by Arheoloaga » Wed Dec 22, 2010 6:21 pm
Nu stiu cum se face ca devenind parinti, uitam cu desavarsire ca si noi am fost copii. Eu una...pana la trei ani probabil ca nu aveam un cuvant de spus in privinta tunsorii(desi eram un copil logoreic) dar dupa trei ani imi aduc aminte si acum lacrimile de crocodil si frustarea de fiecare data cand imi erau sacrificate coditele. Pe la 6 ani m-au tuns baieteste si am suferit cumplit; motivul....caldura si transpiratia. Cu cat mi se explica mai mult motivul logic al tunsorii, cu atat sufeream mai mult si aproape ca le uram pe fetitele cu codite. De asta sper eu...sa nu devin mai catolica decat Papa cu copilul meu (inclusiv in privinta tunsorii)...si sa tin cont totusi si de dorintele lui/ei cand va incepe sa le contureze.
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.