Iubirea unui copil

[ella-o]

Imi place felul ei de a ma iubi.Iubirea ei este neconditionata,ma iubeste asa cum sunt:uneori calma,alteori nervoasa,...doar eu sunt mama ei orice s-ar intampla...si ea stie asta.

[carmen-f-10]

Frumos subiect ati deschis. Nici nu pot sa descriu sentimentul pe care il am cand piciul meu isi arata dragostea pentru mine. Chiar daca il cert sau il mai ating (eu sunt omul negru in familie), tot la mine vine si, pur si simplu, ma sufoca cu pupicelile. Ma pupa pe toata fata, imi ridica bluza ca sa isi puna fata pe burta mea. Dar cel mai mult ma termina cand vine langa mine si se uita in ochii mei si incepe sa ma mangaie pe fata si pe par. Are un fel de a ma privi, ca ma topesc toata.

[cristina2012]

Multumesc! Multumesc! .
Nu sunt o mama eroina, am multe lipsuri si inca multe lucruri de invatat, dar imi place foarte mult meseria de mama. Din pacate pentru mine, abia la al 4-lea copil am realizat cat de mult imi place... Pofta vine mancand! .

[Anca_Cristina_Manea]

Imi place subiectul, la nebunie, asa este sunt puri puiuti nostri si cred ca ei stiu sa iubeasca cu adevarat fara prea multe intrebari si conditionari asa cum este in lumea adultilor, au o lume a lor plina de inocenta in care iuirea este esenta existentei lor!Ce bine ar fi fost daca in lume ar fi numai copii.....................sau mai bine spus daca s-ar putea pastra inocenta lor neintinata si neatinsa de josnicie si uratenie!
Cred ca visez!

[cristina2012]

Asa e Anca Cristina. De aceea "Imparatia cerurilor este a unora ca acestia". Fata de ei mereu ma simt pe locul 2.

[Camelia_Daniela]

[cristina2012]

DOAMNE AJUTA, CAMELIA.! E minunat sa poti umple adancul pe care l-a sapat durerea cu iubire. E minunat sa te grabesti sa daruiesti ce ai in loc sa tot regreti ca tie nu ti s-a dat. Dar Dumnezeu e mare si daca L-ai indatorat, plateste.
Am sa revin sa-ti spun o poveste frumoasa, acum bebe al meu plange.

[Camelia_Daniela]

[cristina2012]

E o intamplare pe care am citit-o acum cativa ani intr-o revista pentru mamici.
O femeie s-a casatorit cu un vaduv care avea 2 copii marisori (nu mai stiu, cam intre 6 si 11 ani). Copiii erau suparati si se purtau urat cu mama vitrega. Ea insa le-a inteles durerea, s-a purtat mereu cu multa dragoste cu ei. Incet, copiii au inceput s-o indrageasca. Peste cativa ani barbatul ei a divortat de ea pentru alta. Copiii nu si-au urmat tatal, au vrut sa ramana cu ea. Le-a fost MAMA si i-a crescut singura in continuare, i-a ajutat cat a putut ea.

Peste catava vreme a ajuns in spital din cauza unui ulcer. Copiii pe care i-a crescut au vegheat cu randul la patul ei.

[Camelia_Daniela]

Da, cred ca stiu, in revista Ioana, la capitolul povestiri (de viata) a fost. M-a impresionat enorm si pe mine, pe vremea aceea era alta situatia mea. E mare lucru sa fi mama vitrega (si nu stiu din experienta proprie) si sa iubesti copii altei femei. E mult mai simplu daca ei sunt orfani de mama (nu e de dorit) pt ca astfel devi mama lor, nu numai a doua sotie a tatalui. Diferenta este ca prin adoptie, copilul devine propriul tau copil, cu acelesi drepturi si indatoriri ca si copilul creat din genele tale, sange din sangele tau.
Cand m-am indragostit de Paul nu stiam sa exista alta iubiree decat iubirea dintre noi. Pt mine asta era iubirea dintre mama si fiu. Nu a avut si nu are vreo importanta ca nu l-am purtat in pantec, si ca in venele lui nu curge sangele meu. Acum, daca Bunul Dumnezeu mi-a dat sansa sa simt si ce inseamna sa simt cum creste un copil in mine, sa experimentez si sarcina si nasterea, o sa Ii fiu vesnic recunoscatoare si o sa fac tot ce imi sta in putinta (si o sa ma rog mereu sa imi ofere ajutorul) sa ii iubesc pe amandoi copiii la fel, si sa arat ca intre ei nu exista vreo deosebire.
Deocamdata sunt de parere ca e atat de simplu sa iei un copil "de-a gata" si e atat de greu sa "fabrici" un copil.
In schimb se merita, cu varf si indesat