copiii, viata dupa un divort...

[aurasip]

Am divortat cand puiutul meu avea 3 ani, acum are 7 ani, sunt recasatorita si s-a marit familia cu un fratior! Rares este la scoala, este un elev bun, dar am probleme cu el la ascultare...Nu vrea sa faca aproape nimic din ce ii spun, tot ce trebuie sa facem se desfasoara cu multe proteste!!! Initial am rabdare, dar sfarsesc prin a mi-o pierde!!! Ma simt vinovata si cred ca nu gasesc cea mai buna cale sa ma comport cu el!

[bren]

Poate ca se simte un pic neglijat si se comporta asa ca sa-ti atraga atentia.Incearca sa-i acorzi un pic de timp numai lui , ascultata-l si joaca-te cu el, incearca sa creezi o relatie de incredere cu baietelul tau.E posibil sa fie si un pic gelos pe celalalt copilas , asa ca nu uita sa-l pupi si sa-i spui ca-l iubesti.Cu un pic de rabdare o sa fie bine

[aurasip]

chiar sunt o pupacioasa si il pup mereu, nu uit sa-i spun ca-l iubesc, am senzatia cateodata ca-l sufoc, ii spun ca-l iubesc si nu numai, eu cred ca-i si demonstrez, sigur ca a fost si probabil mai este un pic de gelozie pe cel mic, dar eu consider ca nu l-am neglijat, poate mi-au lipsit actiunile doar cu el...stau cam rau la capitolul asta
Am luat hotararea sa mergem la un psiholog, simt ca am eu multe de invatat si remediat!

[aceeasi_eu]

Aura,baietii la 7 ani isi dezvolta foarte bine personalitatea.
Ce face el acum??
Incearca sa sfideze reguli,simte ca tu nu il poti supraveghea numai pe el si simte ca exista portite de iesire.
Poate avea sau nu legatura cu divortul tau,dar cred ca toti baieteii la aceasta varsta se doresc a fii ,,cocosi,,
Cred ca trebuie sa insisti pe ceea ce spui.
Daca nu esti auzita:repeta.
Pasul 2.il anunti ca urmatorul pas,daca nu executa,va fii o pedeapsa si il pregatesti cu pedeapsa pe care vrei s-o aplici.
Pasul 3:daca nici asa nu reactioneaza,aplici pedeapsa cu calm,indiferent de protestele lui.
Trebuie sa specifici ca a fost prevenit,ca tb sa raspunda ptr fiecare decizie a lui,daca a ales sa refuze cee ce i-ai cerut,clar,a ales pedeapsa(la noi tine pedeapsa de la TV si calc.)
Tu trebuie sa iti pastrezi mereu calmul,tonul liniar,trebuie sa ii pari foarte stapina pe situatie.
Azi va riposta si maine,dar tu aplica planul si vei vedea ca in timp va vedea ca are un adversar puternic nepotrivit ptr o mamica nu?dar asta este realitatea cu cocoseii de 7-8 ani...
Apoi nu uita sa il lauzi,invata-l sa vina sa isi ceara iertare si apoi nu uita sa il iubesti ptr ca respecta pedeapsa sau fiindca si-a cerut iertare...

[aurasip]

Va multumesc din suflet pentru sprijin, am mare nevoie, de cand v-am gasit simt ca deja am facut progrese, sunt un pic mai calma, voi incerca sa fiu si mai ferma ! Mai sunt discutiile cu actualul sot, nu are atata rabdare ca mine cu el, i se pare tot ce face un capat de tara si ar vrea sa asculte imediat!!! Lui nu-i mai spune nimic, dar noi avem discutii interminabile care se termina de cele mai multe ori cu suparare.. ! Norocul nostru ca nu ne tine mult si revenim la sentimentele bune, totusi...se aduna...Ma rog in fiecare zi sa am intelepciune sa sa ma port bine cu amandoi, nu reusesc mereu, dar va multumesc, gasesc in discutiile cu voi un real sprijin!!!!

[aceeasi_eu]

Vroiam sa te intreb inca din mesajul trecut:ai fost la psiholog?
Cred ca discutiile cu sotul tau rezolva multe din atitudinile baiatului tau,dar sa nu uitam ca si el invata sa fie taticul lui,nici el nu s-a nascut tatic!(al lui) Banuiesc ca atunci cand v-ati casatorit stiati la ce va inhamati...Cred ca mult calm cu strul tau su multe discutii,rezolva...si taticul trebuie educat!!
Succes si nu dispera si eu am flacau de 7a si 8 l.si ne confruntam cu ambitiile marunte si tot la fel de vigilenta sunt su eu cu taticul lui...care este mai rar pe acasa...

[aurasip]

nu am ajuns, am vorbit colega care are si cabinet particular, la serviciu este cam greu sa porti asemenea discutii... A ramas stabilit ca ne vom intalni in ianuarie... Pana atunci multa rabdare...am nevoie....
Ar fi trebuit sa stim la ce ne inhamam amandoi, asta din clipa in care am hotarat sa divortez... S-a dovedit a fi mult mai complicat decat ne-am imaginat fiecare dintre noi! Sper sa reusim pentru ca ne iubim si mai avem un pui minunat! Suntem destul de "copti" la minte amandoi, am realizat ca avem nevoie de ajutor!

