"La capatul curcubeului" - Anaconti

[anaconti]

'Neata, fetele!...
Mai intai vreau sa-mi cer scuze pentru absentele nemotivate...Imi fac mea culpa pentru ca v-am "abandonat", mai ales ca voi sunteti atat de atente cu mine!
Marie-Rose, povestea ta nu m-a suparat...m-a intristat putin pentru ca fiind in situatia in care sunt mi-am pus si eu genul asta de intrebari...dar stii cum e: pana cand nu ti se intampla tie, spui "Doamne ajuta" si mergi mai departe cu speranta in suflet! Mi-au facut mult bine cuvintele tale "o persoana de care poate nici n-ai auzit se gandeste la temerile tale"...Cu o singura observatie: am auzit de tine...sau ma rog, macar de Marie-Rose, fata sensibila si putin trista care trece peste toate problemele si greutatile pentru a-si tine puiul in brate!...Si te-am indragit de la primul mesaj, iar uneori chiar imi pare rau ca nu am solutii pentru tot ceea ce te necajeste...as vrea sa te pot ajuta mai mult! Oricum, sunt alaturi de tine si abia astept primele tale povestiri de mamica
Doinaden, bine ai revenit! Am fost ingrijorata vreo cateva zile, dar vad ca esti din nou printre noi! ...Ziua mea n-a fost inca...nu mai stiu ce scrie exact la profilul meu, dar o sa verific...si promit ca va anunt cand e ziua mea...ca vreau si eu su'bect din ala cu "La multi ani!" Si da, sunt nascuta primavara asa ca..stand by
Suzana, imi place mult cum gandesti! Si multumesc de incurajari! Sunt convinsa ca as fi in stare de orice, as muta muntii din loc pentru copilul meu, asa cum ar face orice mamica...si sunt sigura ca n-am muri de foame, Doamne fereste! Sunt alte persoane cu situatii mult mai grele, disperate chiar...Dar nu ma pot impiedica sa gandesc ca la un moment dat copilul va creste si va observa diferentele intre el si ceilalti si ma va intreba "de ce?" Si atunci ma voi simti ingrozitor de vinovata!...Stiu ca nu e corect sa gandesc asa! Stiu ca educatia pe care o dai copilului te poate feri de astfel de "surprize", stiu ca un copil are in primul rand nevoie de dragoste, ca sangele apa nu se face, ca iubirea fata de parinti e neconditionata, ca legatura cu mama e sfanta!...Dar daca mi se va intampla? Daca ii voi vedea privirea trista pentru ca nu are o jucarie sau masina la 18 ani sau nu poate pleca in strainatate cu prietenii? Sau pentru ca sta intr-o garsoniera, nu la casa, pentru ca va merge la scoala cu metroul, nu cu masina? Mi-e teama ca atunci nu ma va mai iubi....suna stupid si trist, stiu, dar ce pot sa fac ca sa nu-mi mai fie teama de asta?
Vedeti? daca ma starniti...spun chestii tampite si va mai intristez si pe voi...si toate astea pentru ca nu am destula incredere in mine! Pentru ca nu sunt destul de puternica!...Inca mai am multe de invatat...si promit sa invat de la voi! Va admir sincer pe toate pentru ca sunteti curajoase, puternice si ati stiut sa treceti peste toate astea! Poate ca la urma urmei asta e examenul pe care trebuie sa-l trec si eu: sa-mi scot din cap ca unui copil trebuie sa-i oferi totul, sa-mi scot din cap ca lucrurile materiale conteaza atat de mult...Si in mod ciudat, nu pot spune despre mine ca sunt o materialista...(ca n-am avut ocazia )...e vorba doar de acea dorinta de a oferi copilului totul, mai mult decat ai avut tu! Si de teama ca nu voi reusi! Teama de esec...
Va rog sa ma iertati daca am debitat prostii...sunt doar gandurile mele, pentru mine, referitor la mine...si sa stiti ca fac eforturi serioase pentru a scapa de ele...Poate ma ajutati si voi cu un sfat, o parere...
Va imbratisez cu drag,

