Copiii respinsi

[Cristina_si_Ingrid]

Ieri m-a cam luat valul si nu am mai raspuns la subiect. Pot sa va povestesc ceva. In primul meu an de invatamant am avut o clasa in care cam trei sferturi din elevi erau copii de la o casa de copii. Erau deja in clasa a sasea si erau cam slabi la invatatura. Si nu stiu daca era numai vina lor. La ora mea, veneau toti cu aceeasi tema. Mi-a fost mila de ei. Am mers aproape un an intreg sambata de sambata la scoala si lucram in plus cu ei, ca sa reusesc sa-i aduc cat de cat la zi. Ei veneau si se straduiau cat puteau de mult. Intr-o sambata cand mergeam ca de obicei la scoala, de departe, nu am vazut decat cativa in fata scolii. M-am mirat, de obicei veneau cam toti. Cand am ajuns, au inceput sa alerge spre mine copilasii, erau in gradina blocului din fata scolii. Ghiciti ce faceau acolo! Au venit cu cateva floricele mici albastre in mana, sa mi le ofere. O fetita mi-a spus: " Acolo nu ne da bani sa va cumparam o floare ! Asa ca am mers si am cules! " M-a impresionat gestul foarte mult. Cam cu doua luni inainte de a se termina anul scolar, a trebuit sa las clasa. Era a unui inspector care s-a intors la catedra. M-am dus la scoala dupa doua saptamani sa-i vad. Cand m-a vazut pe hol, o fetita nu a stat pe ganduri si m-a luat in brate, iar la ceilalti nu le-a trebuit decat impulsul. Pot sa spun ca m-au blocat. Nu am mai putut spune nimic. Iar ceilalti profesori se uitau la mine ca la felul paispe... Ce pot sa spun eu despre acesti copii este ca sunt foarte sensibili!

[lili_ang]

Doamne, ce frumos....mi-au dat lacrimile! Offf!

[gabi-cta]

Am fost si eu suplinitor la sc. gen. la noi in oras. Intr-adevar copiii sunt fenomenali. Aveam clase de la a 2-a la a 7-a. Copii total diferiti si foarte scumpi, chiar si cei mari... Cei mici imi cumparat prajituri in pauza de-mi crapa obrazul de rusine iar cei mari ma chemau cu clasa la film si la meciuri de basket. A fost o perioada a naibii de simpatica dar si foarte grea.

[AnaMaria_17]

Drage Cristina...nu te supara pe mine,dar din ce am auzit eu asa se intampla in rom.......cam peste tot.....
Mama mea e profesor universitar....si la fel ca si tine,ajuta enorm studentii ei......duminica si-o sacrifica si preda cursuri unor studenti fara nici o obligatie.....dar majoritatea colegilor ei iau spaga pe fata de ii usuca pe studenti.......nu vreau sa dau nume......

Eu sunt studenta si am si propria mea afacere si dau spaga aproape tot ce castig.....in rom daca faci ceva legal esti prost....crede-ma ca sunt experta in dat spaga in orice domeniu......dar sper ca din 2007 sa se schimbe lucrurile,ca altfel dau faliment!!!!

[Cristina_si_Ingrid]

Nu mai sunt suparata. Mie imi trece repede. Eu spuneam doar sa nu generalizezi. Atat.

[viopogaceanu]

Haide sa revenim la marginalizarea de care vorbea LIBRA. Exista.Intr-un foarte mare oras din tara, la grupa mica erau doi micuti . Diferenta de varsta fiind mica, au fost dati la aceeasi grupa. Pustii sunt in plasament la o familie. Unul din pusti are deficienta la vorbire- se balbaie. Celalalt, mai mic, este foarte vioi si receptiv. Se spune poezia o data si el o retine. Totusi, una din educatoare, ii izola de restul grupei pe motiv ca sunt in plasament si nu au familie. Mereu cei mici se simteau nedreptatiti. Cateva mame am luat atitudine. Mama de suflet a micutilor ne-a spus: Am fost prevenita de la protectia copilului si ni s-a predat, cand am facut cursul de asistenti maternali, ca vom avea de intampinat mari probleme cu adultii. Copii nu au obiectii, parintii sunt cei care fac deosebirile. Trist este ca si cadre didactice, educatori, ingijitori...
Apropo's; mama unuia din pusti este nebuna cu acte in regula si spitalizata, totusi o data pe luna mama de plasament merge cu micutul la spital. De fiecare bata NEBUNA are o bomboana sau un bioscuite pastrat pentru copil. Unde este dreptatea ?

[doinaden]

Acum am citit si eu subiectul si vreau sa va spun ca si socrul meu timp de 38 de ani a fost invatator intr-un sat si era dedicat copiilor.Frumos sa faci ceva pentru ei nu?

[framboise]

Mai, mai, mai...Copii respinsi, oameni respinsi...In Romania, tot ce nu are aspectul multimii si nu intra in standardele multimii, puhoiului, atunci este respins. Ca este vorba de copii fara parinti, de copii cu deficiente (de orice natura), de oameni handicapati (cu deficiente de orice natura), de femei divortate etc, toti la unison, sunt respinsi de societate. De ce? Din stigmatul care s-a creat de pe vremea comunismului. Handicapatii erau ascunsi, (nici nu-i vedeai pe strada!), copiii din leagane, vai de mama lor, femeia martira era la rang de cinste (batuta, calcata in picioare, cu oasele rupte, a doua zi mergea la munca si sotul nici in veci nu-l parasea de gura lumii!!!). Ca sa schimbi mentalitatea unei societati este nevoie de timp, de ani buni de tot. Cand am emigrat, am zis ca am nimerit in patria handicapatilor. Si de ce? Pentru ca-i vedeam peste tot, la tot pasul, in carucioare speciale (ca niste masinute), trotuarele sunt amenajate special, rampe peste tot, copiii cu deficiente sunt in clase speciale, sunt scosi afara, la plimbare, in parc, la muzee, la spectacole, realizeaza chiar ei spectacole, de muzica in fine, fiecare ce poate...Imaginati-va, sunt gradinite si scoli speciale numai pentru autisti. (asta asa un mic exemplu). Deci, societatea de aici ii accepta, s-au "socializat" impreuna, fara discriminari sau priviri pe sub spranceana...Asa ca la capitolul "socializare" Romania mai are mult de lucrat...

