Cand primavara iti aduce aminte sa iubesti...

[cristina_gl]

Mersi mult Kris. Superba poezia. Asta si incerc sa fac.
Uite, pentru tine

[jo_ana]

[aceeasi_eu]

Cris,nu stiam ca in ultimul timp te framanta si pe tine atat de mult schimbarea...
Stiam gandurile,stiam ca esti aproape de mine,insa deja tu ai depasit faza...
Eu pot sa-ti descriu simptomatologia ,,schimbarii radicale,,
1.monotonia,rutina
2.senzatia de nemultumire
3.constientizarea dorintei de schimbare
4.nemultumire totala,cautari,ganduri practice ptr schimbare
5.se invesc alternativele iar in sinea ta deja gandesti ca daca nu faci pasul acesta vei ramane un vesnic nemultumit.
6.teama schimbarii,teama renuntarii la rutina,la acel ,,caldut ,,pe care-l avem si frica teribila de focul pe care ni-l dorim.
7.vedem lucrurile clar,detasati de sentimente,actionam.
De aici drumul ti-e deschis,de tine depinde,de aici poti sa zbori...
Cris,ideea ta cu invatamantul privat mi se pare super,stiu ca mai este o gradinita particulara,care merge foarte bine,iar parintiii sunt foarte multumiti,insa este la periferia orasului.
Ar fii buna inca una in oras ,cu alta locatie,ar fii super!!!
Cris,inainte!!!!!!!!

[cristina_gl]

Lili, imi aduci aminte de managementul schimbarii si de un curs pe care l-am tinut acum ceva vreme Deja unele lucruri se situeaza la nivel de franturi si iarasi mi se face dor de servici, asa cum este el. Prea multe ciocniri in interiorul meu.
Da.. visul meu... gradinita. Incerc sa sper ca intr-o zi va prinde viata, dar trebuie investiti foarte multi bani, cu mult peste ceea ce ne-am putea noi permite chiar si printr-un imprumut. E nevoie de o locatie foarte buna si foarte potrivita pentru asta si cred ca cei mai multi bani aici ar intra. In rest... mobilierul, celelalte dotari, s-ar face, s-ar gasi solutii mai putin costisitoare. Iar personalul didactic l-as angaja dintre fostele mele eleve. Ce frumos suna!

Sa trec la altceva. Astazi am tipat la copilul meu pentru prima data. Cum am scris la jurnalul lui, am tipat de-a binelea; a fost mult mai mult decat o simpla ridicare de ton. Culmea e ca mi-am atins scopul, dar asta nu ma bucura absolut deloc. Eu stiu foarte bine ce inseamna sa cresti in tipete si cu teama in suflet, iar pentru Cezar nu vreau sub nicio forma asa ceva Ma lasa insa nervii; se urca peste tot, nu-l pot lasa singur nici cinci minute. Abia asteapta sa ies si sa faca ceea ce stie ca nu are voie. Simt ca nu mai suport dezordinea din casa, firimiturile de pe jos... Ieri i-am spus lui Cezar (dupa ce a scos din frigider, si numai el stie cum l-a deschis, o cutie de lapte, a desfiletat dopul si a varsat jumatate pe jos si jumatate pe el) ca abia astept sa ma intorc la serviciu, sa ma ,,bucur" si eu de ,,liniste" opt ore. Ce mama ii spune asa ceva copilului ei? Ma intreb daca sunt potrivita sa fiu mama...

[jo_ana]

Fii serioasa! Dupa ce nu mai ai ragaz nici un minutel pentru tine, e normal sa mai si cedezi nervos! Ni se intampla tuturor, ceea ce nu ne transforma neaparat in "tartori". E adevarat ca trebuie sa ne controlam, dar si laptele mai da in foc, nu?

Haide, ca la trezire o sa-l iei in bratzuche si o sa-l tzuculesti...iar el nici nu-si va mai aminti!
Pupici

[Kristin]

Cristina, inceteaza cu acuzele la adresa ta !! Sa imi spuna mie cineva ca a crescut intr-o familie in care nu s-a ridicat niciodata tonul, ca nu a primit o palmutza, chiar si simbolic (nu ca as fi de acord), ca nu i s-au spus lucruri dure uneori.

Si, cu toate astea, am crescut frumos si nu ne e rusine de ceea ce suntem.

