Asadar,
pe 25 iunie, la controlul obisnuit BCF-urile 230-245. Am fost trimisa de urgenta la Cluj. Fara a intra in detalii privind actul medical intr-un spital universitar, timp de o saptamana am urmat tratament pentru scaderea ritmului cardiac al fatului. Toate investigatiile si analizele, tensiunea mea erau ok, dar, inexplicabil atat eu cat si copilul aveam tahicardie.
Din pacatul puiul meu nu a raspuns la tratament, asa ca la 35 de saptamani, pe 2 iulie, am intrat in sala de operatie - fara a mi se comunica nimic (adica am urcat la terpie cam cum te-ai duce la vecinul de la etajul 2 sa-i ceri niste sare
![zambet larg [:D]](./images/smilies/bigsmile.gif)
). Din fericire luasem mobilul cu mine si am reusit sa-l sun pe sotul meu sa vina la Cluj, urgent, caci eu sunt cu perfuzia si ma pregatesc de operatie... Apoi i-am dat telefonul asistentei...
La ora 10 a venit pe lume puiutul meu, iar eu nu stiam nimic despre starea lui. Cu masca de oxigen dadeam telefoane sa aflu cum e copilul, caci nimeni nu-mi spunea nimic.
Iesit la lumina, copilul avea 230 BCF-ul, dar in 15 minute ritmul cardiac s-a reglat la 125-135 ... de doua saptamani ne mentinem in aceste limite, copilul nu are nimic la inima.
Eram multumita ca s-a incheiat cu bine, caci micutul, desi prematur a reactionat foarte bine timp de 3 zile. Pe cand urma sa cobor de la terapie, cu o noapte inainte, copilul face soc hipoglicemic, datorat medicatiei cu propanolol si digoxina, primite anterior operatiei.
Starea copilului se stabilizeaza, insa eu intru intr-o depresie crunta...
Nu mai conteaza, acum sunte bine puiul ia bine in greutate, nu s-a descoperit nimic clinic, doar ca eu tresar la fiecare scancet ca nu cumva...
Alte dificultati?...multe: e groaznic sa ajungi in spital, abia am reusit sa pun copilul la san, caci o saptamana jumate a stat la terapie, pentru monitorizari, iar prigramul lui de masa cu corespundea cu cel existent in spital; alearga mama, mulge-te...rabda, spera si...
Multumesc lui D-zeu ca s-a terminat cu bine, vom mai face controale, dar sper sa nu mai ajung in acel spital vreodata.