Hey Jo, nu mai vorbiram de mult...citind mi-am dat seama ca este atat de greu sa mentii echilibrul si totusi ata de usor. Se schimba copii si noua nu ne convine...sunt mai mari, mai autoritari, mai indrazneti, mai smecheri, mai obraznici. Sunt...si noi cautam vinovatii. Si tu, si eu.
Anul trecut l-am pierdut pe tata si de atunci mama s-a mutat la noi. Dupa acceptarea pierderii, mai ales ca venea dupa o grea suferinta, m-am bucurat ca mama va putea sta cu noi si mai ales cu Alexandra. Pana aici nimic rau, numai ca micuta a inceput sa nu mai asculte ca inainte, fitze la masa, fitze la imbracat, fitze peste tot. Vinovatul? Am aratat cu degetul spre mama...Tu esti de vina pentru ca o alinti prea mult, ii faci toate poftele, nu o pui sa faca nimic, etc, etc. Dar mi-e rusine cu asta. Si ma gandesc daca asta e adevarul...nu cumva copilul creste pur si simplu? Nu cumva privind in jur vom vedea ca toti sunt la fel? Nu cumva cautam vinovati cand de fapt ar trebui sa acceptam ca nici macar cei mici nu raman la fel?
Scuza-ma pentru interventie, numai ca m-am regasit in randurile tale...si cautam un sens la toate astea.
Ai grija de tine, de bebe si de minunile din viata ta. Noapte buna!







