Buna seara,
Uite, voi fi tatic peste o luna. Daca lucrurile merg OK, pe 10 noiembrie voi fi lesinat de emotie.
Fetita (dupa toate vizualizarile de rigoare...) este dorita si asteptata cum nu am asteptat nimic in viata mea!
Astept momentul cu teama. Cu teama de o fiinta mica si fragila, care va veni pe lume cu un limbaj propriu, pe care eu nu il voi intelege desi se presupune ca ar trebui.
Va veni pe lume iar eu imi doresc sa ii pot da tot ce ii trebuie, inclusiv acea prezenta care, in zilele noastre este tot mai des substituita de valori materiale.
Job-ul meu presupune sa plec dimineata si sa ma intorc pe la 6 seara sau chiar mai tarziu. Deh, e nevoie de bani, nu?!?
Sunt lucruri pe care le cunosc din cartile pe care le citesc de cateva luni dar exista teama ca teoria nu se intalneste mereu cu practica.
Teama vine din ineditul si unicitatea acestei viitoare experiente care ma asteapta, care se apropie inexorabil, zi de zi.
Mai imi este teama de tot ceea ce se va schimba in viata mea, dar fara sa regret acest lucru.
Exista o teama, inerenta. Pozitiv este faptul ca nu ma las dus de aceasta teama. Temerile, nu o spun eu, sunt asociate in mod firesc cu necunoscutul...
Ciao!
Adrian