Discriminarea mamelor si campania de marire a natalitatii

[robertzica]

Nici pe mine nu ma incanta sa imi las copilul singur de mic. As vrea sa ii pot fi aproape cat mai mult timo si, totusi, ad vrea ca de la 3 ani sa o duc la gradinita, macar cateva ore pe zi.

Acum, ma gandesc cum sa fac sa pot avea si eu ceva de facut care sa aduca bani si, in acelasi timp, sa pot sta si cu ea. Am ajuns la concluzia ca imi voi face o firma si voi face aproape totul de acasa. Copilul va sta cateva ore, din cand in cand, cu bunica dar, cel mai mult timp il va petrece cu mine. La serviciu daca merg nu am nici o sansa sa o vad treaza in timpul saptamanii... doar in week-end asa ca... mai bine nu ma mai apuc.

[aceeasi_eu]

off topic:ce firma,daca poti sa spui...

[gazzella]

Liliat, e atat de greu si mult de explicat...
Eu nu cred in independenta copiilor constransi sa intre de mici la crese , la gradinite. Poate in adaptabilitatea acestora in fata situatiei date. Dar cu ce pret...?
Bren are dreptate, cel putin pana la trei ani un copil are nevoie sa interiorizeze (internalizeze) imaginea mamei, raportul sau cu aceasta.
ot:Bren, treci si pe la Attachment parenting

[robertzica]

[aceeasi_eu]

[robertzica]

Multumesc! Sper sa reusesc sa le fac pe toate si sa... imi iasa si pentru mine tot atatea lucruri bune cate mi-au iesit pentru cei pe la care am lucrat...

[oly76]

Eu sunt una din mamele "denaturate" de care vorbiti si care s-a intors la munca cand avea 4 luni (mi-am luat doar o luna inainte). Intr-adevar poti sta pana la 1 an parca, dar cu 40-60% din salar. La preturile de aici e greu de tot si cum eu sunt cu "jumatate de norma" e si mai putin. Sincer nu mi-am permis sa stau acasa din "n" motive. Pana la 1 an Leda a stat cu soacra si cu mama, acum e iar mama la mine si in decembrie va merge la cresa. Va avea 18 luni. E bine? Nu e bine? Sincer nu stiu. Un lucru stiu: prefer cresa bonei. se primesc la cresa de la 4 luni fara nici o problema.
Stiu ca Leda sufera, a suferit si poate si din decembrie va fi greu, dar "alternativa" de a ramane acasa nu exista. Decizia a fost greu de luat, dar am avut o soacra care merita toata stima si respectul meu si m-a ajutat. Stiu ca nu e "mama" Ledei si nu e acelasi lucru, dar.............
Nu zic ca e bine, absolut deloc, sunt de acord ca macar pana la 1 an mama ar trebui sa stea casa cu , dar nu am putut.
Cred ca fiecare situatie e "diferita" si trebuie luate in considerare toate "motivatiile" inainte de a judeca pe cineva.

[DRIANA]

Eu m-am intors la munca la 1 an si 2 luni de la nastere. Sincer, mi-a fost greu sa o las pe fetita cu mama ( desi stiam ca este pe maini bune), dar am preferat sa o stiu linistita, sa ma stiu si pe mine linistita. Spun asta pt.ca eu nu m-am intors din motive financiare ci pentru ca nu mai suportam sa stau acasa. Am avut grija singura de copil, de cand a venit din maternitate si ajunsesem la un prag al saturatiei, cand simteam ca explodez daca nu fac si altceva, efectiv nu mai aveam rabdare. Nu are sens sa va spun ce mustrari de constiinta am avut, cate ganduri...ca nu sunt o mama buna, ca imi indepartez singura copilul...Mi-am regasit echilibrul, am simtit bucuria de a veni acasa "intr-un suflet"ca sa imi vad copilul! Stiu ca sunt care ma vor condamna pentru acest lucru, dar imi asum toate criticile!

[robertzica]

Pe mine, la 4 luni, m-au dus la tara, la bunici. NU stiu cat de bine sau rau s-au simtit parintii mei atunci dar, in timp, ceva a lipsit in relatia noastra. Relatia mea cu parintii a fost mult diferita de a fratelui meu care a crescut cu noi toti alaturi, eu nu am putut niciodata sa fiu apropiata de ei in adevaratul sens al cuvantului si, din pacate, in timp, nu am mai fost apropiata nici de bunici.

Eu imi vedeam parintii o data la 2 saptamani, in week-end dar... bunicii au fost cei care au jucat rolul de parinti adevarati. La 4 ani, m-au adus in bucuresti, la gradinita saptamanal... a fost crunt: nu numai ca nu eram cu mama si cu tata dar... mai si stateam o saptamana cu alti copii, cu invatatoare si fara bunici. Dupa 2 luni de boceala, m-am pricopsit si cu hepatita tip A => 3 saptamani de stat in spital + 1 an de regim alimentar = mama a stat cu mine acasa 1 an.

Nu stiu daca toata povestea asta o fi avut pentru ai mei si o parte buna, pentru mine, insa, a insemnat o copilarie traita intens (era mai usor sa fac traznai cu bunica decat cu mama sau tata; aveam intreaga curte la dispozitie de dimineata pana seara - ma ingrozeau, in schimb curcanii bunicilor -; copiii de pe drum cu care ma jucam mai toata ziua...) dar si o rezerva fata de parintii mei peste care nu am putut sa trec niciodata.