[danaG]

Ana, am stat un timp intr-o garsoniera cu copiii. Copiii erau atat de atasati de ea incat Razvan mult timp a zis ( si dupa ce ne-am mutat intr-un apartament cu 3 camere) ca aia e casa lui. Acolo simtea el caldura si intimitate. Cu timpul s-a atasat si de noua casa... mai ales de dormitorul nostru . Copiii mei sunt foarte multumiti de jucariile lor.... desi Andra ar vrea toata colectia de papusi Barbie (peste 10 - 800.000 lei fiecare). Dar isi iubeste papusile ei enorm de mult......
Ana, poate ma repet, dar crezi ca vei ajunge la un moment in care sa zici....... gata totul e perfect pentru venirea bebelului? Mi-e teama ca vor trece multi ani pana atunci.... Nu te critic, ca nu sunt eu in masura. Am spus doar cum gandesc eu.

[marie-rose]

Daca te ajuta cu ceva, as vrea sa-ti spun ca pana la 4 luni (varsta sarcinii), adica pana in noiembrie, si eu si sotul meu eram someri, situaite in care el este si acum. Dumnezeu a tinut cu mine si pur si simplu dintr-o intamplare minunata m-am angajat in ciuda situatiei in care inca ma aflu (de viitoare mamica). El mai are doar o luna de somaj si... in doua saptamani si jumatate va sosi . Nu ne este teama si stii de ce ? Pentru ca venirea celui mic iti da o forta de a muta muntii. Ne dam seama ca va fi foarte greu, dar isi cere dreptul la viata. Si abia asteptam sa soseasca.

[suzana_vladoiu]

Ana draga,
Nu trebuie sa iti fie teama ca nu le vei putea oferi totul. Pentru ca daca vrei asta iti vor cere si luna de pe cer si atunci ce le vei mai spune? Ai incredere ca vor intelege asa cum si tu ai inteles de la parintii tai. Si sa stii ca nu sunt foarte multi copii cu situatii materiale extraordinar de bune ca sa iti fie teama ca nu le vei putea mface fata. Si apoi daca voi veti avea sau aveti masina fii sigura ca si copiii tai vor avea pentru ca in 18 ani vei avea grija sa se intample asta. Incearca sa nu te mai gandesti la ce va fi, incerca sa traiesti clipa cum se spune. Traieste un pic in prezent si gandeste-te cu speranta in viitor! Hai ca acum realizez ca ti-am vorbit la plural de copii probabil ca eu te vad cu cel putin doi copii! Succes si pupici dulci

[anaconti]

Suzana, m-ai terminat la faza asta! Daca ai sti ce bine m-ai facut sa ma simt cand mi-ai zis ca ma vezi cu cel putin doi copii! M-am umflat toata in pene!
Stiu, dragele mele, stiu ca aveti dreptate...gandurile pe care vi le-am impartasit sunt pur si simplu gandurile care nu-mi dau pace, care ma impiedica sa ma bucur de hotararea mea, de fiecare zi... Ba chiar mi-e teama ca firea asta a mea pacatoasa o sa ma impiedice sa ma bucur si cand voi fi graviduta, si cand voi fi mamica...Ma rog sa am atata minte cat sa ma pot controla si sa gandesc si eu mai pozitiv, altfel...o sa am o viata tare trista si preocupata...si eu voi fi singura vinovata de chestia asta! Asa ca va rog sa ma trageti de urechi ori de cate ori aveti ocazia! Poate-poate imi vine si mie mintea la cap!
Si ca sa vedeti ca eu chiar incer sa nu ma las doborata de gandurile astea sumbre, va spun ca am fost tare necajita luna asta pentru ca mi-a plecat consortul in delegatie exact in perioada "prielnica" ....Imi venea sa-mi fac valiza si sa dau buzna peste el!
N-am facut-o, dar cand s-a intors ghiciti ce l-a asteptat? Ma rog, a fost cam la limita exercitiul nostru si nu prea am eu sanse, dar daca e ceva...pe voi va anunt primele Si daca nu e luna asta...insistam
DanaG, esti o mamica tare inteleapta! Mi-ar placea sa ne cunoastem intr-o zi...sa-mi mai dai niste lectii....

