Mai..altfel

[Kristin]

Nu vi s-a intamplat niciodata sa va apuce asa, un dor de discutii, sau pur si simplu un dor de eliberare de tot felul de idei ?

Cu siguranta DA, daca ma uit la alte subiecte. Favoritul meu e "loc de dat cu capul", (by the way, un zidar, ceva, este pe aici ? ca nu de alta, trebuie investitii serioase in zidul ala). "Catharsis" e putin spus, ce se intampla acolo. Chiar demolare, as putea spune

Ei bine, m-am tot gandit: La ce bun sa scriu si eu aici ?

Uite-asa, ca sa am un "caiet" de conspecte pentru ideile mele uneori asa banale, ca spun ca parca sunt prea normala, uneori asa de aiuristice (ma refer strict la "anarhie verbala" - ce-mi place mie termenul asta ! - nu va ganditi la altceva !), ca spun ca voi fi catalogata intr-un fel sau altul.

Pana la urma, am concluzionat ca merita. E ca si cum "ti-ai fi facut treaba pe azi".

In plus, daca unii au rabdare /nervi/ interes sa citeasca aberatiile mele, tot respectul pentru ei:)), iar celor care mai si dezbat ideile, si mai mult respect:)

Sa nu va asteptati la confesiuni. Nu pentru ca nu le respect (la altii), ci pentru ca nu imi place sa le fac decat in anumite limite (tot ca la altii).

Sper ca macar pe mine sa ma ajute scrisul in limpezirea unor idei. In cel mai rau caz, o "gimnastica a neuronilor" nu strica. Imi place. Aia e singura care chiar duce la slabire - garantat (a neuronilor, evident )

Va doresc o zi buna ! Revin cu idei, cand "ma napadesc". Ca sa vedeti cam cum sta treaba.

[Kristin]

Ma gandeam azi ce relativ e timpul.

Demult, cand auzeam ca nu stiu cine are "60 de ani !!!" mi se parea ca i se pregateste cosciugul. Deja, pentru mine, acea persoana merita compatimita.

Un soc mare l-am avut cand tatal meu a implinit 60 de ani. Ma obseda aceasta cifra. Mi-am amintit de gandurile mele de demult si am concluzionat: NU aveam dreptate

Ba chiar, cand ma uit in jurul meu ( Nu e vorba de Romania!), "tinerii" de 60 de ani au mai multa energie decat mine.
Ei abia acum incep sa traiasca cu adevarat ceea ce nu si-au putut permite din lipsa de timp.

E asa de relativ timpul asta ? Am ajuns sa discutam oameni de 30 de ani cu oameni de 40 si sa spunem ca "am imbatranit"? Parca nu e chiar asa, nu ?

Cand eram copii aniversam cu bucurie fiecare an in plus. Eu chiar ma bucuram ca "sunt mai mare". Acum ma gandesc cu groaza. Sincer. Chiar ca imbatranesc, asa imi spun de ziua mea.

Practic, ma bucur cand e ziua mea doar fiindca ceilalti se gandesc la mine mai mult ca de obicei, imi acorda mai multa atentie, simt mai multa energie pozitiva. Atat. A doua zi incep sa numar de la alt capitol. Unul nou.

Si parca trece mult mai repede timpul acum. Din cand in cand, mai fac o socoteala si ma gandesc: ok, sunt cam la jumatatea vietii. daca am noroc, poate chiar la o treime. Mama, ce a trecut timpul !

Se succed anotimpurile, zilele, intr-un ritm ametitor. Si parca asa ne si dorim. "Vreau sa treaca odata ziua de azi, fiindca am obosit la serviciu. Nu mai pot. Vreau vacanta". "Vreau sa treaca anul asta, ca la anul voi avea casa mea, dupa calculele mele." Si timpul nu se lasa rugat. Chiar trece.

Cred ca de la Eva ni se trage. Curiozitatea aceea nestapanita ne face sa nu ne putem bucura de clipa de ACUM. Fiindca mereu ne intrebam: ce va fi peste o ora, peste o jumatate de zi, un an ? Si uitam sa ne mai gandim la ACUM.

Si mi se pare ca uitam sa traim.

Nu stiu de ce, mi-a venit pe retina pictura aia a lui Dali, cu timpul asa de material, de il intinzi ca pe o panza la uscat. Asa mi se pare uneori ca e timpul. O bucata de material.

Mereu ne plangem ca nu avem timp, dar de fapt, el, timpul prezent, nu exista pentru noi. E deja "trecut". Privim peste gard. Mereu.

[framboise]

Buna Kristin!
Esti nostalgica azi? Mai cunosc pe cineva... [8D]

Referitor la timp si varsta...Cand am implinit 30 de ani, am fost in cele mai proaste toane ale mele! Dupa asta, cativa ani, daca ma intrebai cati ani am, spuneam 28. Eram atat de convingatoare, ca incepusem chiar sa cred. Nu-mi place batranetea deloc! La fiecare moment cand ma napadesc amintirile si cotrobai prin noianul de poze, ma apuca depresia...ce tineri eram, cat de mult zambeam pe-atunci (mi-am pastrat ceva din naravul asta ), cum ne distram, ce prostioare faceam...Oare de ce n-am avut mintea de acum, atunci? As fi stiut sa-mi gestionez altfel timpul, as fi profitat la maxim de orice clipa...Imi spun ca nu e niciodata tarziu...Privesc in jurul meu, la "adolescentii' de 60 de ani, cei traiti aici...ii vezi peste tot, de manuta, coafati, frezati, la plimbare, li se citeste pacea pe fete, conduc masinuta lor (chiar si la 70 ani) desi se mai intampla sa adoarma la cate-un semafor... ...
As vrea sa fac inca atatea lucruri, de aia n-am chef sa imbatranesc, mi-e teama ca nu mai apuc... Insa, ma felicit personal, ca dupa atata amar de vreme, n-am trecut aiurea prin viata, am invatat sa traiesc fiecare clipa, si s-o pretuiesc ca si cand ar fi ultima!
Pupici.

