Jurnalul meu -Tatar Calina Oana

[tatarcalina]

Eu -despre mine......simplu ....m-am nascut in orasul Bistrita intr-o seara de 10 martie 1981 intr-o familie frumoasa care a asteptat nasterea mea cu sufletul la gura....nu eram prima ...parintii mei au mai fost casatoriti anterior si mama avea 2 fice iar tata una. Nu a conta prea mult faptul ca nu aveam ambii parinti comuni ne iubeam ca si cum totul ar fi fost normal.Eu? O fetita neastamparata cere ma caram pe toate locurile posibile, cu gura mare si mai si luam cate o bataie de la baietii pe care-i mai necajeam.....Am facut generala, apoi a urmat Liceul Electrotehnic -Profil Informatica......Ce vremuri frumoase ce amintiri......Azi tanjesc sa-mi revad colegii, vecinii de bloc...Tata era un om foarte dur cu mine , nu am stiut niciodata ce inseamna o discoteca pana in anul 1 de facultate. Am trait si o poveste frumoasa de dragoste cu un baiat se numea Nelutu...de care din pacate m-a despartit tata.....am plans si a fost greu dar am luat-o de la capat. Stiam ca trebuie sa fac scoala si poate un motiv in plus era faptul ca trebuia sa scap de parinti. Cand a fost sa fiu in clasa a XII-a parintii mei s-au hotarat sa se mute din Bistrita datorita faptului ca situatia financiara nu era un pe roze. Mama avusese un proces lung care s-a finalizat bine dar in acel moment nu avea servici tata iesise la pensie si era bolnav (diabet si insufienta renala). A fost tragica vestea ca au gasit casa in judetul Cluj localitatea Mihai Viteazu,dar nu am avut ce face. Am tras tare si am intrat la facultate. Pentru moment nu am simtit lipsa orasului pe care l-am parasit dar dupa aproximativ un an simteam cate un dor ca numa ma urcam pe tren si mergeam la sora mea care e casatorita in Prundul Bargaului....vedeam orasul meu cu acesta ocazie. In anul doi am intalnit pe cel care imi este sot si am trait niste clipe minunate, l-am iubit din prima clipa in care l-am vazut chiar daca e greu de crezut , am stiut ca va fi al meu. Asa a si fost anii au trecut si la sf anului 4 ne-am casatorit.....a fost greu tot trebuia sa plec lunea dimineata de acasa devreme pe autobus era foarte frig...dar a trecut . Parintii mei ma vedeau mai rar in acel timp greu ma puteam imparti. Am terminat si scoala si m-am angajat, la putin timp s-a infiripat dorinta de a avea un copilas. Am rama insarcinata in luna noiembrie 2004. In mai 2005 mama a facut icter mecanic datorita unor calculi biliari si a fost operata de urgenta in Cluj. Am fugit si eu asa gravida cum eram si m-am intalnit cu tata in Cluj, fetelor am plans cumplit, l-am gasit pe tata intr-un colt al spitalului manca saracu niste paine cu parizer....plang si acum pentru ca o sa intelegeti in cele ce o sa scriu mai jos.Tata e foarte bolnav e cu insuficienta renala cronica si face dializa de doua ori pe saptamana,era cat pe ce sa se duca saracul acum cateva luni....e in faza terminala. Acum nu mai imi pasa ca era dur cu mine.....nu vreau sa moara....ma iubeste in felul lui enorm de mult si imi zice ca tot ce a facut in viata asta e pentru mine.Medicii spun sa ne asteptam la ce e mai grav. Imi aduc aminte cand eram micuta si stateam in Bistrita saracul cateodata se pilea si ma punea sa dansez pe masa.....au trecut asa de repede anii si parca ii vreau inapoi. Tata e foarte fericit ca are nepotel si saracul nu la- vazut de la botez....zicea ca e fericit ca l-a tinut Dumnezeu in viata si a apucat sa-si cunoasca nepotul. Nu pot spune ca nu sunt fericita am un copil frumos si un sot care ma iubeste dar ma apuca cate un dor de parinti si de orasul meu natal de ma sfasie. Am lasat in urma amintiri, vise , prietenii......eram fericita si nu stiam.....acum sunt fericita in alt fel , nu e acelsi lucru. Imi dau seama ca fericirea aceea se numea copilarie.Promit ca anumite subiecte din jurnalul meu o sa le dezbat mai pe larg am vrut doar sa cunoasteti putin din viata mea.

[ella-o]

Buna,ma bucur ca ti-ai facut jurnal.Uite ,acum chiar nu am timp sa-ti scriu,trebuie sa plec dupa Teo la cresa...Voi reveni...

[Cami-N]

Buna Calina! E trist ca nu putem cunoaste fericirea deplina! Mereu vom pierde pe cineva,mereu ne va lipsi un loc,o perioada din viata noastra! Dorul de casa il inteleg,dar spre norocul meu imi stiu parintii sanatosi ! Imi inchipui cat iti e de greu sa nu fii alaturi de parinti acum cand nu stii cat vor mai fi in viata! Eu cred ca as innebuni de durere sa-mi pierd un parinte fara sa apuc sa-i spun cat il iubesc,fara sa-mi iau la revedere....macar atat!

