Ca Zurich este orasul cu cea mai inalta calitate a vietii din intreaga lume nu este doar o parere a vizitatorilor ci un dat de fapt, confirmat de institutul de cercetare Mercer, bazandu-se pe anumite criterii: curatenie, siguranta, sanatate, educatie, transporturi si respectul pt mediu. Nu…nu eram atat de documentati cand am ales sa ne petrecem noaptea dintre ani in Elvetia. Abia cateva zile mai tarziu, in vizita la muzeul national din Zurich am aflat acest adevar…pana la urma evident, “asezat” langa graficele care aratau evolutia Elvetiei si langa inscriptia “Elvetia inspira incredere”.
Dar sa o luam cu inceputul.
Ca de obicei, locul unde aveam sa petrecem Revelionul era un mister. In fiecare an avem aceeasi problema. Unde ne ducem?? Berna era ideea iniziala..apoi am cochetat cu berlinul, dar comoditatea si kilometrii infinit mai putini, au invins. Treviso- Zurich 570km. Acceptabil.
Pe 29 decembrie am pornit la drum. Am avut noroc de un trafic lejer, mai ales ca majoritatea persoanelor prefera Austria de sarbatori. De fapt, coloana de masini pe celalalt sens parea sa nu se mai sfarseasca, in timp ce noi rulam cu viteza maxima permisa. La frontiera nu au fost probleme, in sensul ca doar transporturile de marfa sunt controlate. Desi neutra, Elvetia a semnat diferite acorduri cu UE, astfel incat este asigurata fara inconveniente libera circulatie a persoanelor. A urmat apoi traversarea Alpilor, strabatand un tunel de 17km (San Gottardo). Aici am avut de asteptat. Ambele iesiri erau dotate cu un semafor, astfel incat puteau intra maxim 3 masini la fiecare 2 minute, fapt cat se poate de inteligent, daca ne gandim ca se evita astfel ambuteiaje inutile, accidente si alte inconveniente intr-un ambient plin de gaze de esapament(erau 21 de grade inauntru, in timp ce afara erau -4 grade).
Panorama:
Dupa 6 ore, am ajuns in Zurich, oras situat in Cantonul cu acelasi nume…ca bonus, vorbitor de limba germana.. Aici am pierdut ceva timp in cautarea hotelului. Un fapt care ne-a surprins oarecum era rapiditatea cu care se schimba culoarea semaforului Din patru masini in asteptare reuseau sa treaca doua, dintre care una reusea sa depaseasca semaforul succesiv ajungand la un al treilea, iar una ramanea blocata la semaforul imediat succesiv. Traficul era cat se poate de fluent…nu am auzit un claxon sau un sofer nervos(in afara de al meu sot). In plus, toata lumea s-a arata binevoitoare, ne-au dat indicatii..intr-o engleza impecabila.
Abia a doua zi am reusit sa plecam in adevarata recunoastere, cu harta si ghidul turistic in mana. Pentru a ajunge in centru, am optat pt linia de tramvaie…punctuala ca un ceas elvetian. Ne-am oprit pe artera principala a orasului Bahnohostrasse, pe malul stang al raului Limmat, care desparte orasul in doua.
Am vizitat catedrala St. Peter, cu cele patru censuri printre cele mai mari din Europa:
Apoi Grossmunster, mandria orasenilor, fiind ctitorita de nimeni altul decat Carol cel Mare in secolul VIII:
De altfel, in catacombale manastirii poate fi admirata o statuie in piatra a marelui conducator, datata sec XI. Din pacate aici, ca de altfel in toate celelalte monumente sacre este interzis fotografiatul.
Au urmat alte doua cattedrale, Augustinerkirche si Fraumunster. Ambele impresioneaza prin simplitate. Odata cu trecerea de la catolicism la reformism, toate bisericile si manastirile au fost “spoliate” de picturi, statui, vitralii, astfel ca albul si lemnul ramne predominant.
In aceeasi zi, am vizitat si Muzeul Jucariilor ce detine exponate de la sfarsitul secolului XVII pana la inceputul secolului XX. Adevarate opere de arta…papusi in ceramica si portelan, trenulete copii fidele ale celor reale, materiale pretioase care ridicau probabil valoarea obiectelor incat deveneau un lux pentru familiile normale. O copie din anii ’30 a actritei Shirley Temple:
Aici am petrecut foarte putin timp..nu mai mult de o ora. Oricum, intrarea libera.
Profitand de timpul ramas am admirat cartierul Lindenhof, pe una dintre colinele orasului si in special cartierul Schipfe, casele tradizionale elvetiene:
Cam asa s-a incheiat prima zi...nu inainte de o vizita pe la domnul Mc…caci altceva nu intra in bugetul nostru…pastrat pt o masa festiva de Revelion. Chiar si asa, pretul a doi hamburgers, cartofi si un suc…ne-a dus la 30 de franci, cam 26 de euro. In Italia, aceleasi produse nu costa mai mult de 11 euro. De altfel, toate achizitiile din zilele ce aveau sa urmeze…ne-au confirmat spesele studiului Mercer : nivel de trai net superior.
