COPILUL MERITA SA STIE ADEVARUL !

[tina1]

Lili_ang, ma rugai sa povestesc despre Mihai, baietelul nostru... M-am gindit mult inainte de a ma hotari sa spun povestea lui. Nu vreau sa stirnesc compasiune, nu vreau sa fac din el un caz. Dar am sa povestesc totusi.
E o poveste trista, dar cu final fericit.
Sora sotului meu si-a dorit tare mult al doilea copil. Era divortata, avea un fiu de 16 ani, pe care l-a facut de foarte tinara si pe care l-a crescut singura, fiindca a divortat cind copilul avea doar citiva anisori. Avea o relatie stabila, dar n-a mai avut curajul sa se casatoreasca, data fiind experienta nefericita care a marcat-o in sensul asta. A ramas insarcinata si vestea a dus-o in al noualea cer. Isi dorea sa mai aiba un copil, o fetita, spera ea. Sarcina a decurs cu ceva probleme, dar nu s-a plins de ele, iar noi, locuind acum in alta localitate, am aflat tirziu ca ii fusese rau citeva zile la rind. Era insarcinata in 7 luni. Era singura acasa, iar baiatului i-a povestit cu greu ca ceva rau i se intimpla. Una peste alta, a ajuns la spital dupa 2 zile de singerari abundente, medicii - dragutii de ei - au lasat-o sa nasca pe cale vaginala, starea mamei s-a agravat, a facut septicemie si a murit dupa 2 zile. Ar fi multe de povestit ... daca a fost sau nu culpa medicala, daca a fost exclusiv vina ei, daca a fost un cumul de factori sau daca pur si simplu Dumnezeu a vrut-o cu tot dinadinsul linga el asa de tinara, la numai 33 de ani... Nu mai conteaza, ea nu se mai intoarce la noi...

A nascut un baietel de 1,400 kg, cu probleme respiratorii in urma suferintei fetale provocate de aceasta nastere fortata. A primit scorul upgar 7 si sanse destul de mici de supravietuire, medicii avertizindu-ne ca pot aparea in orice moment complicatii cardiace si respiratorii. Dar nu a fost asa. Copilul a vrut sa traiasca si nu oricum, ci a mers din ce in ce mai bine, a luat in greutate, nu au aparut complicatii majore.
In schimb, teribila veste despre moartea mamei l-a speriat in asa hal pe tatic, incit acesta a hotarit sa nu isi asume responsabilitatea cresterii unui copil despre care a fost avertizat ca poate avea serioase probleme in dezvolatrea ulterioara daca va trai, asa ca nu a vrut sa il declare. Sotul meu s-a stapinit cu greu in a-l jumuli... In acest timp, cumnata mea astepta inca sa fie inmornmintata.

Am botezat copilul in spital, in graba. Nu se stia cite zile are. I-am pus numele mamei, ne-am gindit ca el e tot ce a ramas in urma ei... Dupa 2 luni Mihai a capatat greutatea normala si a depasit problemele de sanatate. a venit momentul deciziei: ce facem? Il luam la noi. Nu, nu se poate, nu detineti locuinta proprietate personala... Asa ca Mihai a ajuns intr-un centru de plasament. Am jurat sa fac orice pentru a-l lua la noi, orice ar fi. Numai dupa inca 8 luni a fost posibil acest lucru, gratie ajutorului pe care niste oameni minunati ni l-au acordat. Pe cale legala nu existau sanse in sensul asta, mai ales ca locuiam cu chirie intr-o garsoniera, in alta localitate. Ma ucidea gindul ca suntem singurii care pot face ceva pentru el si totusi nu il putem lua acasa. In fine, am reusit sa il mutam la centrul de plasament la care eram secretara, dupa o asteptare ingrozitoare. La 10 luni nu statea in sezut, nu isi tinea bine capul, nu stia ce inseamna sa fie tinut in brate... Incetul cu incetul, l-am luat acasa, la inceput la sfirsit de saptamina, apoi zilnic, dupa ce terminam serviciul. Progresa uimitor. Din februarie anul trecut e la noi cu acte in regula, printr-o hotarire a Directie pentru protectia copilului de reintegrare in familie. Nu putem sa il adoptam din aceeasi cauza: nu avem locuinta. Dar sunt sigura ca vom reusi intr-un final, intr-un fel sau altul.

