by Kristin » Mon Oct 16, 2006 11:41 am
Fiecare spiridus stie ce are de facut. Toamna ei aduna frunzele de pergament cu suflete zdrobite si isi decoreaza cu ele camarutele lor minuscule. Ei stiu si a vorbi cu frunzele. Le spun ca nu au murit, ci incep o noua viata - aceea de a aduce frumusete.
Spiridusii se hranesc si cu miresme. De aceea, uneori ei ard frunzele care vor sa dainuie altfel, iar mireasma fumului capata nuante rosiatice, aramii si verzi. Acest fum le hraneste sufletul si e primul fel din mancarurile minunate cu care se infrupta.
Alteori, se hotarasc sa decoreze curtea oamenilor cu covoare tesute de natura. Nu aduna frunzele, ci le re-aranjeaza. Combina verde cu galben, rosu cu negru, maro cu portocaliu. Munca lor e nepretuita. Nici un om nu a reusit sa invete arta de a tese astfel de covoare. Si nici nu va sti vreodata, pentru ca e un secret magic, pastrat de mult...
Cand curtea casutelor arata a sarbatoare, spiridusii au grija de pomi. Oamenilor le plac pomii, pentru ca vara stau la umbra lor si pentru ca, uneori, mananca fructe delicioase. Insa oamenii nu stiu cine ingrijeste acesti pomi, cine face vrajile in urma carora pe masa lor isi gasesc locul mere imbujorate, prune pline de veselie, pere gata sa explodeze de zeama sau nuci secretoase.
Spiridusii au invatat de la bunicii lor sa faca aceste vraji. Iar toamna, mai mult ca in orice alt anotimp, e mult de munca la culesul acestor comori. Cand pomii au obosit de atata efort, cheama spiridusii, care ii elibereaza de povara rosie, galbena, maro sau mov.
Dupa acest efort urias (caci fructele sunt grele de atatea ascunzisuri), spiridusii se infrupta cu ele. Nu le trebuie multe fructe, caci ei sunt mici si nu au nevoie decat de un mar-doua, de vreo trei prune si vreo cinci nuci. Cojile de la nuci sunt foarte pretioase, fiindca ei le captusesc cu frunze si acolo dorm. E un somn lin, indiferent daca va ploua. Coaja de nuca stie a pluti pe ape.
Nu mai este mult si se ivesc zorii. Asa ca spiridusii nu stau pe ganduri, ci culeg strugurii care s-au mai copt cu o zi inainte, la soarele calm de toamna. E ocupatia lor preferata, pentru ca bobitele sunt mici si ei le pot cara fara a mai face vraji. Si apoi, mireasma de struguri negri, copti, e mireasma lor preferata. Cand le e sete, storc sub piciorusele lor harnice sucul din bobite si apoi beau cu totii picaturi de must, de o savoare imbatatoare.
Spre dimineata, se retrag in casuta dovleceilor cu dinti, nas si gura, danseaza un ultim dans in jurul focului, apoi isi dau seama ca e timpul sa dispara. Epuizati, fac nani in cojile de nuca ce ii poarta prin taramuri de poveste.
Cand primele raze de soare invaluie casutele adormite si ceatza incepe sa se destrame in culori fermecatoare, oamenii somnorosi apar pe la ferestre si zambesc.
Apoi, ies din casa, grabiti la treburile lor zilnice. Insa, ca de obicei, se opresc in curtea casei, unde miroase a fum de frunze uscate, privesc cu admiratie la cosurile de nuiele pline cu nuci, mere, prune, pere, toate pline de roua rasaritului, dar cu niste culori tari, ca de primavara, apoi isi umplu plamanii cu mireasma de struguri. Pentru ca toate au in ele ceva magic, inexplicabil.
Apoi, pasesc pe covorul migalos, culeg o frunza pe care o iau cu ei, ca talisman, se uita la dovlecii adormiti, multumindu-le ca i-au pazit si in aceasta noapte si se indeparteaza discret, fara a-si pune intrebari care nu isi au rostul. Totul e natural, pentru ca spiridusii stiu a-si folosi vrajile intr-un mod nestiut de nimeni.
Niciodata oamenii nu ii vor vedea pe spiridusi, pentru ca ei stiu a se ascunde in povesti. Poate e mai bine asa, pentru ca altfel... poate nu ar mai exista fum de frunze uscate, fructe zemoase, nuci secretoase, struguri imbietori, covoare de frunze pictate de natura sau dovleci paznici...
Cine mai are curaj sa spuna ca toamna nu te poti re- si re- si re- indragosti ?...
LIBERTATEA SUPREMA E ALEGEREA ATITUDINII, INDIFERENT DE CIRCUMSTANTE.