Nu am nimic al meu.
Nu las copilul daca plec...chiar daca plec cu ce am pe mine dar el nu vrea sa divorteze. Vrea sa se schimbe, face eforturi vizibile dar eu stiu ca nu vom ajunge la niciun rezultat. Va fii doar pierdere de timp si de nervi.
Nu pot sa-mi permit nici macar o garsoniera cu chirie.
Nu-mi spune-ti ca nu conteaza. Copilul se va intoarce la el mai devreme sau mai tarziu pentru ca el dispune de tot.
Si este un tata minunat far asa exagerez cu nimic. Este un om minunat, este un tip extrem de puternic d.p.d.v al carierei, al realizarilor personale dar este un sot ingrozitor.
Azi a plecat in delegatie si sunt singura. As putea sa ma plimb, sa ma vad cu o prietena, sa pictez, sa fac orice dar sunt atat de trista ca nu sunt in stare de nimic.
Si nu pot sa ma adun.
Cel mai grav este ca in disperarea asta de a gasi sprijin am facut greseli si mai mari. Si nu ma pot ierta eu pentru asta.
M-am adresat si unui avocat care mi-a spus ca imi obtine divortul dar pentru copil este bine sa locuim in continuare in acelasi loc dar separat....Ce prostie!
Iar el face eforturi disperate sa ma recastige.