Pe 31 ne-am indreptat spre Schweizerisches Landesmuseum, adica muzeul National.
Aici am petrecut cateva ore bune..desi…ma asteptam la ceva mai mult. Nu mi-a placut in mod deosebit succesiunea camerelor, putine exponate originale, putine explicatii si mai ales inexistenta placutelor in engleza. Per total, sectia dedicata istoriei contemporane merita toti cei 12 franci platiti la intrare...restul mai putin;)
Cateva exponate:
Primele casete de valori elvetiene:
Renumitele briceaguri multifunctionale create de armata elvetiana…care are timp de cercetare nefiind implicata de atata timp in conflicte inutile;)
Pentru ca mai erau cateva ore pana sa se intunece am hotarat sa vizitam si Gradina Botanica. Bineinteles…iarna, nu este tocmai o hotarare inteleapta. Exteriorul era acoperit e un subire strat de zapada…asa ca am reusit sa vedem doar cele trei sere principale cu plante din zonele tropicala, desertica si subtropicala.
Si aici am avut accasi senzatie de…”se putea mai mult”, dar totusi, erau cateva afise care anuntau inchiderea serelor pana in 2013 pt renovare ceea ce inseamna ca si directorii locului aveau cred eu…aceeasi senzatie;)
Din fericire…odata intorsi in hotel am avut timp pentru o ora de odihna si apoi ne-am indreptat din nou spre oras, sa asistam la focurile de artificii organizate pentru noul an.
In fiecare piata a orasului erau organizate mici petreceri cu muzica si mancare (traditionala branzica raclette era la inaltime). De altfel noi am hotarat sa nu mai cautam un restaurant cu locuri disponibile ci sa infulecam ca adevaratii elvetieni niste carnati si branza de-a locului..plus vinulet fiert la discretie.
In asteptarea miezului noptii…am putut observa si admira extraordinara organizare a evenimentului. La fiecare 50 de metri rasarisera imense tomberoane pentru gunoi…toate predispuse pt reciclare. Culmea este ca, desi veseli de la prea mult spumant, oamenii aruncau hartia la hartie si sticlele la sticle. Nu am sa spun ca toti erau asa de responsabili…dar sareau imediat de cine stie unde angajati ai salubritatii si strangeau cand cineva arunca pe jos. In plus, la difuzoare era transmis din cand in cand un mesaj in germana, engleza, italiana si franceza: “incetati imediat folosirea petardelor, acestea pot face rau celor din jurul dumneavoastra”. Ceea ce m-a impesionat a fost de fapt receptivitatea oamenilor. A doua zi de dimineata..totul era luna.
Pe 1 ianuarie am iesit ceva mai tarziu din camera. Vroiam sa mai vedem partea noua a orasului si Muzeul de Arte Moderne. Din pacate muzeul l-am vazut doar de afara, desi eram extrem de curiosa in ceea ce priveste spatiile interne atat de laudate. Era in curs si o expozitie Picasso…dar m-am consolat, pt ca o vazusem acum doi ani la Peggy Gugenheim in Venetia. Intrarea costa 26 de franci…cam multisor. Totusi, Poarta Infernului a lui Rodin era expusa afara:
Partea noua a orasului, zona rezidentiala:
Cam aceasta a fost vizita noastra in cel mai bogat oras al lumii.
Ne-am intors cu sacosa plina de branzeturi si ciocolati si cu sufletul multumit. Cred ca Zurich este un uras extraorinar sa locuiesti, sa il traiesti…sa il iei la pas. Locuitorii sunt de o modestie si o civilizatie rar intalnita. Bogatia lor nu este expusa, strigata…este oarecum subinteleasa. Nu esista masini de zeci de mii de euro, haine sofisticate si bijuterii extravagante. Da, luxul exista la fiecare pas, in magazine, in vitrine…dar nu il vezi expus pe om. Eleganta lor este discreta si demna, mi se par total diferiti de ceilalti vorbitori de limba germana pe care i-am vizitat. Oare cum au facut elvetienii sa aprecieze si sa se bucare de tot ce au fara a simti nevoia de a striga celor patru vanturi?
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.
![[:)]](./images/smilies/zambet.gif "Zambet")
![[bigsmile]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet")
![[aplaud]](./images/smilies/icon_clap2.gif "aplaud"){kind=icon}
![[pupi]](./images/smilies/pupic.gif "Pupi")
![[:I]](./images/smilies/blush.gif "Rusinat")
Mutumim ![[Ma tavalesc de ras]](./images/smilies/24.gif "Ma tavalesc de ras")