Probleme psihice

[Guguluff]

Nu stiu cum sa incep. La mine nu-i nevoie de jurnal ci de o sedinta de psihanaliza. Pe forumul vostru am gasit mult ajutor asa ca scriu aici.
Totul a inceput cand am ramas gravida. Se stie ca femeile gravide si cele care alapteaza au hormonii dati peste cap dar poate cineva sa-i anunte si pe cei din jurul meu? Sotul meu a venit in tara pt 5 luni, anul trecut si eu am ramas gravida. El a plecat inainte de Craciun si de atunci sunt singura. Am trecut prin sarcina, din luna a 5-a, prin nastere si cresterea unui copil pana la 6 luni, singura cuc. Ai mei stau aproape dar ce te faci cand nu te inteleg. Mama mea, de altfel o femeie super inimoasa, nu m-a ajutat mai deloc. Doar plimbarile zilnice in sarcina si acum cu fetita. Si la cea mai mica suparare a mea facea o criza de personalitate si nu-mi mai deschidea usa cu saptamanile. Probabil si ea trece printr-o perioada... mai hormonala. Tatal meu e... barbat si nu se pricepe sa inteleaga.
Si cel care ar fii trebuit sa-mi fie alaturi tot timpul asta e la mii de km departare. Vorbim doar pe messenger. Nu m-a sunat in astea 10 luni niciodata. Bani... mi-a trimis foarte putini. I-am folosit la spitalizare cand am nascut si pt cateva nimicuri pt bb. Mai mult, ne certam cand eram gravida... in scris, foarte des.
Acum vine inapoi in tara dar ma tem ca nu-l mai vreau inapoi. Si el a zis ceva de divort si de impartitul copilului ''juma-juma''. Ca parca ar stii cu ce se mananca. Ce e mai grav e ca starea mea psihica se reflecta asupra fetei care ma vede furioasa, trista, etc. De multe ori nu o scot afara zilnic sau nu am rabdare cu ea.
Vreau sa ma cu cineva. Si m-am gandit ca poate mai e cineva neinteles cand ar trebui sa fie tinut in puff si rasfatat. Sau macar spuneti-mi ce sa fac. In ultima instanta ajung si la psiholog dar nu vreau sa sufere din cauza mea.

[cristina_gl]

Guguluff, cand am citit titlul jurnalului tau, m-am gandit la cu totul altceva. Dar tu n-ai probleme psihice, nu cu inteles patologic. Ai nevoie de putin ajutor, atat. Daca situatia financiara iti permite, ai putea sa angajezi o bona, cateva zile-cateva ore/zi. Cel mai bine ar fi totusi sa clarifici situatia cu mama ta. Am inteles ca o plimba pe fetita zilnic, ceea ce e foarte bine. Fa ceva pentru tine in acest timp, lasa treburile casei sa mai astepte. Apoi, incearca sa ai o discutie mai profunda cu mama ta. Daca e o femeie inimoasa, trebuie sa te inteleaga.
Dar ce se intampla cu tine? Esti nervoasa, agitata? De ce spui ca cei din jur nu te inteleg?
Cat despre sotul tau... daca vrei sa ne spui tu mai multe. Chiar daca ajungeti la divort, nu vei fi unica mama singura (halal incurajare si din partea mea). Deocamdata, cred ca ai nevoie sa-ti pui un pic de ordine in idei si sa-ti faci un mic plan pe termen scurt/mediu. Intr-adevar, fetita are nevoie de o mama linistita.

[Anaisia]

E greu sa cresti singura un copil,dar si satisfactiile sunt mai mari...
Bucura-te de copilul tau cat poti de mult si alunga tristetea.Si...fa ceva si pt tine...iesi cu prietenii,citeste...mergi la teatru...roaga pe cineva sa stea cu copilul in timpul asta...pt ca nu trebuie nici sa renunti la tine...

