Am tot stat sa ma gandesc daca sa tin un jurnal despre aceasta sarcina sau nu. Argumente contra: putine si nefondate stiintific - superstitia ca e prea devreme . Argumente pro: poate mai trec si alte mamici prin starile mele si va fi mai usor de depasit un eventual moment de cumpana si incertitudine, dar si pentru ca incercand sa-mi amintesc diverse lucruri de la prima sarcina (pe care puteam sa jur ca nu le voi uita niciodata) constat ca imi lipsese mici pise ale puzzelului (de fapt nu lipsesc, dar sunt mai incetosate).
La trei ani de la nasterea primului copil am inceput sa ne gandim ca e timpul sa avem al 2-lea urmas. De ce? In primul rand pentru ca le va fi mult mai usor sa se aiba unul pe altul cand nu vom mai fi noi. Nimeni pe lumea asta nu poate fi alaturi de tine asa cum e fratele sau sora ta. Eu am crescut cu surioara mea langa mine si ea e cea la care am fugit cand am avut o cumpana chiar si acum cand inca parintii nostri traiesc si sunt sanatosi. Sotul meu nu a avut frati si le reproseaza parintilor lui asta. Deci amandoi am cazut de acord ca vrem al 2-lea copil.
Dupa o sarcina pierduta la nici 5 saptamani (avort menstrual), cateva luni nu s-a intamplat nimic si devenisem destul de mahnita, pe alocuri chiar acra si nervoasa. Insa dupa 4 luni de incercari, bucuria s-a produs. Cu cateve zile inainte de ziua mea am aflat ca sunt insarcinata . Facand niste calcule simle am vazut ca bebe se va naste in preajma zilei tatalui personal. Deci este cadou pentru zilele amandorura.
Cum prima sarcina a fost una dificila , cu sangerari la inceput si contractii toata sarcina, pentru care am urmat tratament (initial cu produse cu progesteron, apoi cu beta-mimetice=medicamente ce relaxeaza musculatura uterina) pot spune ca am fost si sunt inca destul de stresata in ceea ce priveste evolutia sarcinii. Dat optimista.
Am inceput sa iau dupa primele zile de intarzaiere a menstrei si datorita aparitiei durerilor abdominale si lombare, no-spa si utrogestan si evident acid folic entru a preveni malformatiile de tub neural ale embrionului (pe asta l-an luat inca de cand ne-am hotarat sa facem bebe). Durerile s-au linistit. Insa de le utrogestan am capatat (ca si prima data) o somnolenta teribile cam la o ora dupa ce il iau. Abia imi tin ochii deschisi. Cel mai greu e cu doza de dimineata , pentru ca ma apuca la servici somnolenta, de zice lumea ca-s drogata (inca nu am anuntat sarcina). Seara adorm pe la opt si ma trezesc pe la 10-11 dandu-mi seama ca bietul meu copil nu a fost spalat si dus la culcare si ma simt vinovata pentru neglijenta neintentionata fata de primul meu nascut. Oricum am emotii legate de cum vareactiona Tudor cand va da ochii cu "concurenta".
M-am programat la primul consult pe 21 noiembrie (mie mi se pare cam tarziu, dar, de , ginecologii sunt medici ocupati). Inas nu am avut rabdare si am facut o ecografie la care mi s-a confirmat prezenta sacului gestational (embrionul inca nu se vede la varsta asa mica a sarcinii).
Simptome neplacute inca nu prea am. Un pic de greata, dar nu vars, in schimb mi-e o foame de lup. ma straduiesc sa imi pacalesc foamea cu fructe, carne, iaurturi. Sunt decisa ca de data asta sa-mi
supraveghez greutatea, fara sa-mi privz bebele de cele necesare unei dezvoltari armonioase. Dar nici nu vrau sa mai iau in greutate 25 de kg ca la prima sarcina. Le-am dat jos i 6 luni, dar nu am fost deloc multumita de cat m-am ingrasat. Acum pornesc iar de la 48 de kg. Sunt decusa sa nu depasesc 62 de kg.
Oricum, la drum! Cu optimism! Sa ne ajute Dumnezeu !