[aceeasi_eu]

Aura,numai ce am scris in jurnalul meu,despre familie si parinti,experienta mea...
O familie,indiferent din ce punct al ei pornesti,se incheaga in timp...Cand spun familie-pornesc de la ideea ca sunt doua persoane.Fiecare vine cu un bagaj de viata...aici este pasul unu in acomodare.
Iar familia in care deja apare un copil.are alti pasi in acomodare,multi si grei.Fiecare are ideile lui despre educatie comportament,de multe ori fiecare doreste sa aplice medoda pe care a vazut-o in familia lui sau a dobandit-o in timp,fie ca-i pare mai buna,fie mai comoda...De aici pot apare discutii intre parteneri.
Un pusti nastrusnic chiar poate da batai de cap.
Daca acel pusti vine de acasa cu un bagaj la care tatal nu a contribuit,daca acel bagaj se intampla sa nu fie comform educatiei tatalui actual,e mai greu intr-adevar..
Aici va trebuie maturitate!Multa,multa!!!!!
Tu trebuie sa simti in sotul tau un aliat,nu un dusman...discuta orice problema cu el...incercati sa evitati situatiile tensionate,atunci cand dezbateti comportamentul baiatului,discutati cu calm si spuneti ce va nemultumeste.
De multe ori adevarurul spus pe tonul prietenos,cu dragoste,nu este atat de dureros ca cel spus la nervi,intr-o discutie aprinsa...
Fii-ti amandoi dispusi sa va schimbati,gasiti punte comune ptr educarea baiatului...
Nu o sa reusiti din prima,dar voi trebuie sa invatati sa fiti parintii lui impreuna!!!!!!
Analizati ce va doriti amandoi,daca punctele de vedere difera,expuneti-le fiecare,sustineti-le ,dar acceptati si varianta celuilat.
Ptr a avea o relatie reusita,voi doi ca parteneri,voi patru ca familie,trebuie sa fi-ti sinceri cu voi insiva,corecti,dispusi sa recunoasteti cand gresiti,dispusi sa va schimbati !
O relatie de cuplu sau de familie va merge atunci cand voi va doriti acest lucru!!!!ZNu cred ca aexista potrivirea perfecta in familie,ci doar dragostea,care iti da maturitatea,puterea de a dori sa ramai alaturi de calalt toata viata,puterea de a dori sa te schimbi de dragul celuilat,daca ai ajuns la concluzia ca acel lucru este necesar_de aceea vb de sinceritatea fata de tine insuti/insati)

[aurasip]

Multumesc mult, voi incerca sa-l abordez pe sotul meu cu mai multa intelegere si mai mult tact! Discutiile noastre contradictorii pornesc invariabil de la fiul cel mare, stiu ca are intentii bune, dar intre obrazniciile copilului si reprosurile sotului mai ma pierd cu firea . Insa am incredere, pot sa spun asta acum, multumesc pentru sprijin!!!!! Voi reveni cu vesti despre primii pasi facuti in directia asta. Cand vom reincepe discutii de acest gen, ma voi gandi la ce mi-ai scris si voi cauta echilibrul! Imi doresc sa reusesc! Pe curand!

[mayasa]

Cum ma comport cu copilul meu

Sa fim parinti poate fi atata de usor si de placut uneori, dar si ingrozitor de greu uneori. Clipele pot zbura jucandu-ne cu copilul sau pot ingheta in timp ce ochii nostri privesc mariti si disperati cum copilul cel drag se transforma intr-un Dl.Goe si ne trezim depasiti de situatie, nu stim cum sa reactionam. Putem preveni aceste crize, putem sa ne autocunostem si sa incercam sa ne autodisciplinam intai pe noi, ca fiind cei maturi si (ar trebui) responsabili.

a. PARINTELE INDULGENT
Stilul indulgent se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei” in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi „depasit”.

b. PARINTELE AUTORITAR
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata: ,Nimic nu e mai presus de lege!”. Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa raspunda intrebarilor suplimentare: „De ce?” “Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!”. Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte - copil.
De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica; ii dezvolta simtul critic; il invata sa devina perfectionist (“Daca faci ceva, atunci fa-o perfect!”).
Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje, in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc („Cum poate fi asa proasta?”). De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, „a gresi” e sinonim cu „a fi un ratat”. De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla?” Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...!”). Unele cercetari (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. PARINTELE INDIFERENT
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este „in plus”, reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viata pe care o sugereaza este: ,Jn viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti”.
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate (“Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei”). Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte („Ce stii tu? Ai trait ce am trait eu?”, „ Cine esti tu ca sa-mi dai sfaturi?”). Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe de o parte, il va face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil fara suflet, de gheata, fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze dupa principiul “Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.

d. PARINTELE PROTECTOR
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca „Nu tot ce zboara se mananca” si are grija sa-si invete copilul ca, in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.
Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati, creand fara sa-si dea seama, mai multa tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rau? Vai, saracutul de tine!”).
Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa fina morala („ De cate ori ti-am zis... ?”), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta, insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, „se consuma”.
Acest stil parental mai atrage dupa sine alte numeroase dezavantaje. Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indeparta de parinti; el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale, de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora (“Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza”).
Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj.

e. PARINTELE DEMOCRATIC
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbratiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul „Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii „Unii sunt mai egali decat altii”.
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficientsarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere; insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional cate va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, in armata etc). El ar putea fi considerat „bleg” pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, „impertinent' pentru ca discuta ordinele.

Dupa cum se vede, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat, in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte (razvratire, comentarea ordinelor). De aceea depinde numai de noi sa incercam sa ne autocunoastem, sa ne stapanim si sa incercam sa ne crestem copilul pentru viata si nu pentru noi asa cum ni se pare mai comod. Si nu in ultimul rand, poate ca inca o data regula de aur – Calea de Mijloc - poate fi raspunsul la multe intrebari. Atunci cand ne confruntam (din pacate inevitabil) cu unele neplaceri cauzate de comportamentul copiilor nostri, macar sa stim ca de cele mai multe ori cauza suntem noi.

Sper sa-ti fie de ajutor lungul meu mesaj!