Cand primavara iti aduce aminte sa iubesti...

[cristina_gl]

Esti binevenita la jurnalul meu, Jo_ana!
Ei, eu n-am fost o adolescenta chiar cuminte. De fapt, n-am facut mereu ce si-ar fi dorit parintii, mai ales tatal meu. M-am distrat, am avut multi prieteni, am fost la multe petreceri, ba chiar am plecat o data singuri la munte si i-am mintit pe parinti ca plecam cu diriginta. Dar nici atunci nu faceam nimic rau; ne distram pur si simplu, ne mai indragosteam, dar de relatii sexuale nici vorba. Mi-e dor acum de vremurile acelea frumoase si oarecum nebune.
Astazi am vorbit cu o buna prietena si am constatat ca traversam aproximativ aceleasi stari, chiar daca motivele sunt altele (e normal pana la urma, si vietile sunt altele). Tu, Ana, la fel. Sper sa fie vorba numai de un anumit soi de maturizare, am mai vorbit despre asta la jurnal. Sa ne putem regasi, sa putem sa radem din nou din tot sufletul (Doamne, cat de mult am ras la viata mea!)
Cat despre bunatate... ,,slefuirea" ma face sa par deseori rea, uneori chiar sa ma simt rea, dar esenta ramane la fel. Si suferinta pe masura.

[jo_ana]

Da, ai dreptate, cand spui "suferinta ramane pe masura". De fiecare data cand imi ascut coltii, ma ranesc parca pe mine insami. Nu sunt prin natura mea un om rau, dar m-au facut altii...chiar cei dragi mie. Si ma doare fiecare refuz: al meu, al lor; fiecare "neglijare a nevoilor celorlalti" studiata si voita. Dar cred ca nu poti fi mereu cel bun si prost. Din cauza aceasta totdeauna am avut incredere si intentii bune, dar m-a costat, de multe ori, fara a ma invata minte. Am devenit insa, in timp, sceptica, mi-am bagat mintile-n cap fara a-mi mai lasa sufletul deschis (din pacate nici mie, nici altora) - e un fel de auto-aparare sentimentala. E adevarat, costa...chiar scump: m-am uitat pe mine, iar tristetea se citeste pe fatza mea chiar si cand sunt impacata.
Ei, de-ale maturizarii etape...

[cristina_gl]

Cand eram adolescenta, mi se parea cool sa fii visator si usor trist (in fine, ,,cool" nu exista pe atunci in vocabularul nostru). Imi doream sa ma indragostesc si sa sufar, voiam sa ma pierd in trairi profunde, sa mi se para totul bacovian, lacustru (Bacovia a ramas printre poetii mei preferati). Nu prea reuseam, caci am fost o fire vesela si energica, dar afisam deseori o atitudine de om ,,plutitor", caci mi se parea ca sunt mai interesanta asa. Acum vreau sa fiu din nou vesela si energica, dar reusesc foarte rar. Ma regasesc intr-o poezie pe care am scris-o pe la 17 ani, desi atunci aceste trairi erau mai mult ,,fatada".
Plange luna cu lacrimi de vise
Maret chip de rece si galbena ceata
Din palmele-i stranii, albe, intinse
Cad frunze de stele, pe trupu-mi de gheata

Tacere... uitare... si-n sufletul singur
Se scurge alene lumina opaca
Din soapte ascunse se naste un murmur:
O frunza ce cade, o lacrima calda.

Rasare o raza din marea pustie
Ce-orbeste privirea in greu-ntuneric.
Sopteste o vraja: speranta tarzie
Din colb reinvie visul feeric.

Dar... ganduri-pierdute in apele negre
Se sparg cu durere, in chinuri desarte,
Iar vraja topita a fost o parere
Doar luna mai plange cu lacrimi de noapte.

[Kristin]

Wow.

Ai mp.

[Marinela72]

Observ ceva: suntem o generatie aici, adolescentele anilor 80-90...
Noi scriam poezii, noi ascultam chitara cantand, noi ne traiam varsta si anii, noi mergeam pe camp cu usurinta cu care astazi se merge in cluburi...nu sunt nostalgica ci doar mi-e dor. Mi-e si mie dor de adolescenta mea chiar daca nu a fost ca a lor. Chiar daca nu aveam PC, DVD, TV, IT...


Am scris si eu o poezie pe la 18 ani, o sa caut si o postez in jurnal. Daca o mai gasesc...
Imi place sa va citesc, nu raspund mereu...am impresia ca uneori randurile mele nu au valoare, sunt doar niste ganduri simple, puerile, seci. Si nimeni nu e dator sa le citeasca...
O noapte buna si calda...

[cadbury]

Frumoasa poezia... In ritm bacovian. Mi-a placut si mie candva sa-l citesc.

Marinela, scrie ce simti si nu te mai gandi deloc la ce ar spune altii cand citesc. Mie imi face mare placere sa rasfoiesc alte jurnale, mai ales cand stiu ca acolo totul se asterne asa cum vine, neprelucrat... Sunt gandurile si vietile noastre, sa ne bucuram ca le putem impartasi, e ceva minunat!

[Marinela72]

Multumesc Cadbury! Si voua tuturor!

[cristina_gl]

Marinela, imi place sa-ti citesc jurnalul. Nu-i nimic sec in gandurile pe care le faci auzite; poate asa ti se pare, tinand cont de starile care te coplesesc uneori. Dar scrii frumos si imi place sa te citesc, mai ales ca deseori ma regasesc si eu printre randuriel tale.

[cristina_gl]

Am vrut sa scriu la subiectul ,,Fulgerul", pentru ca, intr-un fel, m-a fulgerat. Numarul de mesaje de sub numele meu! Cateva fete se intreaba unde le-au disparut unele dintre mesaje, iar eu imi doresc sa dispara. Poate asa mi-as crea o mica iluzie, poate in acest mod m-as minti ca acest forum nu inseamna chiar atat de mult pentru mine, ca nu e nici paravan, nici refugiu... Vreau sa nu ma intelegeti gresit, dragele mele prietene virtuale! Pentru voi, pentru cele care stiti deja, am acelasi respect si aceeasi placere de a sta de vorba. Dar simt, foarte des in ultimul timp, ca acest forum ma acapareza prea mult, uneori ma conduce, ma copleseste. Iar eu m-am obisnuit sa am totul sub control, sau sa lupt pentru un control (poate relativ, dar care sa ma ajute sa nu-mi dezechilibrez viata).
M-am intrebat, pentru prima oara acum vreo doua saptamani, daca nu e timpul sa renunt, sau macar sa iau o pauza. Acum ma intreb din nou si devine o intrebare frecventa. Va rog sa nu-mi spuneti vorbe de genul ,,ramai", ,,nu e cazul sa pleci" etc. Pentru ca nu acesta este scopul meu, nu pentru asta am scris azi la jurnal. E ceea ce simt. E o viata destul de artificiala, desi voi sunteti foarte reale si foarte dragi. Poate ca e timpul sa evadez mai mult si mai des in lumea reala (si mi-as dori sa pot evada cu voi, dar nu pe forum, ci undeva... )

[larisa29]