Ca doar dimineata i-am transmis lui Cipisor "pupici la fetitze", si acum vad ca tu zici de baiat!
Era sa cad de pe scaun!!!!
Bine ca ea nu a vazut, ca stii ca la inceput isi dorea baiat! De parca e dupa noi....
Cat despre subiectul pe care l-ai deschis si pentru care te felicit
, pentru mine au fost mai multe momente emotionante, fiecare din ce in ce mai intens...
- primul a fost cand mi-am facut testul de sarcina..eram atat de emotionata ca primul test l-am stricat (am scos de pe betigas si foitza de hartie si dupa aia ma miram ca nu arata nici macar o linie..noroc cu nasa mea ca m-a trimis sa cumpar altul, desi era ora 21, dar era nerabdatoare sa vada daca are ce boteza sau nu... ). Cand au aparut cele doua liniute, cred ca nu mai stiam nici cum ma cheama...am vorbit cu nasa, cu o alta prietena, iar putin mai incolo cu "tatal"...bucurie din toate partile...
- al doilea moment a fost pe 30 martie, dupa 10 zile cand am fost pentru prima data la ecograf..si am vazut pe ecran o pata mica alba, cat o boaba de fasole (de aceea si "tatal" puiului meu l-a botezat Fasolica - prima porecla...). Nu prea intelegeam ce e cu pata aia, dar cand mi-a zis doctoritza ca este copilul meu, in momentul acela am realizat ca "minunea" s-a intamplat..urma sa fiu MAMA! In acele momente mi-am zis ca orice va fi, copilul acesta se va naste si va fi lumina vietii mele!
- al treilea moment..a fost la urmatoarea ecografie cand se vedeau si degetzelele, piciorusele, capusorul....mi-au dat lacrimile!
- apoi ecografie de morfologie fetala....poate acesta a fost cel mai intens moment emotional..caci am vazut-o asa cum stiti si voi..i-am vazut nasucul carn, forma fetei, am aflat ca este fetitza...am plans pe masa de la ecograf..noroc ca dr. Herghelegiu era prea ocupat cu "studierea" puiului meu ca sa-mi mai zica si mie ceva!
Cand am iesit din cabinet, nu stiam nici cum ma cheama, voiam sa spun la toata lumea de acolo ca sunt cel mai fericit om...i-am sunat pe parinti, prietene, amici, colegi si pe cei care stiu ca tin la mine...cred ca vreo 2-3 ore am stat doar la telefon....
Cred ca acestea au fost cele mai emotionante..desi fiecare clipa este o emotie pentru mine (ca si pentru voi, cred)....chiar si acum imi vine sa ma ciupesc ca sa realizez ca peste cateva zile imi voi vedea puiul in brate.....
Chiar si acum cand va scriu, traiesc o mare emotie....asa ca ma scuzati, merg sa-mi sterg fata de lacrimi..va pup pe toate!



, am uitat sa amintesc de primele momente in care am simtit clar miscarile...mi-e foarte greu sa explic ce am simtit atunci, dar voi intelegeti ca acele momente sunt unice si de nedescris!


.La doua sapt m-am dus si mi-am facut 2D la care doctora ma intreaba "Imediat ne uitam pe ultimile analize sa vedem cum au iesit,iar eu i-am spus ca sunt insarcinata ,am facut testul si mi-a iesit POZITIV,nici nu stia ce sa-mi spuna parca o vad si acum in fata ochilor ce reactie a avut.La 15 sapt am facut transvaginala ,si pot sa va spun ca am plans inainte sa intru in cabinet pentru ca aveam niste emotii de nu puteam sa mi le stapinesc.Noroc ca eram cu sotul ca altfel facem baltoaca jos de atata plans.La 21 sapt 3D alte emotii si mai am inca una pe 30 oct alta eco 3D.Cand mi-a miscat nu mai spun ,iar al meu sot atunci cand sta cu mana pe burtica zice"ce misca bulangiu lui tati"Asa ca lunea viitoare am sa va spun si eu ce o sa fie 


de fericire; cand l-am vazut prima data ( a fost pe la vreo 10 sapt., atunci a fost confirmarea), asteptarea clipei cand il voi simti miscand (veneam acasa si ma puneam in pat si asteptat, sia steptam.....parca simteam ceva). Ma emotionez de fiecare data cand il simt miscand in burtica.....totul este emotionant de fapt, si nu exagerez. Am mai spus-o, daca ar fi toate sarcinile ca cea pe care am avut-o eu, fara probleme (greturi, varsaturi si alte probleme), as sta numai insarcinata