Banal. Cotidian, aproape neinsemnat. Un pepene.
Un pepene? Ce mare si alambicata filosofie poate sa stea in interiorul si in jurul acelei coji? Care totusi ascunde un miez rosu si dulce ca prima iubire, dar care nu face altceva decat sa-ti potoleasca... setea?
Am trecut ieri pe langa cele cateva gramezi de pepeni din apropierea strazii noastre. Aceiasi vanzatori, care acum cateva saptamani ma imbiau cu mingile verzi-dungate (ei, copilul meu crede ca sunt mingi), stateau zgibuliti langa mormane. Nu mai ziceau nimic? Le era teama oare ca le cumpar o parte din parapetul antivant? Gramezi de pepeni. Banal?
Un vanzator mi-a suras totusi, cand m-a vazut privind la pepenii lui. De unde sa stie bietul om ca, in acel moment, voiam sa-mi fac o demonstratie?
![[:)]](./images/smilies/zambet.gif "Zambet")
Mie si lui Descartes. Asa ca m-a invitat sa poftesc la mingile lui verzi, inca imbietoare. Din acel moment, am inteles ca nu-i nimic banal in tot ce inseamna gramezi, mormane, felii, seminte de pepene. Mi-am ales unul. Putem sa-l iau pe cel oferit si laudat de pepenar. Dar am preferat sa decid. Si mi-am asumat un risc. Am lasat in urma multe, multe necunoscute. Unde-i banalitatea?
Abia spre seara mi-am amintit ca am cumparat un pepene. Mi-a facut o surpriza placuta. Era dulce, avea gust de miez de vara... fierbinte, rosie. Era cat pe ce sa-mi savurez felia gandind aiurea. Ar fi fost pacat, caci am gasit atata complexitate in bucata aceea de fruct... aromat? Nu stiu, dar e asa bine cateodata sa simti doar placerea, fara sa te intrebi de ce si de unde vine. Eu nu m-am multumit cu placerea, am vrut sa stiu mai multe. Si am aflat ca zeama, ea insasi, n-are niciun gust, asa cum nici miezul fara zeama nu inseamna nimic. Si am inceput sa rad. Si am intrebat pe cineva: care dintre noi e zeama?
Semintele le-am aruncat in cele din urma. Nu exista nimic mai banal la un pepene decat semintele. Cojile ocupa spatiu, necesita ceva efort dupa ce, ipocriti, nu mai avem nevoie de ele. Dar semintele? Eu am incercat sa inteleg care este sensul dispunerii lor pe felia de miez. Si am gasit doua linii curbe, care pot aminti de mare, de poteci de munte, dar si de cursul vietii. Tot banalitati. Chestiuni ,,rasuflate", filosofie de buzunar. Ce-ar mai fi ras Descartes de cugetarile mele! Asa ca m-am hotarat sa arunc semintele.
Am fost multumita. Puteam sa gasesc un miez vested, sau necopt. Dar... la urma urmelor, a fost alegerea mea.
Stiti la ce ma gandesc acum? Cate nume au gasit oamenii pentru destin! Pepene, lubenita, harbuz... lebenita...
by jo_ana » Wed Aug 30, 2006 9:42 am 
![[cfev]](./images/smilies/ciocan.gif "ciocan")