Care e limita de incredere in partener(a)?

[lili_ang]

Wilhemina...e greu de spus. Am trecut prin ...ceva. Dar e o situatie speciala. E vorba de fostul meu sot. Simteam ca moare relatia incet incet, imi disparea orice urma de iubire pe care (presupun) o avusesem la un moment dat pentru el. Si intr-o zi a venit dezinvolt si mi-a spus: "M-am indragostit". Ma crezi ca am spus: Slava Domnului? De asta spun ca e o situatie speciala, nu se compara cu situatia cand iubesti un om. Dar am incercat sa raportez speta la casnicia mea de acum. De curand am avut o discutie cu mine insami si m-am intrebat la modul cel mai realist si obiectiv cu putinta ce as simti daca intr-o zi, prin absurd, s-ar intampla ceva si s-ar duce naibii. Si am ajuns la concluzia ca as muri (poate nu la propriu, dar sufleteste sigur), n-as putea respira fara el, m-a cuprins efectiv o senzatie de panica totala la gandul asta. Cum sa zic? O femeie simte. Atitudinea lui spune multe. Daca se intampla asa ceva (sa calce el pe alaturi) si vine si-ti marturiseste, tu vei simti exact daca a fost vorba doar de sex sau mai mult. Iar eu, la aceeasi autoanaliza, am ajuns la concluzia ca as putea trece peste. Il iubesc mult prea mult ca sa ma blochez psihic in ceva de genul asta. Am ajuns la stadiul fericit in care accept ideea ca e om, i se poate intampla sa fie dus de val, sa fie o conjunctura de asa natura incat sa nu mai asculte de ratiune, etc. Dar ar trebui sa simt eu ca a fost doar atat. Nu cred ca ma pot insela la asa ceva. Parerea mea desigur.

[Vilhelmina]

Lili, te inteleg perfect, insa trebuie sa spun ca eu...atunci am simtit relatia mea cea mai sigura, cand

[lili_ang]

Stii m-am intrebat de multe ori treaba asta: oare exista totusi barbati "predispusi" la asa ceva? Si barbati care "cedeaza" la un moment dat? Presupun ca depinde si in ce forma ierti. Evident nu minimalizam asa ceva si spunem: Aaaa, ok, s-a intamplat, sa trecem peste. Evident ca avem o discutie, incercam sa vedem de ce, incercam sa vedem daca dragostea e aceeasi. Eu asa simt acum. Pe de alta parte, poate in adancul sufletului meu, mi-as dori sa nu am niciodata ocazia sa-mi verific teoriile.

[lili_ang]

Si ca sa raspund la ce scriai tu mai sus: poate nu-l cunosteai suficient de bine de te-ai inselat in felul asta. In general cand se intampla asa ceva si se ascunde de tine, ba chiar se schimba acasa in sensul ca tu "simti ca relatia atunci e cea mai sigura", e un semn de intrebare mai mare. Daca el ar trata chestia asta mai...cu superficialitate, adica "Draga mea, uite s-a intamplat asta, am fost slab, am cedat, vin si-ti spun si te las pe tine sa decizi. ". Eu una m-as simti mai linistita daca ar fi asa. Dar cand...ascunde si tu afli intamplator, e aiurea rau de tot. Pentru ca atunci se amplifica treaba si intalnind-o azi, intalnind-o maini, stii cum e: dorinta-i gata. Si atunci, da, exista pericolul sa se indragosteasca poate fara sa-si dea seama.

[Link]

Mey fetelor... voi despre ce vorbiti in definitiv? Hai sa o luam mai pragmatic. Una din voi e nevasta mea. O iubesc la nebunie. Suntem casatoriti de cel putin 10 ani daca nu mai mult. Dupa atatia ani, cand sexul ajunge in planul 2-3, eu ating din "greseala" o alta femeie. Alte forme, alte gesturi. Instinctul ala vechi de "hunter" se trezeste la viata, iti amintesti de tineretze si de perioada cand nu NU aveai alt scop decat de a umbla dupa femele. Procreerea, bat-o vina.

E greu sa descriu acest feeling cretin.. adica instinct. Pt ca nu are nimic in comun cu rationamentul, cu dragostea. De asta spuneam ca poate baietii de aici ma pot intelege mai mult decat voi, fetele. Toti spuneti pe aici ca atunci cand o fata nu are sex acasa, in cor: partenerul are o amanta. Ori nu este asa ! E foarte gresit!

Am zis ca o invidizez pe Lili pt ca ea a reusit ceea ce nu multi NU sunt in stare. Sa discute problemele astea in familie si nu pe un forum aiurea. Fara nervi, fara "cap in gura". Sa inteleaga ca celalat e "in pericol". Insa in acest pericol nu este dragostea, atasamentul fatza de familie.. ci e vorba doar de un instinct. De asta eu sunt langa Lili si sotul ei in ideea lor. Chiar daca la prima vedere pare ceva anormal, ceva anti-familist, ceva anti-orice. Sper ca acuma e mai clar. :)

[oanadd]

[lili_ang]

Am inteles si eu acum. Dar pana la urma, hai s-o gandim la rece: nu-i mai corect sa discutam, decat sa constatam cu tristete la un moment dat ca de fapt...suntem oameni si avem instincte? Si mi s-a parut super ok ca ai punctat diferentierea de baza: stiu clar ca ma iubeste enorm si ca nu ar face ceva construit constient, care sa ma raneasca. Dar in aceeasi masura, stiu ca e om, e barbat. Si pot intelege un moment de slabiciune. Ca sa fiu si mai clara: stiu ca atunci cand ar aparea eventuale tentatii, va face tot ce-i sta in puteri sa se abtina. Dar...poate nu va fi intotdeauna atat de puternic. Si atunci, ce e de preferat? Sa stau vesnic sa ma gandesc: ooo Doamne, ma va insela, vai e sfarsitul lumii? Sau pur si simplu sa discutam aceste lucruri firesti pana la urma. Aici toti recunoastem ca avem instincte, ca mai avem "trairi", de ce n-am vorbi asta si cu partenerul de viata. El de ce n-ar putea intelege?

Moooama ce de rosii in fatza o sa-mi iau.

[Link]

Bingo. In sfarsit :)

[lili_ang]

Hihi...ce-mi plac fazele astea.

[Link]

Frak.. voi nu aveti optiunea de Edit aici.. deci postul meu precedent era pt Oana.

Back on track, asa e cum zici Lili. Te urmaresc de mult timp si sincer... cred ca doar tu m-ai putea intelege. Never - ever nu as putea sa pun la un loc sexul cu ce simt fatza de sotie. Poate si ea simte la fel, insa e mai old school.. ca si voi multele, sa poata faca diferenta. Si aici intervine problema ceea mai discutata de acest forum.. increderea in partener, dragostea, increderea.. etc.