[ella-o]

[tatarcalina]

multumesc fetelor, chiar ma ajuta incurajarile voastre......chiar daca sunt lucruri in viata care ne dor rau rau compenseaza cu altele care privindule ne fac sa credem ca avem parte de o fericire deplina, cum ar fi copii nostri...

[ella-o]

Ce ma face pe mine sa merg mai departe?Depinde din ce punct de vedere privesc lucrurile.
1.Gandire negativa:Stau in chirie,altfel singurul loc unde ne-am putea muta e la socrii,la 300 km distanta,intr-un satuc uita de lume,intr-o casuta vai de ea,fara conditii,nu asta imi doresc pentru Teo.Am datorii foarte multe...care sunt obligata sa le platesc repede,altfel raman pe drumuri.Nu am parinti si pe altii la varsta mea ii mai ajuta parintii,imi doresc foarte multe lucruri pentru fetita mea si am nevoie de foarte multe"strict necesar"dar nu-mi permit.

2.Gandire pozitiva:imi permit sa stau in chirie sa am conditii(apa calda,caldura,net)datoriile sunt o problema temporara,ne vom descurca cumva,nu e sfarsitul lumii.Am un sot si o fetita pentru care traiesc,am un scop in viata.O sa-i cumpar fetitei mele tot ce are nevoie,pot sa-i cos hainite,cu timpul ii voi putea oferi si mai multe,am norocul ca mai primesc cate ceva pentru ea.O sa ne fie mai bine daca suntem uniti si fericiti.Dragostea rezolva multe probleme.

[tatarcalina]

Am revenit la jurnal.....azi iar trista si deprimata. Imi iubesc tare mult copilasul, imi iubesc sotul....cateodata poate prea mult pentru ca uit de mine de propria persoana. Parca sunt rupta de realitate si de restul lumii....stiti cum e ? cand iesi in lume ea te apreciaza , in felul ei, poate esti admirata sau invidiata si asta te face uneori sa simti ca esti importanta ca femeie, contezi. Dupa atata stat in casa, langa un sot care ma iubeste dar uita ca nu sunt la inchisoare ci sunt doar o mama care sta acasa cu copilul, simt ca vreau sa evadez sa fug macar o zi.....As vrea sa vad oameni, oameni, oameni, poate sa cant , sa dansez, sa discut....Ma scoate Duminica mergem amandoi la un suc si el considera ca am iesit.....dar vreau mai mult putin, nu stiu acum ce mai vreau.El e obosit pentru ca toata ziua munceste , vede oameni si e satul de ei. E putin egoist, se gandeste doar ca vrea sa stea acasa si sa nu mai vada nimic altceva decat pe noi, dar cu mine cum ramane? Pe langa toate acestea e si felul in care arat fizic, ma complexez prea mult , trec dintr-o stare in alta rapid ....de la bucuria de a-mi vedea copilul la disperarea datorata singuratati, suntem doi si un pui de om si totusi ma simt singura.

[kmylia]

Nici nu stiu daca sunt sau nu in masura sa-ti raspund...
De fapt nu vreau neaparat sa-ti dau un raspuns ci mai degraba sa-ti povestesc o mica criza prin care si eu am trecut.

In primul an de viata al puiului meu eram foarte calma, rabdatoare, etc. (ceea ce nu sunt nici pe departe sau nu eram inainte) si nu concepeam sa nu stau acasa cu copilul pana la varsta de 2 ani, dar pe masura ce il vad cum creste si nu mai este chiar asa dependent de mine, parca ma simt putin nefolositoare, inutila, casnica.
Dar se pare ca am deviat putin de la ce doream sa-ti spun exact.

Am avut o perioada foarte ciudata de "paranoia"; nu stiu de unde, dar aveam un sentiment ciudat ca sotul m-ar insela, desi era punctual acasa ca si inainte, nu am simtit ca m-ar iubi mai putin sau alte gesturi care sa tradeze aceasta stare de neinteles (la momentul actual). Fierbeam, ma enevam din orice, am inceput sa-l controlez prin buzunare, servieta, masina, etc. Tot nu a trecut...
Si intr-o zi simtindu-ma mai bine dispusa i-am spus ca de ceva vreme visez ca face numai prostii... Am discutat (bineinteles ca nu i-am spus ca l-am buzunarit - mi-e si rusine de asta, dar in momente de "nebunie" faci orice) si apoi ca prin minune paranoia a disparut.

Concluzia: toate problemele se rezolva sau se mai amelioreaza din amploarea pe care noi o dam, reala sau imaginara, asa ca nu uitati sa

[cristina_gl]

[Dana103]

Trista si totodata fumoasa poveste, frumoase ganduri, frumoase amintiri.

E normal sa te simti singura Calina. Toate mamicile care stau acasa ajung la un moment dat sa se simta asa. Iti este dor si de ai tai, acum e mai greu sa mergi sa ii vezi. Stiu ce simti, dar vor trece toate. Nu trebuie sa te simti vinovata. Ai tai sunt fericiti pentru fericirea ta. Ei isi doresc sa fii fericita si implinita. Isi doresc asta mai mult decat sa mergi sa ii vezi pe dansii. E spiritul de sacrificiu al parintilor.