Mai..altfel

[Kristin]

Despre divinitate

Azi dimineata am trait o experienta mai ciudata. Am auzit clopotele unei biserici, care bat regulat la ore fixe si, in acelasi timp, o sirena a unei salvari.

E f. ciudata combinatia, sau poate normala, deoarece se impletesc "salvarea materiala" si "salvarea spirituala".

Uneori incerc sa imi definesc relatia cu divinitatea, dar ajung sa spun, ca Eliade, ca "nu stiu sa ma rog".

Imi vin in minte niste cugetari:

"Cel mai jenant moment pentru un ateu este acela in care se simte cu adevarat recunoscator si nu are cui sa multumeasca."

"Dogma este o forma de mister. Misterul este singura forma prin care omul se poate elibera din marginirea personala." - Petre Tutea

"Omul cu adevarat bun este doar cel care ar fi putut fi rau si n-a fost."

"Omul nu e nici inger nici animal, iar nefericirea lui vine din faptul ca ar vrea sa fie un inger care se poarta ca un animal". (Blaise Pascal)

Personal, ma simt mai aproape de gandul lui Tutea. In plus, privesc divinitatea din punct de vedere pragmatic, ca si "reglementator de moralitate". Insa uneori refuz sa ma gandesc care e relatia mea cu Divinitatea. Insa O SIMT. Stiu ca exista.

Voi cum vedeti relatia voastra cu Dumnezeu ?

[mina]

Hm, relatzia mea cu Dumnezeu... Complexa

[Kristin]

Cum sa deranjezi ? asta si voiam, opinii.

E o mare diferenta, cred, intre Dumnezeu si religie. Ca si intre practica si gandirea religioasa.

Tatal meu e biolog. Cand eram mica, (poate pentru ca eram in comunism), mi-a explicat de unde se trage omul, imi arata poze cu maimutzele antropoide, care (de fapt), cica ar fi niste "frati" de-ai nostri, nu "parinti", deoarece am avea un stramos comun. Am crezut in teoria lui, desi mult mai tarziu mi s-a confesat (e un om interiorizat), ca el crede in ceva care e mai presus decat noi, insa nu crede in Biserica.

Si asa m-am trezit in brate cu darwinismul si cu evolutionismul (sustinut cu tarie de mama).

A ramas "liberul arbitru": ce sa fac, in ce sa cred ?

In prima faza, am incercat sa descopar cauzele materiale ale tuturor evenimentelor ce ne inconjoara ("ploua ca sunt nori").

Insa, uneori, anumite intamplari din viata, pe care unii le numesc "coincidente", sunt peste puterea mea de intelegere pagana. De aceea, cred cu tarie intr-o forta superioara. Unii o numesc Dumnezeu.

Ar putea fi, spun unii, de "autosugestie colectiva", asa cum ar spune Jung "subconstient colectiv". Posibil. Altii, care incearca sa se delimiteze de cele 2 teorii de mai sus, spun ca, de fapt, rugaciunea e "predictia ce se autoimplineste" (o sa vorbesc alta data despre asta, ca imi place ideea). Ca, de fapt, Dumnezeu suntem noi, ca in noi sta taria de a rezolva problemele si ca ar fi vorba de un "efect Placebo" si in cazul rugaciunii.

Altii spun ca "pamantul poate fi iadul unei alte planete". Altii spun ca raiul e pe pamant.

E clar ca unele teorii sunt duse la extrem, ca sa fie mai interesante.

Si mai e clar ca e greu sa te decizi, tu, ca om, in ce crezi.

Inca sunt intr-o faza incipienta in acest demers.

Insa sunt sigura, repet, ca exista o forta care echilibreaza, uneste, desparte energii si, mai presus de asta, PUNE PROBLEME constiintelor noastre.

Merg des la biserica, insa nu mai merg fiindca "asa m-a invatat mama, sau preotul etc.", ci fiindca acolo e singurul loc unde ma pot reculege.

O fi si asta autosugestie ?

Nu stiu. Cert e ca, Mina, ai dreptate. Religia (prost inteleasa), dezbina. Si asta pentru ca si in acest domeniu, omul a considerat ca pluralismul e cea mai buna solutie. Altii, mai inteligenti, au manipulat mase intregi de oameni pentru a cuceri teritorii, in numele religiei.

Pe mine ma deranjeaza la culme oamenii care nu au discernamant. Si unii "religiosi" sunt asa. Chiar si printre ortodocsi.

Uneori ma mir cat de mare e gradina...Domnului.

Concluzionand, cred foarte mult in teoria echilibrului - (nu degeaba sunt balanta). As putea sa tin un jurnal cu lucruri dorite/nedorite care mi se intampla. Cand as trage linie peste o perioada de timp, as vedea EGALITATE. Ei, asta nu mi-a putut explica mama: de ce se intampla asta.

Imi amintesc ca, atunci cand eram mica, Dumnezeul meu era cel din Vechiul Testament - un fel de "tiran" care te pedepseste cand gresesti.

Acum (cred) ca m-am mai maturizat. Si incerc sa ma delimitez de tot ce m-au invatat unii si altii. Si am ajuns la concluzia ca eu am Dumnezeul meu, asa cum si altii il au pe al lor. E ceva ce scapa explicatiei si constientului.

[framboise]

[Primrose]

Kristin, imi plac cautarile tale, libertatea ta de gandire si relatia pe care incerci s-o stabilesti cu divinitatea...

