by oare » Tue Jun 05, 2007 8:58 am
nu stiu daca e vorba de curaj sau inconstienta...in mod sigur e greu. dar am constatat ca depinde de noi sa facem greul mai usor.
de ceva vreme (cam de cand s-a nascut Maria) am mustrari de constiinta legate de Sanziana; uneori uit ca e tot copil si-i cer mai mult decat poate da - ii cer sa vorbeasca incet pentru ca doarme Maria, sa nu se murdareasca, sa lase sonorul la tv mai incet, sa inchida boxele la calculator, sa nu mai vorbeasca asa mult cand sunt la volan sau vorbesc cu cineva sau stam la masa, sa nu-mi mai ceara toata ziua sa-i cumpar ceva (aici e campioana: chiar daca nu-si doreste ceva anume, se gandeste putin si gaseste ce sa-mi ceara), sa ... ce mai! toata ziua sunt cu gura pe ea! uneori ma intreb daca nu s-o fi saturat de mine. dar ieri am redescoperit cat de frumos e sa stai cu ea si sa o asculti. am iesit in parc: eu cu ea, cu rolele, iar tati cu Maria, cu carutul. inca nu stie sa mearga singura cu rolele dar ne-am straduit. ne-am propus sa parcurgem un traseu de 10ori, dupa care primea o inghetata. cat a mancat inghetata am stat pe banca la povesti...imi spunea ca ar vrea sa fie o zana cu aripi, adevarata, si sa-i poata ajuta pe copii, sa le indeplineasca toate dorintele. in timp ce-mi vorbea, o priveam in ochi...uitasem cum e sa ma pierd in albastrul lor si sa ma simt invadata de bucuria ca e a mea. ce-mi pot dori mai mult? aseara ma intreba ce inseamna sa fii sensibila, pentru ca la gradi copiii ii spun ca e sensibila. i-am spus ca inseamna ca te intristezi atunci cand cineva e suparat pe tine sau nu vrea sa se joace cu tine, ca te superi usor si asa mai departe... dar mi-am amintit ca la prima piesa de teatru de la gradi, de cand era la grupa mica, a plans de tristete... a fost singurul copil care a facut-o. stiu ca nu e bine sa puna totul la suflet, ca asta-i va dauna mai tarziu (se intampla si acum cand crede ca toti copiii pot fi prietenii ei si constata ca de fapt nu e asa), dar nu o pot schimba... si ma gandesc ca poate tocmai asta o face sa fie altfel; la fiecare serbare de la gradi se face liniste atunci cand recita...nici nu s-ar putea altfel, pentru ca recita din suflet si traieste ceea ce spune.
fiecare gest pe care-l face Maria ne surprinde pe toti si ne starneste admiratia (saptamana trecuta tot incerca sa spuna fetita si spunea ,,tititza'')...si uitam uneori sa-i acordam suficienta atentie Sanzianei, numai ca ea e rabdatoare si asteapta sa o observam...
a fost o zi...cand se putea sfarsi...