by kty27 » Mon Jul 12, 2004 10:56 pm
am citit mesajul tau si vreau sa iti spun si eu o parere.
Intr-adevar trebuie sa lupti pt. ai castiga iubirea si increderea fetitei tale. Trebuie chiar sa te grabesti pana nu e prea tarziu.
Eu am fost lasata la bunici de la aproape de 2 ani. Am ajuns sa le spun bunicilor mama si tata. I-am iubit mult si am fost foarte alintata. In acelasi timp ii iubeam si pe parintii mei si ii asteptam sa vina la mine (nu eram in acelasi oras). De abia la varsta de 7 ani au vrut sa ma ia cu ei. Atunci nu am mai vrut eu, cu toate ca sufeream foarte tare, nu am vrut sa merg la ei.
Asa ca am ramas pana la varsta de 14 ani. Bineiteles ca au mai fost tentative de a fi luata la ei dar nu au fost sanse. Si acum cand imi amintesc de copilaria mea, plang. Niciodata nu am reusit a fiu apropiata de parintii mei si acest lucru ma doar enorm. Acum am un copil de 4 ani. Am incercat sa fiu mereu cu el. Nu am plecat nicodata fara el, nu l-am lasat niciodata. Am stat cu el 2 ani acasa, nu l-am lasat cu altcineva mai mult de 2-3 ore. Mereu am stat cu el. Dupa ce am inceput serviciul a fost mai greu. Pt. el in primul rand caci a suferit ca nu snat cu el. Este o relatie intre noi, super. Unii zic ca sant o mama exagerata. Dar nu cred. Faptul a stai cu copilul tau, nu inseamna ca sant o mama exagerata. Nu vreau sa se intample cu el ce mi s-a intamplat mie si sa sufere si el cum am suferit eu.
Deci, incearca sa fii langa fetita ta cat mai mult, incearca sa recuperezi ce ai pierdut si ... FII LANGA EA, caci nu e tarziu.