probleme cu somnul, mincarica si altele sau "Mai, fetel

by **teisy** » Thu Sep 28, 2006 1:48 am

salut, fetelor! Am o saptamina de cind nu am deschis calculatorul si ce vad? Un mic "proces" de mamici... Eu am studiat psihologia si mi-am dat licenta in psihologie infantila, asa ca nu as gresi daca m-as considera o experta in comportamentul copilului mic , prescolar. STAAAAAAATI, nu sariti, ca nu ma dau experta. E un fel de a va spune ca NU EXISTA expert mai mare pentru un copilas decit mamica lui. Ce se potriveste la bb-ul meu sigur, dar siguuuur... nu se va potrivi la fel de bine la al vostru. Imi amintesc de profa de psihol. educationala - o tipa super, tinara care avea un baietel de vreo 3 anisori. Ea ne-a spus: "Voi aveti acum datoria sa invatati toate teoriile si curentele psihologice, modele de educatie si modelare a comportamentului..bla,bla,bla, dar... OBLIGATORIU cind veti avea un copil nu va mai ginditi la nici o teorie, bazati-va pe propiul instinct!" E asa, fetelor. Nu mai stiu cine a scris ca e clar ca toate facem ce credem ca e mai bine pentru puii nostri, dar avea mare dreptate.
Acum, daca credeti ca teoriile pe care eu le-am invatat prin facultate va ajuta cu ceva... iata:
Foamea accentuata, vreau sa zic exagerata poate fi o lipsa de afectiune sau doar o impresie de lipsa de afectiune. De exemplu, daca mama sau cine se ocupa de bb este foarte obosita, un pic nervoasa sau trista, toate aceste trairi negative se rasfring asupra bb-ului care se simte... trist. Se trezeste si vrea sa manince ptr ca e un lucru care ii da satisfactie. ATENTIE, nu vreau sa spun ca bebelusii care se trezesc noaptea nu sunt iubiti de parintii lor! Doar ca agitatia din casa sau din vietile celor din jur ajunge la ei cu o rezonanta mult mai mare decit la un adult.
Dormitul in pat cu mama este cam acelasi lucru legat de afectivitate sau - sa nu va speriati - poate fi un sentiment de singuratate pe care bebelusul il incearca atunci cind ramine singur. In ce ma priveste, Milena doarme singurica de la 3 luni, dar are perioade cind se trezeste noaptea. Nu vrea mincare, nici joaca, ii ajunge sa ma vada si s-o mingii un pic, ii da un sentiment de siguranta, cred. Si mai cred ca am scris cel mai lung mesaj din istoria sit-ului... Ha, ha, ha. Va pup pe toate si nu mai discutati in contradictoriu ca voi sunteti singurele mele prietene, chiar daca virtuale, cu care pot discuta de bebelusi...

by **cristina_gl** » Thu Sep 28, 2006 10:42 am

Teisy, se putea si mai rau. Adica, sa scrii un mesaj si mai lung. [lol] Glumesc, desigur. Ai dreptate in ceea ce spui dar: teoriile ne ajuta totusi, nu putem sa negam importanta unor studii indelungate, care au la baza cercetarea experimentala. Rolul lor devine orientativ, e adevarat, caci ne arata caracteristicile unei grupe de varsta si nu pe cele individuale. Dar de aici si pana la a acuza o mama (sau alta) ca si-a invatat nu stiu cum copilul...
Paranteza: (legat de ceea ce ai spus tu, cel mai elocvent exemplu mi se pare Piaget; ar fi bine daca toti copiii s-ar comporta ca al lui, teoria dezvoltarii inteligentei ar fi 100% aplicabila [:D]

)
Si... hai sa mutam topicul la psiholgia copilului.

by **teisy** » Thu Sep 28, 2006 8:10 pm

O.K. Cristina, psihologia copilului, un termen corect. In Spania se spune psihologie infantila si eu am copiat termenul. Ma bucur ca mi-ai raspuns... mi-era teama ca mamicile cu probleme de somn si mincarica nu o sa inteleaga ce am zis, nu vreau sa creada nimeni ca ma apuc sa acuz sau sa fac pe desteapta. Ce zici tu de Piaget... eu nu-mi permit sa-l neg, nici sa comentez, dar el a propus practic un sablon urmarind cresterea si dezvoltarea nepotilor lui, deci aceleasi gene si... radacini, daca vrei. Il respect pe Piaget si-l recunosc ca pe un "grande"in psihologie dar nu as putea sa spun ca sunt o fana a lui. Dar, ma rog, discutiile pe teme de psihologie poate ca nu-si au locul aici. In plus, eu am terminat facultatea acum 4 ani si nu amprofesat nici o zi. Asa ca...

by **cristina_gl** » Thu Sep 28, 2006 10:53 pm

by **piki** » Fri Sep 29, 2006 7:48 pm

Fetele, dupa ce v-am citit mi-am adus brusc aminte de cei 5 ani de liceu pedagogic (pardon, scoala normala; si sunt 5 nu pentru ca am ramas repetenta, ci pentru ca asa e programa scolara [:D]

). Am facut o psihologie, de n-am sa uit toata viata mea. Traiasca d-na Filipoiu!!! [noroc]

. La facultate eram maestra la psiho si peda (mi-au cam murit laudatorii [:D]

).

La vremea respectiva cultivam in mine dulci iluzii cum ca am descoperit reteta perfecta pentru cresterea copilului; adevarul e ca mi-a iesit al naibilui de bine cu altii (dupa 8 ani de invatamant, 4 primar si alti 4 gimnazial). Acu' ma chinuiesc cu gogoasha mea, si tare ma incearca sentimentul ca s-a dus pe apa sambetei toata teoria, impreuna cu practica cu tot. Sunt intru totul de acord cu ideea ca trebuie sa ne bazam pe intuitie, dar simt ca ma copleseste potaia asta mica (cu iubire, evident), si o sa ajunga sa ma cam faca din vorbe (scuzati limbajul nu tocmai academic!). [box]