Ne-a luminat viata, a crescut frumos, desi au aparut ceva probleme de sanatate, dar nu foarte grave: o bronsita astmatiforma care a fost de curind evaluata ca astm bronsic. Ne-am chinuit un pic cu tratamente specifice, dar acum raceste tot mai rar si e pe calea cea buna.
Cel mai important lucru e ca e linga noi... Nu imi mai pot inchipui viata fara el. E istet foc, vesel si jucaus, are o energie debordanta si ne umple casa de voie buna. Iar de cind a aparut in familia noastra si Iris, fetita noastra de 5 luni, are si cu cine se juca si in fata cui sa se dea in spectacol.
Suntem acum o familie fericita.
Ne-am hotarit ca intr-o buna zi o sa ii spunem adevarul. Fratele lui, care ne viziteaza des si cu care Mihai a legat o relatie speciala, cum e si normal, e de aceeasi parere. Trebuie sa stie adevarul, desi o sa-l doara. Ii datoram asta, e dreptul lui. Sper sa gasim momentul cel mai potrivit, insa.

Cam asta ar fi povestea lui MIhai, nepotelul, finul si, de fapt, baietelul nostru frumos de 2 ani si jumatate.
Nu il compatimiti, nu ne laudati. Am facut doar ceea ce ar fi trebuit facut. Oricine cred ca ar fi facut la fel in situatia noastra. Puteti insa sa ne invidiati pentru fericirea de a fi o familie implinita, desi avem problemele noastre, problemele marii majoritati a tinerilor care nu isi mai pot cumpara astazi o locuinta din veniturile pe care le realizeaza. Desi e necesar, nu e asta cel mai important lucru in lume.

Daca ati avut rabdarea sa ne urmariti lunga si totusi scurta poveste pina la capat, felicitari si va multumim pentru intelegere.

[just_vyo]

Tina,tot ce pot sa-ti spun este ca te admir ptr puterea, ambitia si dragostea de care dai dovada.Multa sanatate si sa-ti creasca ingerasii sanatosi!!!

[viopogaceanu]

Draga Tina, nu te elogiez, ai facut ceea ce era normal sa faca un om normal. Problema care ti-o pui este foarte delicata. Nimeni nu stie cand este mai bine ca un copil sa afle ceva privitor la el. Este un lucru vital sa stie cine este, dar cand e bine sa afle? Asta nimeni nu poate sa-ti spuna. Si la tribunal, in cazul divorturilor ,un copil este chemat sa-si spuna dupa varsta de 10 ani. Acuma ste prea crudut si nu va intelege nimica. Poate chiar fratele lui ii va spune , dar tebuie sa fie cu tact. Copilul nu va intelege altceva decat ca tu il respingi. Uite o idee: Cand Doamne-Doamne a luat-o pe mama lui la el, ti-a zis tie ca sa ai grija de ingerasul ramas pe pamant.... ( nu sunt o bigota, dar la gradinita copii sunt familiarizati cu religia si este mai pe intelesul lor sa spui despre ingerasi si Doamne-Doamne) Parerea mea poate fi total gresita . Curaj

[andrushca]

Tina, nu vrei elogii sau mila..ok, te inteelg, dar primeste admiratia mea si cred ca si a tuturor celorlalte forumiste.

[LIBRA]

