Ii pasa de mine sa zic asa de vreo...doua luni.( adica de la un an si 4-5 luni)
Pana atunci, chiar imi faceam probleme ca copilul meu nu e atasat de mine.
In schimb la tasu', care venea abia seara si dupa ce manca facea pe "calutul" cu el...ce sa zic..ii alerga inainte si radea, se bucura...Eu cand veneam de la servici, venea inaintea mea, constata ca eu sunt, imi zambea -radea de doua ori si...tushti din nou la joaca...ba uneori nici nu catadicsea sa se dea jos din scaunel sa ma intampine...iar mama , saraca' ii tot zicea: uite mamaitza, a venit mama!"
Asa ca...am suferit in tacere lovita in inima mea de mama...luni bune...pina cand am aplicat tactica mituirii cu nerusinare...ii aduceam intotdeauna ceva in traista!
Da acu' s-a intors roata!!
Ma intampina, rade voios , isi baga capul in fusta mea, ma cuprinde, ma pupa...chiar daca nu ii aduc nimic ( ca nici n-am ce)