Viata e o alegere!

[aceeasi_eu]

Ana,
mai rar copiii generatiei noastre au fost invatati sa spuna ce gandesc,noi am invatat sa accptam.Si acestea nu neaparat din familie sau legat strict de familie,ci de mentalitate in general.
Copil fiind,mai rar imi exprimam frustarile,de cele mai multe ori acceptam,fie ma exteriorizam printr-o portie de plins ascuns.Nu am cerut drepturi,nu am impus nimic parintilor mei,doar am accptat si am iubit neconditionat ptr ca ma simteam iubita.
Acest lucru nu l-am constientizat decat in momentul cand m-am desprins,la o varsta frageda(19 ani)prin casatorie.
Am intrat intr-o alta familie,aparent calitate sau acest lucru exteriorizau,dar cu alte valori.
Am fost atacata,umilita,nu am ripostat fiindca asa fusesem educata,nici nu stiam sa ma apar,nu stiam sa fiu rautacioasa.
Nu faceam decat sa izbucnesc in plins...
Plingeam,ascunsa,plingeam neconditionat!
Sotul nu era niciodata prezent la aceste atacuri,dar nu puteam tine ascuns mereu acest lucru.
Mi-a tinut apararea,m-a invatat sa ma apar!
Ajunsese sa-mi spuna:
,,Lupta-te,plinsul e o dovada de lasitate!!!,,
Mi-a fost greu sa ma schimb,dar nu am vrut sa fiu...lasa...
Primele mele exteriorizari,ripostari le -am considerat si le consider inca,fara urma de politete,ma simt jos....dar in acelasi timp atat de bine...
Am invatat sa fiu deschisa,viata de familie,din familia mea...sotul...
Sotul meu a trait intr-o familie in care se punea mare pret pe aparente ,pe conveniente,el a fost cel care a sfidat reguli...
Dar la modul corect,bazat pe mult bun simt...
El a fost cel care a vrut ca noi sa fim si in interior si exterior si ceea ce vedem noi si ceea ce vad altii,exact cum e realitatea...
Mai putin conveniente,doar realitate...
Daca am invatat sa ma exprim??
Cred ca in primul rand am invatat sa ma cunosc,am avut parte de multa nesiguranta...nu pot sa spun ca acum totul e perfect si acum am momente...
Dar ideea ca fiecare are dreptul sa aiba parerea lui,ma face sa trec cu usurinta peste multele framantari.
Da,sunt deschisa.
Deschisa cu sotul meu,cu care discutam orice framantare,sa nu crezi ca nu ma mai pune la punct... tu nu ai alte griji???ma pune,da...dar ma intorc cu spatele si-i ii dau o replica de usurare si atat...ori discutam,ori suntem deschisi sau...preferam atmosfera mohorata,taciturna in casa...
De aici pornesc si conflicte,le spunem,spunem tot ce simtim,dar punem lucrurile la punct!!!Am stabilit fara suparari intre noi,este acea energie care daca suntem la jumatate de metru sa ne imbratisam...
Eu mi-am impus sa ma schimb!!
Viata !
Vorbeam azi dimineata cu o prietena din Tulcea,vorbeam despre mine,noi,relatia cu ceilalti...
Concluzia ei,ca m-am schimbat mult in 6 ani...
Ma bazez mult pe bun simt,imi pasa de cel de plinga mine,dar daca eu consider ca nu gresesc,daca eu am certitudinea ca am dreptate,raman pe pozitia mea...
Inainte nu faceam acest lucru...imi pasa de parerea celuilat...si acum....dar in masura in care eu nu il afectez cu nimic...
Am invata sa comunic,am invatat sa exteriorizez sentimente si sa nu ma deranjeze ca celalt are alta parere,
Ideea e ca trebuie sa te cunosti cu adevarat,sa stii cine esti si ce vrei.
Am intalnit persoane care se purtau astfel dintotdeauna,eu am invatat aceste lucruri pe parcurs...si nu tocmai din experiente placute.
Astfel de experiente iti dau puterea sa-ti creezi convingeri,iti dau forta EU-lui tau.

[aceeasi_eu]

[jo_ana]

Corect, pupici!

[aceeasi_eu]

Ieri m-am necajit putin...
Cand am luat flacaul de scoala invatatoarea mi-a spus ca baiatul a suparat-o foarte tare,ca afost foarte agitat ,ca a deranjat orele...
Am ramas fara glas...
Mergand pe drum spre casa,discut cu baiatul si aflu cu stupoare povestea lui:
,,Eu am vrut sa ma comport asa,eram suparat pe doamna fiindca cu o zi inainte copiii mi-au rupt avionul,iar datoria ei era sa aiba grija de copii,,
Am ramas fara glas.
Cu o seara in urma construise cu tatal lui o jucarie,aerodinamica,tema,trebuiau expuse ptr Mos Craciun.Copiii au fost foarte incantati de jucaria lui si au luat-o fara voie sa se joace.De aici multa suferinta,a venit cu ea acasa si a povestit,dar nimic rautacios in povestirea lui.
Am reparat avionul si urma sa il aduc la 12.
Probabil,faptul ca in tot acest timp,jucaria lui nu a fost expusa,i-a dat acea stare de agitatie.A facut avioane la toti copiii,din hartie si le imprastiau prin clasa cand doamna citea o poveste de Craciun.
Cand am aflat intentia lui,am ramas fara replica.
Noi in casa nu stim ce este aceea razbunare,nu am vazut pina acum asa ceva in relatiile cu prietenii lui,ba chiar el era cel care lasa de la el cand aparea o problema.
Acum a fost prilejul sa ii explic despre consecinte si acum trebuie sa le suporte.A constientizat ca a gresit,dar nu ii pare rau ca a gandit astfel,considera in continuare ca invatatoarea este singura vinovata.
A realizat ca este singurul care a avut de pierdut in aceasta disputa.Stabilisem ca isi va cere iertare,el pina acum facea acest lucru cu usurinta si credea in cele spuse.
Dimineata cand sa intre in clasa surpriza,se indreapta catre banca ,dar nimic...il privesc insistent,ma indrept cu privirea semnificativa catre el,ma sfideaza si imi imtoarce spatele.
Invatatoarea vede din umbraconflictul nostru de priviri si imi spune ca banuieste ce se intampla,dar daca el nu simte ce vreau eu sa zica,degeaba il fortez...
Si cred ca asta a fost...el a ramas suparat de invatatoare,legat de avion si de faptul ca a fost ieri criticat...
E prima oara cand ambitiosul meu face asa ceva...trebuie sa stau acum mereu in garda si sa vedem cum rezolvam miniconflictul...

