe ambele sensuri coada de masini era imensa. m-am intors spre adi si i-am spus. 'sa mergem'. cand am ajuns la masina am vazut ca usa mea era deschisa, portbagajul la fel. le lasasem asa in fuga aia de la inceput. acum mergeam incet. eram distrusa de ceea ce vazusem acolo. m-au suparat cei care faceau poze cu telefonul mobil. i-am spus unuia dintre ei, dupa ce l-am batut pe umar 'nu e spectacolo, aici!'. cand m-am asezat pe ocul meu, in masina m-am gandit la verigheta pe care o vazusem pe mana omului ala. cineva il astepta acasa.
pe drumul spre casa, drum care mi s-a parut interminabil, m-am tot gandit ce viteza a avut omul ala de a facut masina asa de varza... incolacita pe copac. era la iesirea din localitate. era drum drept. fara gropi. nu era aglomerat....
si m-am gandit. daca nu as fi prins semaforul de la selgros.. as fi fost acolo cand se izbea de copac. as fi stiu ce s-a intamplat. asta era schimbarea in destinul meu.

am adormit cu imaginile alea in minte.
de dimineata am cautat stiri despre accident pe ziarele locale, dar nu am gasi nimic.
si am ajuns la aceiasi concluzie. ce mici suntem in fata destinului.

pentru voi si pentru familia acelui om...
http://www.youtube.com/watch?v=Ss21FIGWwwg

[larisa29]

Oana, sunt luni de zile de cand nu am mai citit nimic, pe aici, pe la tine...
Nu stiu de ce, poate din lipsa de timp, sau , habar nu am , am uitat de jurnale...
Si azi, mi-am amintit...M-am mirat cand am vazut ca scrisesesi..nu stiu de ce aveam impresia ca nu mai scrii....
Surpriza, am citit doar ultima pagina..si am descoperit o alta Oana diferita de cea, sa zicem, de acum un an sau poate o jumate de an...mai melancolica, mai visatoare...Insa mereu o mama cu gandul la vrabiutza ei adorata..E de mirare cat poti, ca femeie, iubi un copil, copilul tau...
Dar nu suntem doar mame , suntem si femei si copii, noi la randul nostru....Avem nevoie si sa primim nu doar sa daruim, avem nevoie sa fim si altceva, nu doar mame...
M-a impresionat ceea ce ai scris despre mainile prietenei tale, comparandu-le cu ale tale ...

Iar povestea accidentului...asta m-a tulburat enorm, imaginea mainii acelea purtand verigheta....si gandul ca cineva il astepta si gandul ca acea cineva va primi cutremuratoarea veste, spusa cine stie cum si cine stie de cine..m-a inspaimnatat .
Bucura-te Oana, de ceea ce Dumnezeu ti-a daruit!

Imi vin in minte nicte versuri simple, scrise de Cosbuc: Din codru rupi o ramurea,/ ce-i pasa codrului de ea? /Ce-i pasa unei lumi intregi, / De moartea mea?"
Si totusi cuiva ii pasa.....

[Cami-N]

Foarte trista intamplarea! Eu nu-mi amintesc sa fi vazut un accident in derulare...doar urmele lor,masini distruse,pete de sange,agitatie,oameni! Cred ca e o experienta traumatizanta si cred ca v-a marcat pe amandoi! Poate v-a apropiat putin intamplarea? Cand vezi asa ceva ,poate ca apreciezi cu mult mai mult ceea ce ai si oamenii de langa tine! Ii povesteam aseara lui Dan ce-am citit in jurnalul tau...ai un fel de-a povesti ca nu-l pot reda si a trebuit sa citeasca el ca sa inteleaga ce spun....Reusesti intr-un mod aparte sa-ti scrii trairile,aproape ca ma vedeam acolo langa tine cu inima batand nebuneste asteptand verdictul medicului....Cat mi-am dorit sa fie altul...

[oanadd]

http://www.youtube.com/watch?v=AIaJ7os9B6w
mai e putin si se fac trei ani de cand a murit tata. parca ar fi ieri. am crezut ca, cu timpul, totul va durea mai putin. ca voi putea sa ma gandesc la el fara sa-mi dea lacrimile. fara sa ma doara sufletul asa de tare ca si cum ar fi ramas doar o bucata din el si tanjeste la nesfarsit sa atinga infinitul. nu s-a schimbat nimic fata de atunci. doare la fel de tare. in ultima vreme l-am visat destul de des. parca stie de acolo ca imi lipseste si vrea sa imi readuca putin din bucuria pe care am trait-o impreuna. poate incearca sa ma alinte... in singurul mod in care mai poti sa te vezi cu un om care a trecut 'dincolo'.
doamne, la cate as renunta pentru o ultima imbratisare. pentru un strop de miros. o umbra de voce.... cateodata mai gasesc prin hartiile mele diverse chestii scrise mana lui. imi imaginez cum a tinut pixul in mana si si-a notat cu scrisul lui apasat si destul de ascutit 'lucrurile de facut azi'. planurile lui neduse la sfarsit. si atunci
au fost asa de dese momentele in care i-am dus lipsa... altele in care m-am bucurat ca nu mai este sa vada esecurile noastre. trei lungi ani in care am asteptat... sa ma trezesc poate din viata asta si sa invii intr-o alta. sa fie iar cu noi. sa cunoasca pe teo si pe vrabiuta mea iubita. sa nu-l fi vazut niciodata pe nepotelul meu de trei ani cum tamaia un mormant. sa nu o vad pe mama negasindu-si locul in lumea asta si incercand sa fuga de realitatea cruda a singuratatii.
e asa de linistitoare cateodata singuratatea. altadata asa de apasatoare. zilele astea de toama ma fac sa retraiesc iar zilele 'alea'. zile ploiase, intunecate dupa care.... soarele caldut cu lumina lui care iti deranjeaza ochii. ca si cum ne-ar spune ca dupa fiecare lacrima trebuie sa invatatm sa zambind. fiindca nici o zi nu e ca precedenta si nici cea de maine nu va fi ca acum.
ma supar cateodata cand merg la parintii lui adi. ma doare sa-i vad impreuna. ma doare sa-i vad cum se imbratiseaza.... cum tataul lui plange de bucurie ca am venit la ei sau ca le-o lasam pe briuta in vizita. ma deranjeaza cand spune ca si eu sunt faa lor.... cand suna sa se asigure daca am ajuns in siguranta acasa dupa lungul drum spre bucuresti.
le-as striga ca toate lucrurile astea trebuia sa le faca tatal meu. sa o duca el pe bria la plimbare sa-i cumpere vata de zahar. pe genunchii lui sa se joace de-a calutii. el sa ma stranga in brate atunci cand sunt suparata... sa le urlu ca nu vreau sa fiu copilul altcuiva... ca eu am un tata al meu. cel mai bun dintre toti. si cu cea mai mare calitate. era al meu.

intelegeti-ma, domanelor, daca zilele astea am sa fiu mai apatica... sunt doar trista.
http://www.youtube.com/watch?v=EqiojZAlNt8

[DRIANA]

Oana, am citit despre accident...cumplit!!! Sunt lucruri care te intorc pe dos, care te fac sa te gandesti cat de frumoasa este viata si cat de norocosi suntem ca o avem...apoi cat de nerecunoscatori ca , in loc sa ne bucuram de sanatate, de un zambet, de o clipa minunata ...noi cautam motive pt a fi nemultumiti...

Imi pare rau ca esti asa trista, as vrea sa pot sa spun ceva care sa te faca sa zambesti...