De fapt ce spun eu? De o saptamana si mai bine , viata mea a fost un iures nebun. Teoretic de vineri sunt in concediu. Dar vineri am stat la servici de la 7 la 15. A contri buit la alergatura si stres si suferinta tatalui meu pe care l-a internat in spital de cateva zile. Iar la servici am mai avut cate ceva de rezolvat. Si...evident...daca tot ajung pe acolo, mai si fac cate ceva. Ieri de exemplu m-am dus mai tarziu, dar am stat pana seara. Treaba se gaseste. Am plecat pe la 3 la morfologie fetala. Asa am aflat ca bebe e bine, are 2300 g, are si el ca si fratele sau mai mare circulara de cordon, dar a reusit sa il infasoare doar o data, nu de 3 ori ca Tudor. Nu prea mai are loc, dar trebuie sa se descurce cu ce are. Mai e putin. Dupa eco, m-am intors la mine la servici, mai mult de groaza de strabate tot Bucurestiul de cateva ori pana acasa si inapoi in centru...pentru ca la ora 20,00 am avut si programarea la medic. Am stabilit ca , de principiu, sa facem cezariana pe 27 iunie. Dar mai merg la un control pe 21 iunie si atunci voi sti exact.
Asa o nebunie a fost in ultimele zile ca nici nu am realizat cat de extenuata sunt. L-am dus vineri seara pe Tudor la soacra-mea, gandindu-ma ca nu stiu exact ce va fi tatal meu, mai ales ca mai aveam si nunta. Daca as fi fost sa-l reduc la spital, mama probabil ar fi stat pe langa el si nu aveam cum sa fac cu copilul. Sambata , fiind singura, am zacut efectiv, incapabila sa ma urnesc din pat. Am fost leguma.
Iar duminica a inceput iuresul. Aranjat si calcat toate hainele de gala, mers la coafor, mers dupa lumanari si buchete....nici nu am simtit cand a venit timpul de plecare spre locul ceremoniei. Nici nu am realizat ca nu am mancat nimic toata ziua. Asa ca in timpul slujbei era gata, gata sa o fac lata. Nemancarea combinata cu alergatura si caldura...iata ingredientele excelente pentru un lesin. Am simtit ca nu ma mai tin picioarele, au inceput sa ma treaca transpiratii reci, sa vad negru....si nu ma puteam gandi decat ca o sa cad si le stric ceremonia. Noroc ca mi-a adus cineva un scaun si m-am mai tot asezat. Ma ridicam in momentele importante. Cred ca a aratat ca naiba chestia asta...si oricum m-am simtit super penibil, dar pana la urma asa am reusit sa nu cad pe acolo. Am mai suportat cu stoicism si felicitarile (2 randuri de felicitari) si pozele, mai in picioare, mai asezata, mai agatandu-ma de barbatu-meu. Dar am reuit pana la urma. Dupa ce ne-am introdus la racoare, am baut niste apa si am mancat repede cateva fursecuri mi-am revenit. a mai fost un moment noaptea cand mi-a curs sange din nas din senin, dar pe asta nu avazut-o nimeni, ca am fugit repede afara si am stat pana s-a oprit. dar, trecand peste toate aceste incidente, nunta a fost foarte frumoasa. Daca sta bebe cumintel pana la programare poate apucam sa-i scoate si la biserica. Si apoi, gata...incep sa ma tin de capul lor sa faca bebe. In maxim 1 an vreau sa botez. Am zis!
Inca nu am pozele pentru ca le vor primi peste o saptamana, dar am facut cateva cu aparatul nostru.