[Primrose]

[aceeasi_eu]

Baiatul a fost mereu plin de energie,incepand de la gradinita,dar nu avea porniri rautacioase niciodata...
El era luam in vizor ca nu statea locului,dar in rest avea atentie distributiva,iar educatoarele l-au acceptat asa,probabil compensa.
Acea jucarie era tema ptr acasa,au avut tema sa faca cu unul din parinti o jucarie pe care s-o prezinte lui Mos Craciun.
M-a ingrijorat,sentimentul lui de razbunare....

[cristina_gl]

Draga Lili, ce rau imi pare ca am ajuns sa vorbim atat de rar...
Eu zic ca sentimentele lui Mi sunt firesti. Asa cum a spus si Primrose, creste, afectivitatea lui devine tot mai complexa. Nu poti sa-i ceri sa fie pasiv, nu-l poti obliga sa nu sufere cand cineva procedeaza ca acei copii care i-au stricat jucaria. El a pus suflet, a vrut sa fie vazuta, sa fie apreciat. Stii la ce ma gandesc? Ca si pe mine m-ar fi enervat teribil acei copii. Daca as fi fost copil sau mama de copil.
Desigur ca razbunarea nu e calea cea mai buna. Dar, asa cum te stiu eu, cu timpul o sa-l faci pe Mitrut sa inteleaga acest lucru. Si faptul ca in lumea asta exista si nedreptati, uneori suferinta. O sa-l faci sa devina puternic in fata lor, iar incet-incet o sa invete singur cum sa faca fata unor situatii neplacute.
In general, e bina sa-i lasam pe copii sa-si reverse frustrarile, atata timp cat nu produc rau celor sin jur sau lor insisi. Apoi sa discutam. Cu calm, cu diplomatie. Hai, ca o sa fie bine! Fii linistita, ca altfel se supara bebele!

[Claire]

Mina, ce surpriza placuta sa te vad pe aici
Lili, scuze, eu mai citesc pe la tine, sti ca imi place

[Cami-N]

Lili,ma gandesc prin ce stari treci tu acum..cu sarcina ,cu baiatul,cu fetita... Ai o viata atat de plina...si e destul de greu! Probabil ca intelepciunea ta a venit si odata cu varsta si asa cum ai spus,viata te-a invatat ce sa faci! Mie imi este atat de greu sa-mi accept o greseala! Am facut anul asta o greseala,stii despre ce e vorba,am suparat un om deosebit(cumnata mea).Zilele trecute am fost la ea...si nu iti imaginezi ce-am simtit! Am ajuns sa admir atat femeia asta...dar ce prostie a trebuit sa fac sa sa-mi dau seama de asta... Poate ma inveti si pe mine cum sa ma accept...Cum sa fac sa indrept ce-am stricat! Simt ca ma va urmari o viata intreaga greseala asta...
Ma ierti ca am scris despre asta la tine in jurnal...dar la mine nu mai am ce sa scriu...si as vrea sfatul tau...
Ma bucur s-o gasesc pe mina la tine in jurnal...

[aceeasi_eu]

Ieri am avut o miniserbare ptr Mos Craciun.Eu eram in continuare in tensiune cu baiatul meu si incercam de zor sa il conving sa isi ceara iertare.
Mi-a placut foarte mult atitudinea invatatoarei,care chiar daca il criticase privind comportamentul,chiar daca baiatul fusese neastamparat si in acea zi dimineata,aceasta l-a primind zambind,i-a adresat cateva cuvinte,l-a mangaiat si s-a jucat prin parul lui...
Cat accent pun mamicile pe astfel de gesturi marunte...ptr mine au contat,ptr el si mai mult...
S-a simtit acceptat si iubit neconditionat si de catre doamna.
Imi era teama ca acel mini conflict sa il raceasca de invatatoare.
Insa ea,prin atitudinea ei,a stiut sa il atraga.
Astfel baiatul a capatat curaj si i-a cerut iertare la ureche...
Ce mi-a placut??
Din discutiile generale de la sfarsitul serbarii,am dedus ca invatatoarea nu ii vrea falsi,ii vrea pe ei cu sufletelul lor deschis...
Deci acea iertare impusa de mine,de ieri...nu ar fii valorat nici ptr baiat mare lucru,dar nici ptr ea...
Imi place!