Nu stiu ce m-a apucat dar... m-a apucat sinceritatea.
Uite, eu sunt cu sotul meu de 10ani, il iubesc ca-n prima zi. Avem o viata implinita din multe puncte de vedere, inclusiv fizic si moral... totusi eu am un prieten de vre-o 4ani. Nu pot sa-i zic amant, chiar daca ne mai si harjonim uneori... ca intre prieteni
![zambet larg [:D]](./images/smilies/bigsmile.gif)
. Cand sunt cu el am un sentiment de libertate, satisfactie, liniste, etc.
Iar cand ma intorc la sotul meu nu simt nimic deosebit, el tot sotul meu este cel de care m-am despartit dimineata iar eu tot sotia sa iubitoare.
Sincer nu ma simt vinovata fata de nimeni. Am sentimentul de implinire, parca asa ar fi normal. Sau este?