Mama mea era cea care ma certa de cate ori faceam ceva aiurea cand eram mica. Mai primeam si cate o palma din cand in cand, dar sincer, nu ma simt acum frustrata de chestia asta. Adica, nu a fost "bataie", ci ultima metoda prin care mama incerca sa se faca auzita. Am si uitat de ce a facut asta.

Insa tata NICIODATA nu a ridicat tonul la mine. Nu pot sa imi explic cum a reusit, mai ales ca mereu eram prin preajma lui, adica nu a fost genul de tata pe care sa nu-l intereseze copiii lui, ba din contra. Insa o singura data in viata m-a intrebat scurt: UNDE AI FOST ??, rosu de manie (a fost singura data cand l-am vazut asa in viata mea). Tremura si mi-a tras o palma la fund, pe care nu am sa o uit toata viata mea. (nu tare). Asta, pentru ca, desi aveam 7 ani, nu le-am spus parintilor unde merg si am plecat cu niste prietene de-ale mele pe coclauri, intorcandu-ne acasa la 10 noaptea. Toata lumea ne cauta, fusese anuntata si Politia. Deci, ce sa spun ? O meritam.

Nu cred ca e cazul sa va invinuiti atata. Orice parinte care sta cu copilul lui mult timp uneori isi pierde cumpatul. Depinde, insa, de unele limite.

[Kristin]

Cris, hai sa te mai inveselesc putin: intre mine si sora mea e diferenta de 7 ani. Adica, eu sunt cea mare. Aveam vreo 10 ani si ea vreo 3 ani si ce crezi ca faceam cu ea in momentele cand ne lasau parintii de capul nostru (ca eu se presupune ca trebuia sa am grija de ea): ii spuneam "TU NU ESTI SORA MEA!", incruntandu-ma la ea, numai pentru ca imi placea cum isi increteste barbitza si incepe sa planga. Era asa de dulce ! Insa eu, clar, nu eram normala. :) Bineinteles ca in secunda 2 o strangeam in brate si o pupam toata, dar acum ma gandesc ca imi lipsea o rotita.:))

Cand ne amintim despre astea, acum, radem cu lacrimi. Si nu a devenit o persoana sensibila, e chiar mai puternica decat mine, desi a fost cea mai mica.

[Trix]

[cristina_gl]

Fetelor, este foarte adevarat ce spuneti. Iesirile necontrolate sunt firesti cand ai un copilas care nu-ti da voie nici sa te duci la baie. Si care abia asteapta un moment de libertate ca sa faca ceea ce stie ca n-are voie. La fel cum cred, Kristin, ca in orice familie exista episoade de furie sau de educatie cu palmuta. Insa Cezar e mic, n-are nici doi ani, de aceea nu stiu cum percepe el faptul ca eu am tipat si cu siguranta o sa mai tip la el. Pe de alta parte, daca tonul meu a dat roade, ma gandesc ca era si singura modalitate de a-l linisti. Vocea ferma deja nu mai inseamna nimic pentru el; deseori se cearta cu mine pe limba lui daca ii vorbesc ferm si rade, amuzat de fatza mea serioasa si incruntata. Sper din tot sufletul ca, pe masura ce va creste, ca intelege tot mai mult din ceea ce-i spun. Adica, isi va da seama ca e periculos pentru el sa faca anumite actiuni si ca trebuie ca respecte niste reguli. Acum imi este teama sa nu se intample ceva rau; ieri a cazut incerand sa se catere pe mobila. S-a lovit un pic, a plans, i-a trecut, dar nu s-a invatat minte. Tot acolo se duce. Of!

Trixule, eu sper ca macar tu sa reusesti sa-ti duci visul la indeplinire. Poate investesti chiar in Romania dupa ianuarie 2007. Te-as ajuta cu cea mai mare placere, poate ne facem asociati, ce zici?

[cristina_gl]

Sunt foarte speriata si ingrijorata. Tatal meu este in spital, l-a luat o ambulanta in stare grava. Asta dupa ce cu trei ore inainte vorbisem cu el la telefon si mi-a zis ca se simte mai bine ca oricand. Asa ca am plecat linistita cu Cezarel la plimbare, ne-am bucurat de o zi superba... Pun cateva poze, sa va transmit putin din frumusetea toamnei care, pe alocuri, se arata minunata si la noi. As vrea sa va transmit putin si din starea mea de dimineata, dar acum chiar nu pot. Totusi, poate admirati ceva din acest octombrie frumos.

Inca mai sunt trandafiri










-%20octombrie%202006/IMGA0968.jpg[/IMG]