Sensibilitate dupa nastere

[lili_ang]

Dupa ce am nascut, ceva s-a schimbat radical la mine. Inainte nu eram foarte impresionabila, eram o fire destul de tare! Dupa ce am nascut eram cumplita: eram in stare sa plang si la reclame! Imediat imi dadeau lacrimile! Plangeam la orice: la filme, la stiri, etc.
Acum s-a mai atenuat putin situatia, dar tot am ramas asa cu o sensibilitate exagerata! De depresie post-natala nu am suferit, sau cel putin asa mi s-a parut mie! Sa fie si sensibilitatea asta o forma de depresie post-natala?
Am si acum momente in care din senin imi dau lacrimile si ma enerveaza ingrozitor chestia asta! Parca sunt o baba plangacioasa care se uita la surprize-surprize! Cred ca daca mi-ar trece prin cap sa ma uit si la emisiunea aia, as boci patru ore non stop!
Voi ati patit asa ceva?

[doinaden]

Si eu am trecut prin asta , sensibilitate, emotii, cred ca e normal. De depresie nu se pune problema, am fost si sunt f.echilibrata.Dar am observat si eu ca la anumite emisiuni, filme plang mult mai usor.Or fi ceva legaturi Dar eu mereu am mers pe premiza ca toate femeile nasc si trebuie sa fiu curajoasa si echilibrata.
Stiu ca un copil iti inmoaie inima si sufletul, dar mai stiu ca eu il cresc si sunt responsabila de evolutia lui.

[lili_ang]

Sa inteleg ca-mi revin, nu? Ca nu prea imi place de mine asa plangacioasa!

[suzana_vladoiu]

Draga Lili, si eu am trait din plin ceea ce spui tu si poate chiar mai nasol! Nu ca plangeam din orice, dar daca cineva nu-mi intra in voie era tragedie! Am plans cand i-a adus tati Ioanei casetele cu "Cutiuta muzicala". Ma uitam la ea cum doarme si plangeam... Si apoi in spital la operatie, 10 zile am tot avut timp sa plang, dimineata, la pranz si seara. Innebuneam daca sunam si o auzeam ca plange... Plangeam cand ma uitam la poze... Ce mai plangeam din orice... Depresie? Nu stiu, dar stiu ca am plans... Si acum mai plang cand este bolnavioara, dar nu mai plang asa de des...

[ralucaolga]

Si eu mai plang, dar imediat dupa nastere plangeam din orice. Acum, ma mai apuca cateodata cand ma uit la Teodora si ma gandesc ce mica e si neajutorata, tare nu as vrea sa pateasca ceva, nu as putea suporta. Imediat dupa nastere ma sculam noaptea sa ma uit la ea, si ma apuca plansul, ca ma gandeam sa nu moara. Am crezut ca am patit ceva (la cap) daca am ajuns sa ma gandesc la asa ceva si am mai intrebat mamici. Se pare ca e o grija comuna pentru unele mamici, m-am mai l

[lili_ang]

Ufff, m-am mai linistit fetelor! Se pare ca nu numai eu am patit asta! Sotul meu chiar zicea ca am innebunit de tot cand ma uitam la fata cum doarme si plangeam (cred ca de fericire!).
Auziti, dar oare cand trece definitiv? Ca e ciudat rau! Parca nu mai sunt eu!

[ralucaolga]

Eu nu cred ca asta mai trece vreodata!

[lili_ang]

Vai de noi!

[doinaden]

Cand vor mai creste puii, undeva de pe la 7 ani in sus ,totul vi se va parea mult mai usor. Pt. ca stie sa comunice f. bine si chiar daca face febra, rosu in gat, etc...o sa fie mult mai usor. O sa vb peste cativa ani....atunci nu veti mai plange asa usor

[moni74]

Am avut si eu aceasta sensibilitate dupa nastere,primele zile plingeam din orice,exact asa ca voi.Tin minte ca a durat destul de mult,dar s-a tot estompat pe masura ce fetita crestea si a disparut aproape de tot (dar nu de tot!!!)cind fetita avea in jur de 2 anisori.Nu m-am putut suferi in acea perioada si mi-e groaza ca in iunie,cind o voi naste pe a doua fetita,o voi lua de la capat...