clipe de viata

[Marinela72]

Oare, citesc, imi inchipui cat iti este de greu si totusi te invidiez... Pe tine si pe toate femeile curajoase.
Noapte buna si felicitari pentru minunile de langa tine!

[oare]

nu stiu daca e vorba de curaj sau inconstienta...in mod sigur e greu. dar am constatat ca depinde de noi sa facem greul mai usor.
de ceva vreme (cam de cand s-a nascut Maria) am mustrari de constiinta legate de Sanziana; uneori uit ca e tot copil si-i cer mai mult decat poate da - ii cer sa vorbeasca incet pentru ca doarme Maria, sa nu se murdareasca, sa lase sonorul la tv mai incet, sa inchida boxele la calculator, sa nu mai vorbeasca asa mult cand sunt la volan sau vorbesc cu cineva sau stam la masa, sa nu-mi mai ceara toata ziua sa-i cumpar ceva (aici e campioana: chiar daca nu-si doreste ceva anume, se gandeste putin si gaseste ce sa-mi ceara), sa ... ce mai! toata ziua sunt cu gura pe ea! uneori ma intreb daca nu s-o fi saturat de mine. dar ieri am redescoperit cat de frumos e sa stai cu ea si sa o asculti. am iesit in parc: eu cu ea, cu rolele, iar tati cu Maria, cu carutul. inca nu stie sa mearga singura cu rolele dar ne-am straduit. ne-am propus sa parcurgem un traseu de 10ori, dupa care primea o inghetata. cat a mancat inghetata am stat pe banca la povesti...imi spunea ca ar vrea sa fie o zana cu aripi, adevarata, si sa-i poata ajuta pe copii, sa le indeplineasca toate dorintele. in timp ce-mi vorbea, o priveam in ochi...uitasem cum e sa ma pierd in albastrul lor si sa ma simt invadata de bucuria ca e a mea. ce-mi pot dori mai mult? aseara ma intreba ce inseamna sa fii sensibila, pentru ca la gradi copiii ii spun ca e sensibila. i-am spus ca inseamna ca te intristezi atunci cand cineva e suparat pe tine sau nu vrea sa se joace cu tine, ca te superi usor si asa mai departe... dar mi-am amintit ca la prima piesa de teatru de la gradi, de cand era la grupa mica, a plans de tristete... a fost singurul copil care a facut-o. stiu ca nu e bine sa puna totul la suflet, ca asta-i va dauna mai tarziu (se intampla si acum cand crede ca toti copiii pot fi prietenii ei si constata ca de fapt nu e asa), dar nu o pot schimba... si ma gandesc ca poate tocmai asta o face sa fie altfel; la fiecare serbare de la gradi se face liniste atunci cand recita...nici nu s-ar putea altfel, pentru ca recita din suflet si traieste ceea ce spune.
fiecare gest pe care-l face Maria ne surprinde pe toti si ne starneste admiratia (saptamana trecuta tot incerca sa spuna fetita si spunea ,,tititza'')...si uitam uneori sa-i acordam suficienta atentie Sanzianei, numai ca ea e rabdatoare si asteapta sa o observam...

[jo_ana]

Citesc si realizez ca e greu, desi frumos. Nu stiu cum voi reusi sa mentin un echilibru, desi mi-am propus ca dupa ce va veni bb-le sa-mi fac zilnic timp pentru Ton.
Ai doi copii minunati si, desi nu e simplu, fiecare dintre ei merita atentia si intelegerea parintilor. Poate Sanziana mai mult, caci pana nu demult a fost centrul atentiei voastre. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar fiind si un copil sensibil, poate ar fi bine sa petreci mai mult timp cu ea.
Eu am fost copilul mai mare in casa si n-am simtit-o niciodata pe mama aproape de mine...
Te pup si sunt convinsa ca vei gasi calea de mijloc!

[oare]

ai dreptate JO, si noi constientizam ca pentru ea au fost schimbari majore ( a schimbat casa, orasul, gradinita, a aparut Sorana, cu care trebuie sa imparta in primul rand atentia noastra, nu-i mai cumparam doar ei jucarii si hainute); am realizat asta chiar inainte de a se naste cea mica. incercam sa compensam, sa ne impartim timpul in asa fel incat sa stam suficient si cu ea. numai ca...la mijlocul povestii incepe cea mica sa planga, cand imi povesteste ce a facut la gradi trebuie sa fug repede sa schimb un scutec si tot asa. de fapt, cea mica e bazaita cam tot timpul, cel putin de la o vreme; sta in picioare, la marginea patutului si plange - daca o pun jos, pe covor, tace si pleaca exact acolo unde n-ar trebui. dar, una peste alta avem copii grozavi, si eu si tu, si sunt convinsa ca si bebe mic al tau va fi la fel. sa dea Dumnezeu sa avem multa sanatate si multa rabdare; si timp liber taticilor, ca sa ne mai preia din sarcini.

[Marinela72]

Scrii atat de frumos...esti o mamica speciala.
Ai povestit despre Sanziana...citind, citeam despre fetita mea, despre povestile ei cu zane, despre fericirea de a o avea. E greu ca nu poti fi cu ea tot timpul...eu nu am al doilea copil (probabil nu voi avea curajul niciodata sa il fac) si cu toate astea am momente cand simt ca o neglijez. Motivele sunt obiective: serviciul, facultatea, examenele, problemele...dar ce vina are ea pentru toate astea? Ma tem ca intr-o zi, peste 15-20 de ani va spune: mami nu a fost niciodata alaturi de mine.
Bucura-te de copii tai si daca Sanzi e sensibila cu siguranta seamana tare mult cu mama ei.