La mine a fost mai simplu. Cred in Dumnezeu asa cum cred in dragoste, in oameni, in libertate... Am avut bunici la tara care mi-au insuflat credinta si iubirea fata de Dumnezeu nu prin vorbe, ci prin exemplul personal...
Credinta, dupa parerea mea, imbogateste spiritul si ne da o alta dimensiune.

Accept ca exista si alte religii, dar prefer sa traiesc asa cum m-am nascut: ortodoxa. Asta mi se potriveste si nu simt nevoia sa schimb.
Mi-am invatat copiii sa se roage, sa creada intr-un Dumnezeu bun si iertator care ocroteste copiii, pasarile si animalele, plantele...
Ma gandesc uneori ca o sa ma intalnesc undeva, pe lumea cealalta cu bunicii mei de care mi-e dor si cu toti cei dragi de care viata m-a despartit.

Si pentru mine, biserica este un loc de reculegere, desi nu este singurul.

Ma intristeaza intoleranta religioasa... Faptul ca suntem diferiti ne face sa avem religii deosebite care pot coexista... bunavointa sa fie!!!
Nu ma deranjeaza nici o religie atata timp cat nu o neaga pe a mea.

N-am citit foarte mult despre celelalte religii, dar am sentimentul ca exista un fir rosu care se sustine pe toate...

[Kristin]

Fetelor, merci pentru "interventii" in "casuta mea virtuala". Framboise, si mie imi place semnatura mea :)) si a ta, aia veche, dupa cum ai observat.

Primrose, as vrea sa mai pot crede intr-un Dumnezeu asa cum mi l-au aratat bunicii mei.

Insa, cum spuneam, poate ca uneori gandesc prea mult. Si mie mi-ar placea sa existe viata dupa moarte. Dar oare exista ?

Oricum, incerc, cat pot, sa traiesc fiecare zi ca si cum nu ar mai fi alta. Sa ii iubesc, sa ii respect pe ceilalti, sa ma comport asa cum spun legile morale. Uneori reusesc, uneori nu.

Citeam mai jos la niste subiecte niste chestiuni interesante. Cat avem dreptul sa spunem, cat avem dreptul sa fim iertati, cat avem voie sa uram (daca avem voie).

Toate astea, pe langa ca sunt "modelate" cultural, tin de ceva-ul ala interior al fiecaruia. Insa mie imi place sa ma comport asa cum simt, chiar daca uneori ranesc. Bineinteles ca am niste limite. Insa a fi fals nu inseamna a fi moral. Iar a fi "TU" nu inseamna a jigni. Poti spune oricui, oricand, extrem de calm, tot ce te deranjeaza la acea persoana.

DACA acea persoana conteaza pentru tine. Ca daca nu, are rost sa iti mai pierzi clipa si sa iti incarci sufletul cu aiureli ?

Uite ca am ajuns la un subiect delicat - relatia cu cei din jur. Evident, ca doar de aici a pornit religia si aici se intoarce.

Sunt multe de spus si aici. (Insa data viitoare) :))

Concluzionand, asa cum spunea tot Eliade, nu exista ATEU. Cel care spune "nu exista Dumnezeu", prin simpla rostire a numelui Lui, ii recunoaste existenta. Interesanta teorie. Si adevarata.

Cu bine !

[Rica]

Am vazut subiectul despre divinitate de cum l-ai postat, dar nu am avut dispozitia necesara pentru a scrie despre asta.
Eu am crescut in familie nu foarte religioasa. Adica era lege sa ne rugam seara la culcare, dar familia mea nu prea merge la biserica.

Eu cu D-zeu am avut o relatie tumultoasa. Am pornit de la al accepta total cu acea candoare a copilariei, l-am negat mai apoi si m-am falit cu ateismul meu si am sfarsit prin a avea crize existentiale si remuscari.
Acum ne-am impacat. De fapt El nu a fost niciodata suparat pe mine, pt ca nu m-a pedepsit in nici un fel. Viata mea a fost si este una fericita. Totdeauna daca mi-am dorit ceva, s-a implinit. Dar faptul ca eu am avut o viata fericita nu m-a facut sa il uit pe D-zeu, dimpotriva...

Si asa fac trecerea spre celalat subiect deschis de tine, legat de relatia pe care o avem cu cei din jur.
Vreau sa spun doar ca totdeauna cine s-a purtat frumos cu mine, chiar cand eu nu am prea meritat, a reusit sa ma faca sa ma rusinez de comportamentul meu nepotrivit.

[Rica]

In general ma enerveaza sa dau erate, dar ma simt ciudat sa scriu despre Dumnezeu, sa vad cu cata grosolanie am gresit, gramatical vorbind si sa nu zic nimic despre asta. Asa ca va rog sa faceti abstractie de toate literele si majusculele lipsa si de toate cratimele puse aiurea sau nepuse.

[Kristin]

O coincidenta este o minune mai mica in care Dumnezeu prefera sa ramana anonim.

Asa as sintetiza eu tot ce cred despre Dumnezeu.

Sunt sigura, insa, ca ceea ce numim DRAGOSTE nu poate veni decat de la ceva mai presus decat noi.

Va las sa ascultati melodia mea preferata, sa vedeti videoclipul meu preferat... imi iau din nou ramas bun (ca nu cumva sa ratez asta). Ne "re-auzim" peste ceva timp.

Cu bine si aveti grija de voi ! (mi-am ratat meseria, cre

[cristina_gl]

Nu, Kristin! Trebuie sa te faci scriitoare. Pacat ca nu intentionezi sa publici, ai condei si meriti! Si o s-o mai spun ori de cate ori voi avea ocazia!