Am inceput sa-mi pierd rabdarea...

[carstea_diana]

Fetelor,
va inteleg punctul de vedere si sunt perfect de acord cu voi.
La noi insa stau putin diferit lucrurile...stim perfect ce simte fiecare despre a avea inca un copil (si nici unul dintre noi nu am vrea altul chiar acum...motiv pentru care ne protejam). Nu isi doreste cu disperare inca un copil (cel putin deocamdata) si nu ar fi avut de ce sa fie dezamagit. Si chiar nu a fost!
Dar, e clar ca daca ar fi sa se intample sa vina un alt bebe acum, prima data s-ar gandi "ce culoare vor avea ochii lui"

[carstea_diana]

Revenind la rabdare..sau mai bine zis la pierderea ei...simt ca nu mai pot. Am dus-o de dimineata la gradinita (dupa ce 2 zile am tinut-o acasa din cauza unei probleme cu burtica si cu vomitatul). Normal ca a inceput sa maraie...avea in mana sticluta de apa si catelul ei preferat pe care il ia peste tot. Eu incercam sa scot banana din geanta sa o dau ingrijitoarei (inca trebuie sa tina cat de cat regim), timp in care ea tragea un scaunel sa se aseze si, s-a impiedecat si ca cazut cu gura in coltul mesei. Adevarat ca era putin "rotunjit" acel colt dar i-a dat imediat sangele, s-a umflat buza si eu am inceput sa plang pe langa ea.
Simt ca nu mai pot, ca "imi pierd rabdarea" este putin spus. Nu mai stiu ce sa fac sa fie bine pentru ea, am ales gradinita pentru ca era cea mai la indemana solutie. Mai aveam de ales intre a o chinui pe mama zi de zi (mama e si ea destul de bolnava si uneori simt ca nu mai poate) si a o duce la socrii mei, la 200km distanta. Desi nu are inca 3 ani, am ales sa o duc la gradinita, sperand ca ii va fi bine, dar se pare ca nu e chiar asa. Si nu mai stiu ce sa fac

[adeluta75]

Copii cand sunt mici au multe baiuri....daca nu se imbolnavesc ,se lovesc sau mai stiu eu ce fac...stiu ca e greu, dar te sfatuiesc sa nu o duci la o distanta de 200 de km...eu una as inebuni sa imi stiu copilul asa departe....

[ilinca_mioara]

Eu o cresc singura pe Irinuca.
Sunt singura din luna a 3-a de sarcina, asa ca stiu pe pielea mea ce inseamna sa-ti fie greu. Am inceput job-ul de cand fetitza avea 3-4 luni....
Si eu simt uneori ca-mi pierd rabdarea cu ea....dar stiu ca nici fara ea nu as putea sa stau macar o zi! Cred ca e ceva normal sa ne enervam, suparam, etc....important e sa incercam, pe cat posibil, sa ne calmam si sa luam viata asa cum e!

Bafta tuturor..si mie, inclusiv!