[cadbury]

Imi pare rau ca treci prin asa ceva Guguluff!... Daca sotul tau cere divortul cu insistenta, probabil ca asa va fi... Iar copilul, la varsta asta, e clar ca iti va ramane tie, "jumatatea" la care viseaza el... ramane doar in visurile lui. Ca si Cristina, te sfatuiesc ca, daca iti permit finantele, sa-ti gasesti o bona daca nu reusesti sa te intelegi cu mama ta - se mai intampla si asa uneori, din pacate! Daca vezi ca tensiunea dintre voi doua creste, mai bine renunti, copilul trebuie sa creasca intr-un climat sanatos!
S-auzim de mai bine! Curaj...

[alovel]

La tine e f. greu pentru ca tatal copilului nu a fost alaturi in perioada sarcinii, nasterii, primele luni ale copilului. Si nu e normal sa nu fie alaturi si in consecinta, nici nu mai merita. Chiar daca el ar vrea sa fiti impreuna in continuare, parerea mea este ca nu ai de ce sa-l mai accepti.
Ar fi bine daca ai putea sa iei o bona, caci imi inchipui ca ai nevoie de ajutor.
Cat priveste mama ta, sau parintii in general, cred ca astepti prea mult de la ei. Pe noi nu ne-au ajutat cu copiii, nici cu plimbat, nici cu ingrijit, nici cu altele , cu atat mai putin sa ma intrebe cum ma simt sau ce gandesc.
Ajutorul la varsta asta nu-l mai gasesti la parinti, ci la sot. ceea ce la tine n-a fost cazul.
Asa ca trebuie sa te descuci singura, ceea ce sunt convinsa ca ai puterea sa faci.

[ilinca_mioara]

Si eu am fost singura pe perioada sarcinii, incepand cu luna a 3-a, exact de cand aveam mai multa nevoie de cineva. Prietenul s-a evaporat, dar uite ca am ajuns in luna a 8-a si sunt un om fericit care numara zilele pana sa-si vada puiul in brate!
Eu nu ma prea inteleg cu mama si, de curand, m-am hotarat sa nu o chem sa stea impreuna cu mine si copilul pe termen lung, pentru ca inevitabil vor apare discutii si sunt satula si, in primul rand nu vreau ca puiul meu sa fie afectat de neintelegerile dintre noi!
O sa ma descurc singura la inceput, ma va ajuta o buna prietena care-mi este si vecina, apoi in vreo 2-3 luni voi cauta o bona pentru ca eu va trebui dupa cele 126 de zile de concediu de maternitate sa incep munca, caci milioanele primite de la stat imi acopera doar ratele la casa.
Sa stii ca ini nici un moment nu am zis ca nu o sa ma descurc, desi stiu ca este foarte greu, sunt convinsa de asta!
Dar sa stii ca Dumnezeu nu ne lasa niciodata, daca ne-a dat un copil sa fii sigura ca are "incredere" in noi ca-l vom putea creste!

Eu am avut o sarcina cu risc dar mi-am rezolvat singura problemele si acum sunt tot singura dar cu incredere in Dumnezeu stiu ca voi trece peste nastere si totul va fi bine!

Important e sa stii exact ce vrei si ce astepti de la viatza si s anu lasi ca zilele sa treaca aiurea pe langa tine..viatza e una singura!

Bafta multa si mai asteptam vesti!

[alovel]

Bravo, treasure!!
Imi place foarte mult cum gandesti !

[ilinca_mioara]

Alovel....exact asa simt si asa traiesc..niciodata nu am putut astepta ca altcineva sa ma ajute..nici parintii, prietenii sau mai stiu eu cine. Asa am fost invatzata, cred! Evident ca m-am bucurat si am multumit ori de cate ori am primit un ajutor, si am primit mult caci sunt oameni care simt ca tin la mine neconditionat, dar sunt pregatita pentru orice, chiar pentru a fi singura cu Printesa mea de acum incolo.
E bine sa nu astepti, pentru ca atunci esti dezamagit daca nu primesti ceea ce doresti, nu?!

Am scris in jurnalul meu cam tot ce mi se intampla de la o zi la alta si sigur se observa acolo ca nu am fost "parasita" de Dumnezeu nici macar o secunda! Si eu cred mult in asta!
Iar mie acest copil mi-a schimbat viatza, mi-a dat putere sa merg mai departe, cu bune si rele, sa nu regret nimic sa ma bucur de ceea ce am si sa nu-mi para rau de ceea ce nu am!

