M-am hotarat, am si eu jurnal!

[ilinca_mioara]

Ai un har de a ma linisti...pentru care-ti multumesc.
Nu vrea sa ma mai gandesc la ce se intampla pe forum.
Vreau sa ma gandesc doar la puiul meu si la viatza care ma asteapta dupa nastere, si care sper sa fie una si mai frumoasa decat cea de pana acum..si sa ma mai gandesc ca mi-am facut prietene bune pe forum, la care eu nu vreau sa renunt!

Pupici....

[cadbury]

Buna dimineata! Am rasfoit unul din jurnalele care imi sunt cele mai dragi si la care din pacate nu va mai fi adaugata nici o fila, pe timp nedeterminat, si am gasit asta:

http://www.youtube.com/watch?v=klVfBt7VRjU

Se potiveste cu ce simt eu...

[ilinca_mioara]

Frumoasa melodie..pentru care-ti multumesc...
Iti respect hotararea luata.
Astept vesti de la tine pe email.

Pupici pentru tine si Mariuca..si sa aveti un weekend minunat, asa cum esti si tu....

[Marinela72]

Intrasem sa va citesc, era locul meu de incarcat bateriile aici, apoi vad ca ceva se clatina, vocile va sunt triste, resemnate, imi suna a renuntare.
Ce s-a intamplat cu noi?

[jo_ana]

[cadbury]

De ce, uneori...
Raspundem la rau cu un alt rau?...
Raspundem la gafe cu duritate si hranim cu ingrasamantul orgoliului supararile noastre?
Contabilizam si binele, si raul care ni se face, cautand mereu sa fim chit?...
Vrem mereu ca vocea noastra sa se auda in tacerea deplina a celorlalti, avand cat mai adesea ultimul cuvant?
Uitam ca nu toata lumea vrea sa jigneasca atunci cand face exces de cuvinte (sau actiuni)?...
Ne place sa pedepsim, sa lovim, sa stim ca si altii sufera?
Uitam sa suradem inocent si sa lasam ridul cel mare al fruntilor noastre sa se adanceasca tot mai mult?...
Omitem sa iertam instantaneu si sa fim buni doar la indemnul luminii frumoase a unei minunate zile de toamna?...
Pastram in suflete durerea cu anii, alimentand cu ea amaraciuni perpetue pana cand disparem?...
Vorbim adesea la trecut si ignoram clipa prezenta si cea mai pretioasa?...
Ajutam pe cineva pentru ca mai tarziu sa-i reprosam inzecit, stricand toata frumusetea gestului?...
Suntem orbi si surzi unii pe langa ceilalti, nemaistiind sa ne iubim intre noi asa cum se iubesc copiii, spontan si neconditionat, din prima secunda in care se privesc?...
Refuzam sa facem un exercitiu mai special de imaginatie... Ce-ar fi daca lumea aceasta materiala s-ar prabusi deodata si ne-am regasi cu totii undeva, intr-un subsol al acestei vieti atat de hulite, nemaiavandu-ne decat unii pe altii, buni sau rai, curati sau murdari, educati sau neneducati, inocenti sau meschini, cu totii zdrentuiti si uzi de ploaia nemiloasa care arunca in noi cu grindina?... Nu-i asa ca am reinvata sa ne imbratisam si cu mainile reci ne-am redescoperi trasaturile fetelor, unii celorlalti si pe ale noastre insine, am reincepe sa cautam lumina unii in ochii celorlalti si ne-am aminti un cuvant aruncat de secole in ungherele fiintei noastre: Iubire...

[cadbury]

La scoala, copiii au ramas singuri in clasa, totul e vraiste, profesorul a venit in fuga si a anuntat ca trebuie sa lipseasca putin... Si a desemnat cativa elevi fruntasi la invatatura sa mentina linistea si ordinea in acest rastimp... Asa ca, din tot sufletelul lor nematur, acestia se straduiesc sa duca misiunea la bun sfarsit... Asa stiu e ca trebuie, ca e bine... Bat cu linia in catedra si din cand in cand noteaza la catastif vinovatii de indisciplina... Cativa colegi mai temperamentali incing o cearta. Se lasa cu bataie. Responsabilii cu disciplina se avanta in iuresul luptei, cateva fete se aleg cu pieptanatura ravasita, unui baiat i se dau jos de pe el pantalonii, instantaneu... Ora e pe sfarsite. Apare profesorul. Socat de dezastrul gasit, ia linia si incepe sa loveasca in stanga si-n dreapta, in cine nimereste. Toti copiii tipa, vorbesc in acelasi timp, nu se mai intelege nimic. Cine a inceput?... e intrebarea cheie... pe care profesorul o adreseaza clasei, ca un automat... Pai, ei, care ne notau in catastif. Ca noi nu faceam nimic, dar ei continuau sa noteze... Si sa ne jigneasca, se aude o voce pitigaiata din spatele clasei...
Profesorul, ametit de vacarm si depasit de situatie, dupa ce a palmuit in fata clasei cateva fetite incompetente la capitolul mentinerii climatului de liniste al clasei, le spune pe un ton rastit sa iasa din clasa. E clasa, lui, e ora lui, e timpul lui...

... Vi se pare cunoscuta povestea?...

...Hm... si ora poate continua... Si ce lectie frumoasa!

[jo_ana]

La parterul cladirii in care lucrez este o cantina la care mananca la pranz copiii din clasele primare step-by-step
Nu se poate sa nu auzi circul pe care-l fac copiii sau sa ignori "metodele didactice" la care apeleaza d-le invatatoare.
Nu stiu, nu ma pot pronunta categoric, pentru ca si copiii au devenit atat de greu de stapanit! Si-atanci invatatoarei ii este greu sa recupereze ceea ce "a pierdut" copilul de-acasa!

Am uneori sentimentul ca in tata asta totul se duce de rapa numai pentru ca nu ne stim comporta civilizat, nu ne cunoastem limitele si habar n-avem ce sa facem cu LIBERTATEA.
Iar BINELE este o notiune care se confunda cu marca masinii pe care o conduci sau firma ultimului sacou achizitionat![/i]

[jo_ana]

"tara", voiam sa scriu, nu "tata"