by eva_bugheanu » Sat Dec 30, 2006 9:23 am
imi doresc f mult acest copil. Asta chiar daca la inceput nu am fost sigura de ceea ce vreau. Imi amintesc ca in urma cu cativa ani am fost la dr. pentru ca aveam niste dureri cumplite de burta si dupa control l-am intrebat asa, intr-o doara, daca eu pot avea copii. Dr. s-a uitat la mine si mi-a spus ca inca sunt prea mica. Din privirea lui am inteles ca ceva nu era in regula si am repetat intrebarea. Raspunsul m-a sagetat: Incercam! Nici nu ma asteptam. Apoi dr. mi-a spus ca sunt ceva probleme dar vom vedea.... De atunci nu m-a mai interesat nimic. Apoi l-am cunoscut pe Cata. Isi dorea f mult un copil. Eu evitam mereu subiectul stiind ca nu se putea pune problema fara tratamente. Timp de mai bine de 3 ani nu am folosit nici o metoda contraceptiva. El isi dorea un copil iar eu stiam ca nu voi ramane insarcinata. Dupa un timp Casta si-a dat seama ca e ceva in neregula cu unul dintre noi. Nu am vrut sa se simta vinovat si i-am sugerat ca la mine ar fi problema. M-a indrumat de mii de ori catre un control si mi-a spus ca vom face tot ce se poate pentru a urma un tratament. Am tot amanat momentul. In luna octombrie insa, mi-a intarziat ciclul, lucru care ffff rar se intampla. Am asteptat cateva zile. Eram ingrozita. Ma ingrozea ideea unei sarcini, nu-mi explic de ce. In cele din urma am luat un test si..... rezultat pro. Reactia mea a fost total tampita adica plangeam si imi spuneam ca nu vreau un copil. Catalin a incercat sa ma linisteasca dar eu am continuat la fel, eram distrusa, dar repet, nici acum nu stiu de ce. Cand a aflat mama aproape ca m-a obligat sa avortez. Atunci m-am trezit si mi-am spus si i-am spus si ei NU. Era pentru prima data cand am devenit f ferma in fafa mamei mele. Au urmat apoi presiuni mari din partea ei dar nu am cedat (nu facusem niciodata avort). Mentionez ca am 24 ani. Apoi la serviciu am intrat mult pe net si am citit tot ce se putea despre avort.
Cata imi spunea continuu ca nu crede ca va putea iubi o ucigasa de copii. In cele din urma mi-am dat seama ca eu, de fapt, iubesc acest copil si nicidecum nu mi-as fi dorit sa nu-l am. Acum sunt aproape un 4 luni si imi doresc ca ca nu cumva D-zeu sa ma pedepseasca pt gandurile mele iar puiutul meu sa pateasca ceva. Traiesc la intensitate maxima aceasta sarcina, cu mama toate merg f bine acum, a acceptat ca va fi bunica, ne pregatim de nunta iar eu si Cata suntem f fericiti. Singura mea teama e ca bebe meu sa nu pateasca ceva rau. Imi doresc sa-l nasc sa fie sanatos si totul sa fie f bine. E tot ce imi doresc acum de la Dumnezeu si de la viata.