Pupici....

[Guguluff]

Treasure, iti doresc nastere usoara ca nu mai ai mult. Ai dreptate cu atitudinea pozitiva. Tine-o tot asa.
Sa stii ca si eu eram optimista in timpul sarcinii si nu m-am plans deloc atunci. Nici acum nu mi se pare greu d.p.d.v. fizic. Dar psihic sunt demoralizata de multe ori. Sper sa fii mai tare ca mine.
Nu ma deranjeaza ca o cresc singura dar cand vad cat ajutor primesc altele de la sotii lor, in primul rand, si ca nu ridica un pai in sarcina sau dupa, ma gandesc cum am venit din maternitate si m-am apucat sa-mi aspir prin casa si sa fac ordine. Noroc ca n-am facut cezariana ca nu stiu ce ma faceam.
Sotul meu era... perfect dar mi se pare ca s-a schimbat de cand ne-am casatorit. Si totul s-a inrautatit cand am ramas gravida. M-am gandit ca are pe cineva acolo, o relatie serioasa. Cand a trantit treaba cu divortul eu faceam pregatirile pt botez si nunta la biserica. Si pe astea le organizam singura. El venea la petrecere direct. Normal ca nunta pica dar imi pare rau ca n-am botezat-o mai devreme pe bebelusa in indea ca-l astept pe el.
Merci mult de sfaturi, stiam ca pot sa contez pe voi. Mi-e frica sa iau bona pt o fetita asa mica. Am auzit o groaza de povesti urate si mai bine mai astept sa creasca.

[ilinca_mioara]

Draga mea....te inteleg perfect....si mie mi-ar fi facut tare bine sa fiu cu "tatal" copilului meu. Nici o clipa nu m-am gandit inainte ca ne va lasa. Sunt o femeie tandra care are nevoie de un suflet alaturi, sigur ca si mie mi-ar fi facut bine un masaj la picioare seara inainte de culcare, sau la spate (caci timp de 2 luni mi-a creat probleme...), dar nu le-am avut. M-am bucurat pentru cele care au fost ajutate, dar nu m-am suparat ca eu nu am avut parte. Poate asta e soarta mea, sau "crucea" mea pe care trebuie s-o duc dupa mine.
Ma crezi cat de greu mi-a fost intr-o seara cad am simtit foarte clar primul piciorus in burtica dat de printesa mea? Era vreo 11 noaptea, as fi vrut sa fie si cel cu care am facut acest copil alaturi d enoi, sa se bucure de asta..dar eram singura, am plans, am ras, si iar am plans...dar a trecut! Nu ma pot crampona de "neajunsuri", intotdeauna vor fi...incerc sa vad doar ce e bun si frumos si sa merg mai departe...Acum cateva zile am auzit ca "tatal" Printesei mele, dupa ce ca nu l-a mai interesat de noi, acum mai are si tupeul sa spuna ca e dezamgit ca are o fetitza, d eparca daca era baiat, ar fi fost altceva! Ce sa fac??? Sa plang, sa sufar? Nici vorba!
Mie Dumnezeu mi-a trimis acest copil la 33 de ani, eu nu am ramas niciodata insarcinata, iar acxum 4 ani mi s-a spus ca nu voi putea avea copilul meu! De aceea pentru mine acest pui de om este o minune si nu pot lasa nimic si pe nimeni sa ma doboare.

Nu as vrea sa fiu in situatia ta, pentru ca stiu (chiar din proprie experienta) ca singuratatea in doi e mult mai dureroasa decat intr-unul singur, dar mi-ar place sa cred ca vei gasi resurse sa zambesti si sa mergi inainte, dar lasand deoparte ceea ce este rau pentru tine si puiul tau. Si asta tu singura vei hotari.
Oricum, stii ca noi suntem aici, acest forum ne-a ajutat pe multe si cred ca vei gasi multa intelegere printre noi si, poate uneori, si alinare!
Pupici si....ai grija de tine si puiul tau de om!