[marie-rose]

Draga Anaconti, voiam sa mai completez cu o chestie ce tine mai mult de suflet. Eu cred ca vine atunci cand vrea Dumnezeu! Nu stiu cate sarcini programate in cele mai mici amanunte ies chiar pe gustul celor care le planifica. Lasa viata sa-si urmeze cursul, dar nu uita ca Domnul iti da, dar nu-ti pune-n traista, cum se spune!
Ma gandesc totusi sa te intreb: oare iti doresti suficient de mult un copil in acest moment?
Eu sincer, mi l-am dorit si l-am rugat pe cel de sus sa hotarasca momentul pentru mine. Si... daca stau bine sa ma gandesc, cred ca nici n-am terminat sa ma rog si s-a intamplat...minunea.
Stii cum se spune: uneori trebuie sa ai grija si de ceea ce-ti doresti
Oricum decizia iti apartine.

[danaG]

Ma faci sa rosesc Ana... Si eu vreau sa te cunosc.... sa-mi imparatsesti din "optimismul" tau
Marie-Rose, hai sa n-o punem pe "saraca" fata la colt...... ca tare imi e drag de ea (asta pentru ca m-ai flatat, Ana). Dupa cum am vazut ea munceste de "zor" la "problema". Ai dreptate, daca o mai ajuta si cel de sus, maine poimaine ne da vestea cea mare. Oare nu toate ne-am lovit de aceste "temeri" ale Anei. Eu cel putin, am facut niste cucuie dupa ce "m-am lovit".... Eram dezorientata rau. Dar nu va aveam pe voi...... Pierderea mea.

[anaconti]

Ufff, mai Marie-Rose....Faptul ca imi pun atat de multe intrebari te-a facut sa ma intrebi daca imi doresc acum un bebe, nu? Faptul ca ma tot framant, tot incerc sa fac totul bine...Daca imi doresc destul de mult un copil?...Cred ca daca nu mi-as dori atat de mult, as fi renuntat de mult...ar fi fost mult mai simplu decat sa ma torturez singura cu atatea intrebari, ipoteze, ganduri...Da, uneori stau si eu si-mi zic ca parca mi-as tot pune singura piedici...si ma gandesc ca daca asta mi-as dori cu adevarat acum, as face-o si gata! Ce mare lucru, nu?...dar eu s-ar parea ca nu sunt destul de impulsiva...n-am fost niciodata...cu atat mai putin cand e vorba de decizii importante!...Si mie mi-e ciuda uneori si ma supar si zic:"daca nu te hotarasti o data inseamna ca inca nu-ti doresti destul de mult!"...Dar, repet, in cazul asta ar fi mult mai simplu sa renunt, nu? Sa zic: "OK. Poate la anu'...am timp..."
Deci raspunsul la intrebarea ta e: Da, imi doresc enorm un copil...ca se cheama ceas biologic, presentiment, instincte materne, dorinta de implinire...asta nu stiu...
Ca sa vezi cat sunt eu de anapoda, o sa-ti mai spun un secret: eu nu inteleg faza cu viata care isi urmeaza cursul...Nu pot si gata! Cum sa se intample asta intr-o epoca a mijloacelor de contraceptie...ca eu nu pricep si pace!!!! Poate ca sufar eu de mania controlului, dar chiar nu inteleg!
Dupa mine e cam asa: nu vrei copii, te protejezi...si la cate variante sunt...nu cred ca poti avea foarte multe surprize...Vrei copiii, renunti la protectie si incerci sa prinzi "momentul"...
In conditiile astea, cum sa-si urmeze viata cursul, cum sa aleaga forta divina pentru mine????....Bine, exceptand...exceptiile
Cred in D-zeu, cred in destin...dar asta e chiar o problema in care noi putem avea mai mult control...De exemplu, nu poti spune cuiva care se protejeaza sa lase viata sa-si urmeze cursul, n-are nici o logica!...De asta eu am renuntat la pilule...si tot nu pot accepta ideea asta...a avea sau nu copii e o hotarare care are nevoie si de "premeditare" din partea noastra...
Eu asa gandesc, asta sunt...in cazul meu viata nu ar avea cum sa-si urmeze cursul daca eu n-as face ceva in sensul asta...Iar ca sa decid sa fac ceva in sensul asta, trebuie intai sa intorc eu situatia pe toate partile ...Asta sunt, ce sa fac!
Pupici!