[Rica]

Inteleg ce spune Framboise, pentru ca si eu am "simtit" cand am implinit 30 de ani! Ca un facut in ziua aia prietenii au uitat (am mai primit eu cate un "La multi ani", dar probabil ca eram oricum sensibilizata si trebuia sa fiu mai mult bagata in seama). Nu realizam ca o sa fiu asa de trista.
Imi amintesc ca pe la 18 ani am vazut o emisiune in care reporterul spunea :"stam de vorba cu un tanar de 30 de ani..." ce am mai ras atunci. Era o varsta la care fiecare an conta. In liceu ne uitam cu admiratie la tipele mai emancipate si, evident, mai mari cu 2 ani.

Eu ma gandeam zilele trecute ca m-am mai maturizat pur si simplu pentru ca accept ideea ca si o femeie mai coapta poate avea un partener mai tanar. Inainte nu mi se parea nimic nelalocului in relatia dintre o femeie tanara si un tip mai in varsta, in sensul ca intelegeam ca acolo poate fi vorba de o relatie de iubire. Dar nu puteam accepta relatia dintre o femeie mai in varsta si un barbat mai tanar, gandind ca acolo exista interes sexual si nimic mai mult, sau macar un interes material, din partea tanarului, evident.
Azi nu gandesc altfel, doar pt ca eu inaintez in varsta si ma uit dupa tipi tineri, nu sunt genul si nici nu mi s-a intamplat. Dar pur si simplu am realizat ca m-am mai maturizat! Revelatie pe care am avut-o uitandu-ma la o telenovela in care unul dintre subiecte era chiar relatia de iubire dintre o tipa coapta bine si un tinerel.
Culmea e ca in trecut "greata" fata de o astfel de relatia mi-a aparut tot dintr-o telenovela. Si sa mai zica cineva ca telenovele astea nu au nimic educativ in ele! Macar ne mai indeamna la introspectie. Si s-au mai schimbat si telenovelele, nu mai sunt (unele) puerile si pudibonde. Dar sa nu divaghez...

[Kristin]

[Kristin]

Rica, eu anul asta implinesc 30 de ani si chiar ma gandesc cum ma voi simti in ziua aceea. Am inceput sa ma pregatesc psihic, spunand deja tuturor ca am 30 de ani (sa vad cum suna):))

Asta e. Trebuie sa accept. Chestia asta e ireversibila.

In ce priveste o relatie de iubire, chiar nu cred ca e asa importanta diferenta de varsta. In ce ma priveste, am renuntat de mult timp sa mai judec pe altii, in fond, e important sa fii fericit. Daca exista cineva care iti creeaza starea asta, poate sa fie si in scaun cu rotile, si mai tanar, si mai batran... Chiar nu mi se pare ca asta conteaza, atata timp cat iubirea e clar dezinteresata si cat fericirea aceea este a TA si numai a TA.

Insa despre prejudecati, o sa va spun parerea mea alta data, ca sa nu amestec lucrurile.

Va multumesc ca ne "bem cafeaua" pe aceeasi lungime de unda.

O zi frumoasa !

[Anca_Cristina_Manea]

Vin si eu la o gura de cafea impreuna cu voi iar in ceea ce priveste scurgerea ireversibila a timpului, teoria mea suna putin altfel, poate nu tocmai trece poate noi trecem prin timp, e ca apa cu pietrele, timpul va fi acelasi si pt cei ce vin in urma noastra numai ca noi nu vom mai fi....................

[Kristin]

[Anca_Cristina_Manea]

da dar nu este asa sau depinde din ce perspectiva privesti, mie imi e dor de perioada aia de la 18-22 ani, au fost sublimi si nici nu stiu cand au trecut, acum privesc in urma si imi dau seama ca au trecut si nu stiu cand s-au dus si imi pare rau ca atunci nu am stiut a-i apreciez la adevarata lor valoare....e regretul meu, au fost momente unice care acum le privesc altfel, cu un fel de nostalgie

[ygrec]

Eu...am trecut de 35...
Introspectii? Nu mai am timp de ele, sau...nu mai vreau sa am timp , mai bine. Iuresul vietii m-a cuprins si, intr-adevar, atat de multe sunt intamplarile rele din jurul nostru meu, nu pot dacat sa ma gandesc:la ce bun sa ma mai consum? Viata trece atat de repede, mor oameni batrani dar si al naibii de multi tineri, ma transform mai repede decat mi-as fi dorit in persoana"responsabila" cu servici, casa, copil.
Ceea ce resimt eu mai cu seama, este ca timpul trece prea repede: de parca durata s-ar fi comprimat cumva. E din cauza varstei? E din cauza cotidianului care ne impresoara cu griji, cu fatalitati, cu...accidente stupide?Parca avem timp pentru toti si toate, dar mai putin pentru noi.