Desi nu imi vine usor, o sa incerc sa povestesc ce s-a intamplat pana la urma cu bebe al meu, atat cat pot si cat stiu. Nu vreau sa sperii pe nimeni, stiu cat de sensibile sunt viitoarele mamici. Poate povestea mea va ajuta pe cineva la un moment dat.
Acum trei saptamani m-am internat pentru intrerupere de sarcina. Aveam 23 de saptamani si bebita noastra s-a dovedit ca era bolnava. Sa o iau de la inceput, desi o parte din poveste se regaseste in mesajele postate cu ceva vreme in urma. Controlul de la 14 saptamani a iesit bine, facusem analize de sange, ecografie, control ginecologic. Totul era cat se poate de optimist. La nici o saptamana dupa asta, am avut o mica sangerare si am fugit la spital. Am stat internata cateva zile, am luat utrogestan si no spa, la ecograful de acolo mi-au zis ca e placenta jos inserata si d-asta am sangerat. Acum nu mai sunt asa sigura ca asta era motivul. Am stat o luna in pat, iar la 18 saptamani am refacut ecografia. Speram sa nu imi zica cum ca ar fi colul scurt, nu vroiam sa stau in pat jumatate de an. Colul a fost ok, doar ca vestile erau mult mai proaste. Bebe al meu avea capul dezvoltat cu o luna inaintea corpului. De atunci a inceput cosmarul. Am repetat ecografia la alt doctor, masuratorile erau aceleasi, interpretarea era insa pozitiva. Mi-am facut triplu test - care a iesit bine. Toata lumea imi zicea sa stau linistita ca totul va fi bine. Dar eu nu simteam asta. M-am dus sa discut cu inca un doctor care stiu ca se ocupa de anomalii fetale si mi-a zis sa astept rezultatul triplului test si sa revin cu el peste 2 saptamani. La 20 de saptamani m-am dus iar la ecografie si verdictul a fost clar: modificari la nivelul creierului. Deja capul copilului meu era cu 5 saptamani mai mare. Am crezut ca ne cade cerul in cap. Am luat iar toti doctorii, toti ecografistii la rand, aceeasi problema. Sarcina era compromisa, nimeni nu ne dadea vreo sansa ca fetita sa se nasca sanatoasa. Mai mult rational si fara sa incercam sa constientizam ceea ce se intampla de fapt cu noi, am luat decizia de a intrerupe sarcina. Zece zile am mers din cabinet in cabinet pentru a face cat mai multe analize, in speranta ca macar vom afla ce s-a intamplat. Cum ziceam, au trecut trei saptamani de atunci si lumea imi zice ca inca ma mangai pe burta fara sa imi dau seama. Inca ma intorc cu grija noaptea in pat, inca ma gandesc ca in ianuarie am fi fost trei. Inca imi vine sa ii povestesc fetiteti mele ceea ce fac si sa ii spun ca va fi bine. Cel mai cumplit a fost cand m-am dus la biserica si mi-am dat seama ca pentru ea trebuie sa aprind o lumanare la morti. Avem rezultatul la aproape toate analizele si, deloc surprinzator, toate sunt bune. Nimeni nu stie nimic. S-a facut o autopsie dupa avort si constatarile au venit in completarea celor de la ecografie. E singurul lucru cert pe care il stim. Nu exista anomalii cromozomiale, nu exista infectii care sa fi dus la asa ceva. In noiembrie ne vom face si noi analize cromozomiale, ca nu cumva sa ii fi transmis ceva fara sa stim. Probabil si astea vor iesi bune. Ii si aud pe doctori:

[:(]
ce-i al vostru e pus deoparte! 
