by oanadd » Tue Jun 06, 2006 8:43 am
am ajuns la concluzi ca sotul e sot, si asa va ramane mereu oricat m-as dat eu cu cucu de pamant. cu siguranta cand bria va mai creste lucrurile se vor regla intre noi si vom regasi ceea ce ne-a unit. cateodata imi mai vine sa-i dau cu o sticla in cap, altadata imi vine sa-l iau in brate si sa-l alint. nu stiu acum care primeaza, dar... deocamdata e al meu. recunosc, au fost si alte probleme aleatorii care m-au suparat asa de tare incat simt ca-mi plesneste capul de nervi, si ca problema cu el nu a facut decat sa se adauge la un stres provocat de familia mea. nu fac decat sa sper ca lunile vor trece mai repede decat pana acum, si bria va inceta la un moment dat cu plansul, fiindca este cel mai plangacios copil din cati am intalnit pana acum in viata mea, si ca dumnezeu imi da arata solutia cea mai buna pentru a rezolva problema cu familia mea. ca daca nu.... imi crapa capul de atata suparare si nervi si plans. imi pare rau cateodata pentru el, fiindca primeste direct toate supararile mele in plina figura. nu ca s-ar feri, iar eu de ce sa-l feresc? trebuie si el sa se mai muleze un pic, doar ca pornirea e mai grea. cand a prins viteza... vom pleca peste cateva zile la mare. intra in concediu un pic mai mult si sa vedem cum trecem peste toate astea. sau poate imi gasesc un 'ajutor'. cine stie???
oanad
