Incep sa scriu aici acest jurnal cumva dintr-un sentiment de vinovatie: in ziua in care am aflat ca sunt insarcinata, am promis puiului meu ca in fiecare zi ii voi scrie cateva randuri despre ceea ce se intampla cu noi in fiecare zi. Din pacate, job-ul si treburile de pe acasa mi-au ocupat la fel de mult timp ca si inainte de a ramane insarcinata si am reusit sa nu scriu doar cateva pagini. Acum vreau sa recuperez cumva timpul pierdut si pentru ca, astazi implinim 40 de saptamani de sarcina, nu cred ca are sens sa mai scriu la jurnalul gravidutelor si totusi, vreau sa ofer acest dar copilului meu incepand de astazi.
In primul rand sa ne prezentam: viitoare mami - Roberta, viitor tati - Robert si bebe, inca la purtator, - Irina Alexandra.
Povestea incepe asa: mami si tati s-au iubit si se iubesc mult, dintotdeauna si-au dorit bebei, unul - doi poate chiar trei. Anul trecut din noiembrie, mami a inceput sa faca teste de sarcina si tot ieseau negative pana in martie cand a mers intamplator la un control ginecologic si a aflat ca eu aveam, deja, 4 saptamani. Sa va povestesc ce bucurie mare a fost? Ca mami mergea pe strada zambind de se uita toata lumea la ea? Ca uitase sa se inchida si la palton desi era cam frig afara (era 7 martie, ce cadou mai frumos poate o femeie sa primeasca pentru 8 martie?)? Sa va spun ca tati, desi se bucura foarte tare, incerca sa fie sobru si sa nu se manifeste prea tare dar se vedea fericirea in ochii lui?
In primele luni mami ma mangaia si ma ruga sa fiu sanatoasa si sa stau in burtica pana la termen, eu - fetita ascultatoare - asa am facut. Mereu mereu, doctorii spuneau ca nu au mai vazut de mult un bebe atat de sanatos ca mine. Eram cu totii fericiti!
La ecografia de 3 luni, i-am dat pe spate pe mami si tati (intre noi fie vorba, cred ca atunci au priceput ei ce minune li se intampla, ca au iesit din cabinet cu lacrimi in ochi, amandoi... emotionati rau!!!) le-am facut semne cu manutele, cu piciorusele dar nu am vrut sa o las pe doamna doctor sa vada ca sunt fetita, am vrut sa ii mai tin putin in suspans dar... doamna doctor a avut o banuiala si a fost corecta!
Hei! dar sa vedeti ce distractie a fost cand mami si tati stateau ore intregi cu mainile pe burtica sa simta cum ma miscam eu... se rugau de mine, imi spuneau tot felul de povesti iar eu... ii pacaleam mereu: ma miscam exact cand luau ei mainile de pe burtica!
![[coarda]](./images/smilies/coarda.gif "coarda")
Pana la urma, m-am indurat de ei si le mai dadeam cate un piciorus pe sub maini ca sa stie cat de mult ii iubesc. Iar tati... cand venea acasa seara si uita sa ma salute... pai faceam tumbe in burtica pana pricepea mami ca trebuie sa se duca langa tati si el sa mangaie burtica, doar asa ma potoleam. Cred ca il iubesc mai mult pe tati ![[bis]](./images/smilies/bis.gif "bis")
si sper ca mami nu se supara.
Timpul a trecut destul de repede si acum... sunt, deja, mare si mami si tati ma tot roaga sa ies din burtica, sa ma vada si ei, sa ma tina in brate eu, am facut un efort vineri dar... cineva m-a intrerupt din treburile mele si acum ma tot chinui sa o iau de la capat. Si eu si mami speram sa reusim sa ne vedem astazi ca nu mai avem rabdare, de tati... nu mai vorbesc in fiecare seara, cand vine acasa, ma intreaba ce am de gand iar eu... dau din picioruse poate intelege ca ma pregatesc de zor.
Asta ar fi prima pagina din jurnalul meu. Sper ca data viitoare cand voi scrie sa fiu in brate la mami si nu tot in burtica.
![[czid]](./images/smilies/capzid.gif "capzid")
![[floare]](./images/smilies/floare.gif "O floare din partea mea")
si o asteptam sa ne povesteasca detaliile "marii intalniri".
![[:)]](./images/smilies/zambet.gif "Zambet")
).
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")