Forum CopilulMeu

Fetelor care aveti -lusi mai maricei, cand au inceput ai vostri sa-si manifeste "personalitatea" ca sa o numesc asa, si cum??
De vreo saptamana, Rebeca a inceput sa protesteze la anumite activitati care pana acum decurgeau fara urlete, cum ar fi schimbatul de pampers si de hainite. Sa vedeti ce "soprana" am in casa cand vine vorba sa facem ceva ce nu-i convine! Asta nu s-a intamplat pana acuma! Sa fie nervi, sa fie personalitate???
Voi ce spuneti??

Personalitatea (in sens psihologic) incepe sa se contureze din primul an de viata. Unii copii sunt mai linistiti sau mai reticenti fata de straini, altii sunt mai energici. Unii sunt curiosi si atenti la detalii, altii par preocupati de lucruri generale. Normal ca micuta Rebeca protesteaza daca nu-i convine ceva. Ea nu stie sa-si controloeze trairile (nici noi, adultii, nu stim uneori ). E absolut normal ceea ce se intampla, inseamna ca micuta ta creste, evolueaza. Dar tot acum, incet-incet, poti sa incepi s-o inveti ce inseamna interdictiile, folosind o voce ferma, fara sa tipi.
Fac o specificare: "personalitate" nu inseamna caracter puternic, sau ambitie, asa cum cred unii parinti (copilul meu face asa, deci are personalitate). Personalitate avem toti, doar ca difera de la om la om. Este ceea ce inseamna general si specific deopotriva, ceea ce defineste fiinta umana. Specificarea a fost facuta la modul general, nu adresata tie, Bebeca. Tu ai inteles.

E normal sa-si manifeste din ce in ce mai concludent dorintele,placerile sau neplacerile...evolueaza de la luna la luna si orizontul li se largeste...fac multe lucruri noi si uneori acestea nu ne "convin".Incearca sa nu simta constrangeri,sa se simta fortata ,sa faca ceva ce nu doreste, totul trebuie facut cu diplomatie si sub forma de joc,asa incat ori sa-i distragi atentia, ori sa ajunga sa-i placa!

Mersi fetelor! Problema mea este faptul ca nu stiu cum este mai bine sa reactionez la protestele ei. Pana acum spuneam la toata lumea ca am cea mai cuminte fetita din lume. Sa nu ma intelegeti gresit, si acum este cuminte, dar cu "urlete" cand nu ne convine ceva (de ex. cand o las din brate, cand o asez sa o schimb, cand o pun in premergator...etc, urletul este prezent la inceputul fiecarei activitati de acest gen). Norocul nostru este ca nu o tine mult, se obisnuieste repede cu noua conditie!
Voi cum va comportati in situatii asemenatoare? Le faceti pe plac??

De tipete avem si noi parte chiar mai demult, primul tipat asa din senin a fost cand sotul i-a luat telecomanda din mana, un chirait de ziceai ca o doare ceva, apoi a inceput sa chiraie si la mancare cand se satura si nu mai vrea, daca mai incerc incepe sa tipe, sa dea din cap intr-o parte si in alta, si din multe alte motive.
Am considerat ca asa isi manifesta ea nemultumirea, si datorita faptului ca nu poate vorbi, ea tipa.
Asta e, pana va incepe sa vorbeasca, sa spuna ca nu vrea ceva, am sa ma obisnuiesc cu tipete.
Intradevar nu o tine prea mult cu chiraitul, mai ales ca atunci incerc sa o ignor, sa-i distrag atentia cu altceva, ma fac ca o musc, ea se gadila, incepe sa rada si uita repede.

Esti o norocoasa ca de abia acum a inceput sa protesteze cand e vb. de imbracat.A mea a inceput pe la3 luni.Daca nu ii place ce mananca sau nu vrea sa manance,tine-te!Daca ii dau ceva sa tina si dupa aceea vreau sa il iau,avem concert.Cred ca este un pic prea alintata.

Fetelor, bucurati-va! Daca micutii nostri ar sta locului mereu, daca ar face numai ce vrem noi, daca nu s-ar misca din locurile in care-i punem, abia atunci am putea vorbi de copii anormali [lol]

Da, ai dreptate Cristina!!!Noi avem doar 7 luni dar cand o sa mai crestem cine stie ce agitate o sa fim.

Pe masura ce cresc, stiu tot mai clar ce vor si ce nu vor, de aceea manifestarile sunt normale... "E normal sa vrei mai mult", citeam intr-o carte despre educatia copiilor - "Copiii sunt din Rai" - insa noi, ca parinti, trebuie sa impunem mereu anumite limite, cu tact si calm, iar una din metode este aceea a pauzelor... Il iei din locul respectiv si incerci sa-i distragi atentia. La un an, un minut de pauza, la doi ani, doua minute, etc. Cand sunt mai mari, pot fi lasati putin si singuri in camera lor, au nevoie de ceva timp de reculegere, in care sa-si dea seama ce e cu ei, sa-si reevalueze comportamentul si sa-si puna in ordine gandurile.
La 11 luni ale Mariutei mele, cand incepe sa se smiorcaie ca nu o ia bunicul in brate si altele la fel, o duc la geam sa "ii arat ciripelul", sa auzim vantul sau catelul etc... Si asa de serioasa se concentreaza pe noua ocupatie, metoda functioneaza de minune!

Si la noi functioneaza metoda cu distrasul atentiei, doar ca se mai intampla sa ma lase inspiratia si nu mai stiu ce sa mai fac!
E destul de grea chestia cu impusul limitelor pentru ca eu nu prea rezist sa o mai las sa planga, imi vine sa omiau imediat in brate......Am noroc cu sotul care e mai "tare " din punctul asta de vedere.