[oare]

iti multumesc pentru cuvintele frumoase.
nu cred ca fetita ta iti va spune vreodata ca nu ai avut timp pentru ea; si cred ca nici ale mele nu o vor face. si stii de ce? noi am constientizat aceasta posibilitate si avem remuscari pentru fiecare clipa de atentie pe care nu le-o acordam. spunea cineva ca nu cantitatea, ci calitatea conteaza. eu una as prefera sa pot petrece mult timp de calitate cu ele, numai ca nu prea reusesc sa definesc exact acest ,,mult''. oare cand e suficient? nu vreau sa cad nici in cealalta extrema si sa le fac dependente de mine. povestea Jo_ana despre matusa si vecina...si eu imi aduc aminte de vremurile alea ... si ma uit cu un pic de ciuda la copiii din fata blocului, cu cheia si cartela de la interfon atarnate la gat, si ma intreb : eu de ce nu am curajul de a o lasa afara singura? s-au intamplat prea multe si nu vreau sa-mi asum nici un risc. si de aici se naste iar o serie de intrebari...o fi de vina ora tarzie...
o noapte linistita...si tinem pumnii stransi Marinela.

[jo_ana]

S-au schimbat toate atat de mult de cand eram noi copii. Acum ti se pare un risc extrem sa-ti lasi copilul afara, in fata blocului, fara ca unul dintre parinti sa fie de fata. Iar asta face rau inclusiv copiilor - le lipseste acea libertate de actiune care vine de la sine, fara a necesita incurajari si aprobari speciale.
Ma gandesc cate lucruri stiam sa fac eu la 4 ani, iar copilul meu/alt copil are nevoie de indrumari speciale. E drept ca eu nu stiam ce-i ala calculator, nu stiam da replici atat de inteligente, dar eram - copiii de atunci erau - mult mai indemanatici intr-ale jocului si activitatilor specifice copilariei pe care noi o stim!

[oare]

sa spun o poveste despre care imi amintesc uneori. e adevarata, trista si aproape incredibila pentru lumea in care traim: un verisor de-al mamei se recasatoreste, in urma cu mai bine de 30de ani, cu o tipa care avea un baietel din prima casatorie. il cresc frumos, baiatul il respecta si ii spune tata, se casatoreste, i se naste un copil si , la cateva luni dupa nasterea acestuia, moare, la doar 25 de ani, din cauza unei raceli la plamani pe care medicii nu au depistat-o decat la autopsie. locuia pe aceeasi scara cu parintii lui. la scurt timp dupa aceea, moare si verisorul mamei. incredibilul abia aici apare: soacra si nora se impaca extraordinar de bine, mai bine chiar decat daca ar fost mama si fiica. intre timp nora s-a recasatorit, iar sotul ei o trateaza pe soacra ca si cum ar fi din familie. de fapt...bat campii...chiar sunt o familie. pe cele doua femei le-a lovit acelasi necaz si au avut puterea sa mearga mai departe impreuna, in ciuda celor care prevedeau un dezastru acum 14ani.

[Marinela72]

Si sa mai spuna cineva ca filmele sunt exagerate...crede-ma, mai putin vezi sa se intample in realitate ceea ce am citit eu mai sus. Bravo lor, necazurile au reusit sa ii tina unii langa altii, au inteles ca impreuna pot depasi mult mai usor problemele, supararile, esecurile.

Sunt acasa...am intrat sa vad ce mai faceti.
O seara linistita si un pupic pentru toate trei. Pe curand!

[oare]

speram sa povestesc lucruri mai frumoasa dar...
am revenit de o saptamana si ceva la hunedoara si credeam ca totul e ok. dar nu prea e. cu o zi inainte de a ne intoarce, in timp ce stateam la masa, am simtit ca ametesc si am inceput sa nu mai vad bine; m-am asezat in pat si am asteptat sa-mi revin, numai ca mi-au amortit mana stanga, limba si buzele. m-am prezentat la urgenta si diagnosticul a fost cadere de calciu, asa ca au urmat un calciu in vena si recomandarea de a bea cate 2 fiole de gluconolactat de calciu cu magneziu/zi, timp de 10 zile.
seara, Maria a facut temperatura si am presupus ca a racit putin; am exclus ipoteza de a i se fi facut rau de la calciul meu, pentru ca o intrebasem pe dr de la urgenta daca ar putea efecte negative aupra ei, dat fiind faptul ca alaptez, iar ea mi-a spus ca nu e absolut nici o problema. a doua zi insa Maria a vomat tot drumul si a avut si scaune nu tocmai obisnuite.
mi-am luat calciu si am citit prospectul (asta e fixul meu cu care ma mandresc: nu administrez medicamente fara a le citi si codul de bare). surpriza! pe timpul administrarii calciului se intrerupe alaptarea pentru ca acesta trece imediat in lapte. iar simptomele prezentate de Maria sunt chiar cele din prospect. si in conditiile astea, eu ce fac? pentru ca mana imi amorteste in continuare. mi-am sunat dr de familie de la Galati si i-am povestit tot: mi-a spus si ea ca 2 fiole ar fi cam mult si sa incerc sa-mi iau calciul din alimente si doar atunci cand simt ca-i lata sa iau si cate o fiola. asta inseamna sa pap numai oua si lactate? deja consumam cam 1/2l de lapte +cascaval sau telemea zilnic.