Tot respectul pt. fapta ta!
Cit priveste decizia ta de a-i spune adevarul, imi permit sa te sfatuiesc sa te adresezi unui psiholog din cadrul DPC. Am inteles ca Mihai ti-a fost incredintat printr-o hotarire de incredintare emisa de Comisia pt. Protectia Copilului. Serviciul care s-a ocupat de cazul lui se numeste Serviciul de Tip Familial sau Serviciul Alternative Familial (de la judet la judet difera denumirea) - serviciu care se ocupa de plasamentul, incredintarea si adoptia unui copil. Orice astfel de serviciu are un psiholog care se ocupa de consilierea familiei si copilului, pe marginea multor probleme, cum ar fi si genul de problema pe care l-ai relatat tu. Eu te sfatuiesc sa te adresezi Serviciului respectiv, psihologului de acolo, pt. ca impreuna cu el sa gasiti impreuna solutia optima pentru alegerea momentului oportun in care copilului sa i se aduca la cunostinta adevarul. Eu lucrez intr-un atfel de serviciu si cunosc f.multe cazuri de acest gen si nu numai si un lucru il stiu sigur si cu efect si am destui ani de experienta in domeniu: copilul trebuie sa stie de mic adevarul, inca de la virsta de 2-3 ani, prin povestioare ( o familie de ursuleti care isi dorea un puiut si nu-l puteau avea, etc. etc. ...), la inceput pt. a-l familiariza si a-l introduce in continutul problemei, dupa care, sa i se explice exact adevarul - eu am f.multe exemple de relatat adevarul, insa mai intii de toate trebuie sa stai de vorba cu un psiholog si daca nu esti hotarita sa apelezi la o astfel de persoana, analizeaza f. bine momentul in care ii spui - ce stare de spirit are el la ora respectiva si multe, multe altele....As vrea sa-ti fiu de folos cu mai multe, insa deocamdata nu vad cu ce si cum....Spune-ne, macar, ce virsta are in prezent si cum se desfasoara o vizita intre el si fratele sau, pt. ca o veriga importanta o reprezinta si fratele sau. Conteaza f. mult sa fie si el prezent atunci cind i se spune.
Ma opresc aici, promit sa mai revin....Pina atunci iti doresc multa bafta, pt. ca ai de indeplinit o misiune destul de delicata!

[lili_ang]

Draga Tina, in primul rand iti multumim ca ne-ai impartasit povestea ta! Eu personal, in ciuda rugamintilor tale sa nu facem asa, vreau sa-ti spun ca te admir din tot sufletul pentru gestul tau! Cateodata vrei sa spui mai mult, decat iti permit niste amarate de cuvinte! Spui ca ai facut ceea ce era normal, dar unii dintre noi definesc altfel normalul! Nu oricine ar fi facut acest gest! Trebuie sa fii special ca sa poti iubi asa! Dumnezeu a vrut ca ingerasului mic sa-i fie harazita o viata frumoasa alaturi de voi, si, mai mult, voua sa va lumineze viata cu existenta lui! Sunt convinsa ca sunteti o familie frumoasa si, de asemenea, sunt convinsa ca vei gasi cea mai buna cale de a-i spune puiului tau adevarul! Multa sanatate la pitici!

[doinaden]

Tina , iti doresc tot binele din lume, asa o inima ca a ta mai rar.Multa sanatate si ceea ce ai facut tu nu poate fii catalogat decat ca ceva maret si..nu mai stiu ce sa scriu. Cred ca si eu as fii facut ca tine.

[tina1]

Multumesc pentru gindurile bune si pentru incurajari. Cit priveste consultarea unui psiholog, e un sfat intelept. O foarte buna prietena de-a noastra e psiholog si, drept sa spun, am avut un sprijin de specialitate, ca sa spun asa. Numai ca acum e plecata din tara...
Cit despre virsta potrivita, ne gindeam si noi ca cel mai bine ar fi sa afle cit mai devreme, ca sa nu isi construiasca convingerile si lumea lui interioara pe niste premise care sa-i fie darimate mai tirziu. Numai ca la 2 ani jumatate mi se pare prea devreme, totusi. Abia a invatat ce inseamna echilibrul, stabilitatea, cine e mama si cine e tata... Inca mai are retineri cind mergem la centrul unde lucrez. stie ca acolo a stat ceva timp fara noi si simt in el inca teama de a nu fi abandonat din nou. Se intimpla mult mai rar decit la inceput, dar se intimpla.
Oricum, sfaturile voastre sunt binevenite si va multumesc pentru ele. A pro-pos, exista pe forum postate subiecte legate de parinti adoptivi? Eu am rasfoit destul de in amanunt forumul si nu am gasit asa ceva, dar poate mi-a scapat mie...
Mai exista parinti adoptivi printre voi?

[LIBRA]

Draga Tina, eu am deschis un subiect in Pauza de cafea, intitulat Momentul adevarului, destinat atit familiilor care deja au adoptat si care urmeaza sa adopte, precum si copiilor aflati in aceasta situatie, insa nu prea a avut succes. Eu chiar m-am dat pe mine insami exemplu, ca fiind un copil adoptat....dar se pare ca nu prea a stirnit interesul multor persoane.

[doinaden]

Nu e asa Libra, multe am citit ceea ce ai scris tu.
Pupici de la noi 3