jurnal micuta_stea

[micuta_stea]

L-am iertat si eu dar nu l-am iubit niciodata, n-am avut niciodata fluturasi in stomac. De inteles nu prea ne intelegem pentru ca suntem caractere diferite mult si chiar si scopurile noastre in viata sunt diferite. Nu avem aceeasi viziune despre viitor. Sper sa nu mai dureze mult... Vreau sa fiu libera. Am o colega care tanjeste dupa o viata de familie (are 40 ani si nu a fost maritata niciodata) iar eu tanjesc dupa libertatea ei. Decat singuratate in doi, mai bine singura.

[alovel]

Tu ai spus: "sper sa nu mai dureze mult". Cine decide cat mai dureaza ???

[micuta_stea]

Eu, noi. Am pus problema in discutie si mi-a cerut sa trec copilul pe numele meu (nu suntem casatoriti legal) si sa fac o hartie la notar(?) ca nu am pretentii la pensie alimentara.

[Cami-N]

Daca nu sunteti casatoriti legal,de ce e atat de greu sa te desprinzi de el? Tu ce viata ai acum? Ti-ai terminat studiile,ai un job bun?
Te intreb fiindca conteaza....
Imi pare rau de drama ta...iti doresc sa-ti gasesti fericirea...
De fiecare data cand citesc povesti ca a ta,imi dau seama ca eu nu am de ce sa ma plang....

[alovel]

[floare_de_coltz]

stiu cum e sa fii iubita obsesiv si posesiv si sa ti se ceara sa faci anumite lucruri si tu sa le faci doar pt.ca le cere el....te inteleg destul de bine, chiar daca eu nu am trecut printr-un viol si nu am fost fortata sa stau langa el.Eu il iubesc!Il iubesc enorm de mult....
suntem alaturi de tine si asta nu face decat sa-ti mai "indulcesca chinul", eventual sa mai venim cu idei, dar tu esti cea care actioneaza sau nu.
mult curaj!

[ilinca_mioara]

Nu noi, oamenii, avem dreptul sa judecam, ci doar Dumnezeu! Asta este parerea mea, caci nu cred ca exista nici una dintre noi pe aici care sa nu fi pacatuit, intr-un fel sau altul, vreodata!
Faptul ca ti-ai deschis sufletul aici, cum am facut multe dintre noi, este un semn bun, in sensul ca demonstrezi ca-ti asumi greselile si pacatele.
Cineva de aici spunea ca, citind ceea ce ti s-a intamplat tie, se considera o fericita. Exact asta simt si eu...fata de tine, eu sunt un om fericit si-i voi multumi lui Dumnezeu toata viatza pentru ceea ce am primit!

Tu ar trebui, cred eu, sa-ti faci "curat" in viatza si sa o pornesti pe un alt drum, mai fericit si mai linistit, alaturi de copilul tau. O singura viatza avem si sigur ceea ce traiesti tu nu este o viatza, este un calvar.
Bafta multa si sa stii ca suntem alaturi de tine....

[micuta_stea]

As exagera sa spun ca viata mea a fost un calvar. Am trait si momente frumoase in viata si cel mai important am invatat sa-l iubesc in limita posibilului. Este un tata bun, preocupat de viitorul copilului lui dar inima mea plange.

Mi-am terminat studiile si am un servici bunicel. Posesivitatea lui, ma sperie insa. Mi-e teama de cat rau ar fi in stare sa le faca celor din jurul meu cand ma va pierde definitiv. Sunt convinsa ca nu s-ar da deoparte de la nimic. Mi-e frica de el.Rau.

Vorbeam cu o prietena si imi spunea ca trebuie sa lupt... nimic nu se obtine fara lupta. Abia acum am constientizat acest lucru.Tot timpul am asteptat ca el sa ma paraseasca, sa ma lase,asa nu ar mai fi fost razbunari stupide. Dar am asteptat suficient ca sa-mi dau seama ca ce-mi doresc eu nu se va implini niciodata.Suntem doi lasi care ne tinem agatati. El din orgoliu masculin eu din lipsa de curaj.

[micuta_stea]

Cum ii voi explica eu copilului meu? Poate constientiza un copil care isi iubeste ambii parinti, ca mama nu-l iubeste pe tata si vrea sa fie libera?

[ilinca_mioara]

Eu n-as putea, cred, sa traiesc viatza ta...nu ma pot pune in situatia ta, pentru ca n-am trait niciodata atat de "urat".
Dar cred ca trebuie s ate gandesti ca si tu ai o viatza pe care ar trebui s-o traiesti cat se poate de frumos, de aceea ti-a dat-o Dumnezeu...nu ca sa te sacrifici penttru el!
Si hai sa-ti spun ceva....si in familia mea au fost probleme, destul de multe, certuri intre parinti, indiferenta, etc. Am suferit enorm ca si copil. La un moment dat chiar am rugat-o pe mama sa divorteze, sa nu ne mai lase sa fim partasi la toate acestea. Vreau sa-ti spun ca-mi adoram si-mi ador tatal, dar cred, in anumite momente, ca poate, intr-un fel ne-ar fi fost mai bine, ca si copii, daca nu cresteam in mediul acela de stress.
Intr-adevar, odata cu trecerea anilor, lucurile s-au mai linistit, dar eu si fratele meu am ramas marcati de scandaluri, discutii, etc.
Eu nu pot accepta asa ceva pentru puiul meu.

Nu stiu ce sfat sa-ti dau in legatura cu puiul tau, dar poate cineva cu experienta o va face..eu doar ti-am spus parerea mea....

Oricum, ai grija de tine si de copil....