Unde-i Minele meu?

[Marinela72]

[ananda]

constat ca treaba asta cu jurnalul seamana mai mult a terapie de grup! oricum, ideea e ca imi prinde bine. uneori nu e suficient sa te gandesti la niste lucruri: e necesar sa le exprimi, sa le dai o forma clara ca sa le intelegi pe deplin. cumva cam asta e principiul si in unele forme de psihoterapie .

scriu atat de mult, renuntand la odihna si la altele pentru ca simt ca acum e momentul... s-ar putea sa nu mai scriu o luna sau sa scriu zilnic... nu atat continutul comunicarii e important cat transformarile care se produc in mine pe masura ce scriu, pe masura ce deschid sertarasele pline de praf. si pe masura ce reusesc sa comunic cu voi ma deschid si eu, ma scutur de praf.



Sunt personajul desuet
uitat intr-un sertar
De un Autor obscur
Care cauta-n zadar.

Mi se-asterne praf in par
Sufletul mi-e de hartie
Stiu franturi de adevar
Scriu franturi de poezie...

In sertarul fara chei
Zboru-i interzis
Oglindit in ochii mei
Cerul...
Ceru-i doar un vis...

...................

Sunt un personaj bizar
Care face giumbuslucuri
Un mascarici, zambind amar
Sub palaria sa cu ciucuri.

Caci sertarul e inchis
Peste gandurile mele
Autorul e proscris
Se ascunde printre stele.


Asa cantam candva si, chiar daca nu mai simt intru totul la fel, sertarul acela inca exista.

[ananda]

liliat, si eu cred ca parintii au de invatat de la copii - daca sunt niste parinti buni si interesati de soarta copiilor lor educatia se produce obligatoriu in ambele sensuri.

cadbury tu ai o bogatie interioara care umple golurile! si poate ca ai in jur oameni foarte deschisi... nu e neaparat cazul meu. nu am nevoie foarte adesea de comunicare la un nivel "academic", dar simt nevoia ca muraturile sa nu ramana UNICUL subiect... si vorba cristinei, oricat de buna ar fi o carte...

exista oameni simpli printre care ma simt foarte bine, ma simt iubita si imi face placere comunicarea cu ei pentru ca, asa cum spui si tu, dincolo de conversatia despre vreme, exista un alt nivel al comunicarii pe care omul respectiv transmite altceva, mult mai frumos. DAR... nu toti prietenii mei sunt asa.

imi plac si iesirile in gasca, la o bere [bere] (desi eu nu prea beau ), dar parca am prea putin timp ca sa merite sa-l irosesc adesea asa.

Primrose nu prea am cand sa intretin acele numeroase prietenii. si nici nu stiu daca are sens. sunt o adepta convinsa a minimalismului in majoritatea cazurilor (exceptie ) [/b]

linkuri u poze de la metrou nu stiu sa-ti spun pe din afara, nu mai stiu pe nimeni care sa fi avut efectiv o serie cu asa ceva (stefan mai are si altele, nu le-am vazut nici eu pe toate).

ceva oarecum similar e poza lui alex axon care a castigat acum 2 ani concursul "vezi Orange"... dar mai degraba merita sa-i vedeti site-ul (pe care nu e fotografia respectiva):

http://www.axonphoto.com/index.php?page=4&cid=20

si poza cu pricina: http://www.orange.ro/about/events/ev-see2004-poze-ro.html

[cadbury]

Esti un om deosebit, Ananda, iti multumesc ca impartasesti cu noi florile sufletului tau! Ai foarte multe de daruit!
Pozele sunt sublime!

[cristina_gl]

[ananda]

azi a fost o zi plina, cu musafiri simpatici plimbari lungi si cumparaturi. sugarul se face tot mai mare si mai "destept", e absolut fascinant sa ii vad evolutia - jumatate din mine e mami incantata de progresele puiului, jumatate e "om de stiinta" care observa si incearca sa interpreteze.

cred ca sugarii se pricep mult mai bine decat noi la interpretarea limbajului corporal. sau poate ca depind atat de mult de asta (in lipsa verbalizarii) incat sunt obligati sa se priceapa.

ce ma intriga intotdeauna e cat de prost se descurca unii adultii in materie de body language. e drept, eu am avut un profesor eminent in privinta asta: PISICUL (nu, nu glumesc deloc: dupa 2 ani de convietuire cu el si multe zgarieturi/muscaturi am invatat vrand- nevrand sa interpretez semnalele pe care le transmitea... acum il cunosc asa de bine incat intr-o zi cand aveam musafiri si el mieuna cu jale am zis:plange ca vrea sub patura! si asa era!)