[anaconti]

DanaG, stai linistita! Nu m-am simtit "pusa la colt"...De fapt, asteptam o intrebare de genul asta de mult timp...m-am intrebat si singura de multe ori...iti dai seama, doar e o intrebare esentiala!...Si raspunzandu-mi la aceasta intrebare, mi-am dat seama ca n-are de ce sa-mi fie rusine...De ce sa ma ascund? Pentru ca mi-e mai greu sa iau o decizie? E ceva rusinos in asta?...Si in plus, decizia a fost deja luata...aproape de la sine...doar ca nelinistile nu m-au parasit inca...Si uneori ma gandesc ca nici nu ma vor parasi, ca e doar inceputul pentru ca atunci cand voi fi mamica dragostea pentru copilul meu imi va crea permanent nelinisti ...Asa ca...asta e!...Imi plac oamenii sinceri si imi place sa va cunosc parerea...doar de asta scriu...
Oricum, multumesc din suflet pentru sustinere!

[marie-rose]

Imi pare rau si imi cer scuze Anaconti, daca te-ai simtit "pusa la colt", vorba DaneiG, dar nu asta a fost ideea mea. Intrebarea am pus-o nu din curiozitatea de a afla ceva mai mult despre tine, ci mai mult din dorinta de a te aseza fata in fata cu tine insati. Stii, uneori e mai usor sa dialoghezi cu ceilalti, decat cu propria persoana. De ce? Pentru ca eu cred ca reusim mult mai usor sa fim obiectivi cu o alta persoana, decat cu propriul eu. Din afara se vad altfel problemele, din interior e posibil sa fii prea aproape sau prea implicat in ele ca sa le descoperi.
Da! Sunt de acord cu tine, cu ce spuneai despre cursul vietii. Eu consider asta propria obtiune, atunci cand te hotarasti sa nu te mai protejezi in nici un fel ptr. a avea un . Dar, atunci cand ai luat deja aceasta masura si te straduiesti si nu se intampla nimic, nu e cursul vietii, adica voia Domnului? Concret vreau sa spun ca daca din punct de vedere fizic nu e nici un impediment si stii sigur ca poti ramane insarcinata, atunci cand, cum, sunt doar detalii de optiune.
Oricum, faptul ca te preocupa fiecare detaliu, fiecare aspect in ce il priveste pe viitorul , arata ca vei fi o mamica minunata. Nici eu nu stiu exact cum stau lucrurile cu instinctul matern, stiu insa ca pe masura ce sarcina a avansat, am simtit crescand in mine un sentiment de duiosie infinita pentru micuta fiinta careia urmeaza sa-i dau viata. L-am simtit mic si neajutorat si mai ales total dependent de mine. Micile semne pe care le da in timpul zilei sau al noptii imi amintesc mereu de raspunderea pe care o am si cu toate astea, sunt bucuroasa, nerabdatoare, dar si un pic tematoare de necunoscut. Iti doresc din toata inima sa traiesti aceste senzatii si sentimente si cred ca nu vei regreta nici o clipa decizia de a infrumuseta fata lumii cu un zambet copilaresc .