Jasminutza iti multumesc, niciodata nu e prea tarziu, mama e foarte realista cat de bine stau mamicutele voastre cu timpul, ea e un exemplu perfect din punctul asta de vedere
briule pe prietena lui Radu o cheama Dana, nu prea mai sunt impreuna, tin legatura, se mai intalnesc dar nimik serios, Moni e prietena, adica logodnica lui Luci, un prieten bun de-al nostru si asa o mai cheama si pe mami lui Dalia si Bia.
sa stiti ca ieri eram la buni Rodi de la ora 12 ca sa poata ai mei sa termine ceea ce isi prousesera fara sa-i deranjez, pentru prima oara n-am intrebat deloc unde e mama si tata chiar daca constatasem ca lipsesc, eram in elementul meu, m-am tot jucat cu buni, am papat doar pepene rosu ca n-am vrut supa, apoi tata a venit dupa mine si a adus-o si pe buni sa o ajute pe mami, am adormit pe masina pe la 3:30 si pana la 5:30 am dormit urmand sa ma trezesc putin cam mofturici chiar daca era Radu si bunu deja la noi, m-am calmat cand mi-a umflat baloane, apoi m-m jucat lu Lego, de la Radu, cu o masina care vine la statia deservice auto si apoi la benzinarie, tare frumos e, mi l-a adus din Ungaria, apoi a venit bunu si buni, de la ei am primit hainute aduse debuni din Viena, tricoul care e pe mine, si inca unul si un trening si un pantalon pe care nu am vrut sa-l iau pemine.la scurt timp au s-au mutat de la bograci de la Roxi de acasa - Simo cu Andreea si Marius si cu Roxi cu Ovi si copiii, Vlad si Victor, verisorii mei, Simo mi-a adus si ea un lego cu trenulet si vagon cu elefantel, o geaca groasa de iarna cese face vesta si o camasa rosu cu gri in dungi, iar roxi mi-a adus un excavator cu remorca, au venit apoi Mircea si cami si ei mi-au adus o bluzica cu maneci lungi, maro cu portocaliu si niste blugi maro inchis, cred ca o sa-mi vina de minune!
A fost totul minunat, m-am simtit super, am facut pipi pe covor de multe ori, si pe chilotei, dar am facut si in olitza, am papat bine chiftelute si fructe, tortuletz, am suflat in lumanare, am ciocnit sampanie Asti cu toti invitatii, e placerea mea sa ciocnesc in sanatatea mea, si pe la 11 m-am dus cu tata la culcare dupa o baita buna din care cu greu m-am dat scos!!
Dimineata la 3 tata a fost nevoit sa mearga la urgente ca salvarile ar fi venit cu greu asa ca a mers si la 6 a sunat-0 si pe mama spunandu-i unde e si ca ar fi posibil sa-l interneze dar pana la urma l-au lasat acasa si la 8:30 el s-a culcat dupa ce si-a luat medicamentele, tre sa tina dieta, poate cu ocazia asta ar putea slabi, si peste 2 zile tre sa dea telefon la dr sa-i spuna cum se simte, eu la 8:45 m-am trezit am scapatpipi pe mine pana a venit mama si kk in pantalon, dar era botz si l-a luat mama fara probleme, apoi am facut si in olitza un alt botz, am baut un pahar de lapte cu un pai in care erau granule de cioco pe care mi l-a adus buni de dincolo ca altfel nu beau lapte, si ieri la fel s-a intamplat, pana ce toate granulele dispar odta cu laptele ce vine prin el.
Acum ma joc cu masinutele lego la noi toarna cu galeata, ma uit la desene, imi plac mult cu ursuletul Rupert si cand impreuna cu mama : rupert, rupeert ursuletz si aproape ca-i spun numele perfect!
va pup pe toti dragii mei prieteni!