ce e cu adevarat interesant e ca in ciuda diferentelor dintre speciile de mamifere limbajul corporal poate fi cu usurinta extrapolat de la o specie la alta. anumite gesturi au semnificatii similare indiferent ca e vorba de un catel, o pisica, un urangutan sau un om.

cu toate astea oamenii sunt foarte putin constienti de ceea ce transmite atitudinea lor corporala (femeile se pare ca se descurca in general mai bine decat barbatii).

vad adesea adulti repezindu-se la copii care abia-i cunosc sa-i pupe, vorbindu-le tare, privindu-i fix! stiu ca sunt bine intentionati, dar ma distreaza intotdeauna uimirea de pe fetele lor cand copilul se sperie! ei pur si simplu nu pot pricepe ca interpreteaza gestul lor ca pe ceva agresiv.

azi am fost in dispozitie foarte mamoasa, am avut o rabdare ingereasca si ... surpriza: si piticul a dormit o gramada: cred ca s-a simtit in siguranta.

[cadbury]

Foarte mult adevar in ceea ce spui! Cand era mai micuta, Maria - daca se apropia cineva brusc de ea si incerca s-o cucereasca prin zambete (care de multe ori erau ranjete ) sau gesturi fortate, se speria si incepea sa scoata un fel de suieraturi din gat, cam ca o pisica. Asa stia ea sa se apere. Daca lumea o lua cu binisorul si nu tinea sa o ia in brate din primele minute, se acomoda si accepta sa stea si la altii dar nu mai mult de cateva secunde... Pe urma cerea inapoi la cine stia ea ca e in siguranta...
Copilul e ca un burete al starilor noastre de spirit, de multe ori am surprins-o pe Maria bucurandu-se la fel de intens ca si noi atunci cand vorbim cu entuziasm si veselie despre ceva, ea desigur ca nu poate intelege motivul bucurie noastre (cel putin, nu pe deplin) dar e fericita atunci cand ne simte pe noi fericiti. A fost o perioada in care eu ma stresam toata (doar pe dinauntru, credeam eu) ca Maria nu manca atata cat imi imaginam eu ca trebuie. La un moment dat, ai mei au observat la ea un anume gest... Cand nu-i reusea ceva, sa apuce o jucarie, sa fie luata de undeva si dusa in alta parte, incepea sa stranga din pumnisori cu neputinta si sa isi incordeze toata fetisoara, starngand din... cei doi-trei dinti pe care-i avea... ... Ai mei imi spun: "De la tine trebuie sa fi invatat asta"... Eu: "Vai, nu-i adevarat, eu nu fac asemenea gesturi in fata copilului..." Si intr-o buna zi... m-am surprins facand gestul. Am ramas blocata, nu-mi venea sa cred. Copilul invata rapid tot ce-i oferi ca exemplu. De atunci m-am controlat cat am putut de mult... Si fata nu mai face asa decat extrem de rar... Ca de uitat n-are cum sa uite complet...

[ananda]

flori proaspete pentru voi!

[Primrose]

[ananda]

multumesc ca ma vizitati si ma incurajati!

n-am mai apucat sa scriu pentru ca s-au intamplat prea multe zilele astea. ieri am stat o gramada in parc, a fost tare bine (mergem destul de rar pentru ca stam departe si nu prea pot sa ajung doar eu cu BB, e nevoie de un tati de ajutor).

imi dau seama ca sunt tensionata, sunt tot timpul pe fuga, chiar si atunci cand ma odihnesc , tot timpul atenta la ce face .

acum 2 zile am avut un soc: mi-am dat seama ca stie ce inseamna NU. s-a mai intamplat sa ii spun "nu acolo" si sa renunte la ceea ce facea, dar de data asta a fost clar ca intelege: voia sa puna gurita pe marginea de la pat, intr-un loc unde nu e burete ci doar lemn. de 3 ori i-am zis nu, de 3 ori s-a oprit, s-a uitat la mine, a renuntat... pe urma, cand credea ca am uitat, a reluat activitatea!


e ciudat sa ai brusc un partener de conversatie, e ca si cum ar fi fost un print de basm care pana acum ar fi dormit un somn de aproape 7 luni si acum... copilul meu nu mai e BB, e un mic omulet! ma rog, e inca sugar