P.S. Nu-mi sariti in cap, n-am vrut sa lezez pe nimeni. Mi-am spus parerea in ceea ce priveste poporul roman, in general, cu mentalitatea lui cu tot!

[gabi-cta]

Din pacate, Framboise, ai dreptate. Asta este conceptia a peste 60% din populatia Romaniei. Eu sper totusi ca lucram la asta si vom reusi sa fim toti "la fel", daca se poate spune asa.

[BungauDoris]

Libra, referitor la reactia pe care o avem in fata acestor copii, daca i-am intalni in parc, o sa-ti povestesc ceva real.
Eu am umblat mult prin leagane de copii, deoarece eram hotarati sa adoptam o fetita, nereusind sa raman insarcinata.
Poti citi la Jurnalul bebelusului, Aripi de inger deschise spre cer.
Acolo, am descoperit pentru prima data in viata un sentiment uman, pe care-l intelegeam doar din sensul cuvantului: MILA.
Mergeam zilnic acolo cu cadouri si dulciuri repartizate in mod egal tuturor(acesta este regulamentul).
Cand venea ora pranzului, copii sub 1 an, primeau piure de cartofi, diluat, in sticluta cu biberon.
Tremurau dupa acele sticlute, dar mai ales de foame!
In ochii lor am descoperit atata suferinta, dar cred, la fel de multa speranta...
Acei copii spun Mama oricarei femei care le zambeste, acei copii vor sa fie tinuti in brate mereu.
Da, ei sunt copii care-si sug degetul si se leagana singuri in patutul cu gratii, din lipsa afectiunii, atat de tare, incat au rani pe frunte..
In ochii lor ,vezi negresit tristetea si singuratatea.
Stau in patuturile gri metalice, te privesc printre gratii si ganguresc ceva, pentru a-ti atrage atentia de parca ar vrea sa spuna:
Sunt prizonier!
Ce pot sa spun despre ei ?
Ca nu trebuie sa asteptam sa se faca minuni din partea statului...
Poate ca, in primul rand ar trebui sa-i privim pe acesti copii cu respect, nu cu mila.
Sa nu mai spunem: amaratii aia, da-i incolo...si eu ce sa le fac?
Sa-i tin la mine?
Poate ca da, pentru cei in ale caror suflete incape infinit de multa iubire, putine complexe, multa dragoste de daruit si enorm de multa credinta!
Acum, cand o am pe Ines, fetita mea minunata, inteleg ce mare e distanta intre cer si pamant, intre saracie si bogatie, intre sansa si nesansa, intre ghinion si noroc!
Ines are de toate, nu-i lipseste nimic, dar cand primeste prea multe nu se mai bucura, rupe jucariile, pentru ca stie, ca maine, mami cumpara altele!
Dar acei copii, nici macar nu au nevoie de jucarii, ei au nevoie de un zambet, de o imbratisare, de o promisiune ca mai vii si maine, si duminica, si saptamana viitoare!
Nu demult, in parc, am intalnit un grup de 6 copii cu varste intre 3 -6 ani, dintr-un centru de plasament.
Se jucau. Erau curati, dar modest imbracati, cu pantofi ce le scapau din picioare, si cu bluze cu 2 numere mai mari.
Oricine isi putea da seama ca sunt de acolo...
Mergeau de manute cate 2 ca la scoala.
Ines a mea se juca cu un baietel, frumos, elegant, mai mare dacat ea.
Se jucau cu mingea. La un moment dat, mingea a cazut pe un spatiu verde cu lalele.
Baietelul a calcat iarba, bineinteles si lalele, ca sa-si ia mingea.
Putea frumos sa ocoleasca pe aleea asfaltata, dar ...
Parintii lui nu i-au facut observatie.
Un copil, din grupul centrului de plasament, a vazut faza si a strigat:
Nu calca iarba, nu-i frumos, de ce calci pe flori?
Mama baietelului se ridica nervoasa de pe banca, isi ia copilul de mana si pleaca.
Trecand pe langa cei de la leagan, ii spunea baiatului ei:
Si tu esti prost, ce te iei dupa ce zic astia?
La care le arunca verde in fata celor de la leagan:
El are voie sa calce pe unde vrea!

Frumoasa educatie!-zic eu.
De multe ori ma gandesc impreuna cu sotul meu, daca suntem noi dusi cu pluta, sau prea demodati, de o invatam pe Ines, sa zica multumesc, sa salute, sa nu rupa florile, sa dea jucarii altor copii, sa ajute, sa arunce hartia la cos?
Am senzatia cateodata, privind alte mamici, ca sunt demodata!

In fine, doamna care-i insotea (pedagoga), nu a scos nici un cuvant, a asteptat sa plece mama ofensata, dupa care, timp de cateva minute, le-a tinut o prelegere copiilor, din care atat am auzit;
Sa nu faceti niciodata ca el!!!