Maria, bun sfatul, ca si eu fac la fel, adica ma ia gura pe dinainte si daca ma pornesc... Insa, in ultima perioada, am devenit mai rabdatoare si mai controlata. Si ce bine e...
Problema e alta: cand ajungi la capatul puterilor, e cam greu sa te stapanesti, mai ales cand ai un temperament ca al Oanei. Noptile nedormite, grijile, isi spun cuvantul. Si intri intr-un cerc vicios.
Asa este - stapanirea de sine aduce mai multe beneficii decat vorbele spuse pe un ton ridicat. Si eu experimentez pe pielea mea, desi... Doamne, cat de greu e uneori sa ma stapanesc! Si nu lucrez de mult la asta, doar de luni, desi in teorie stiam.
Poate ca nu-i locul sa vorbesc despre mine si te rog sa ma ierti, draga Oana, insa sper ca iti va fi de folos cumva ceea ce o sa scriu. Luni m-am certat cu sotul meu. Nu mai stiu motivul clar, dar era ceva legat de o recenta vizita a noastra undeva, stii tu unde. De nervi mi s-a facut rau. Am ametit, imi tremurau mainile si picioarele, imi amortise limba (probabil si pe fondul lipsei mele de Ca). Atunci mi-am zis: Cezar nu are nevoie de o mama in starea asta. Si de atunci incerc sa fac fata provocarilor, care de multe ori sunt numai in mintea mea. Nu-i mult, dar saptamana asta a fost un castig pentru mine. Pentru noi.
Sper ca am fost destul de coerenta.
![Pupic [pupi]](./images/smilies/pupic.gif)
Oana.