attachment parentig

[gazzella]

sa pornim de la educatie, de la etimologia cuvantului educatie, care inseamna a aduce in afara
nu poti sa aduci in afara decat ceva care exista, nu poti sa aduci in afara ceva inexistent fiintei umane
inainte de toate trebuie sa ne interogam noi insine, care este natura fiintei umane si implicit a puiului de om?
eu am pornit in educatia fiului meu de la premiza ca fiecare pui de om, fiinta umana e inainte de toate un organism care nu poate fi privit in afara psihicului sau si insumeaza corp, emotii si spirit avand o natura pozitiva si demna de incredere. fiinta umana are in ea insasi o forta, o energie directionata in dezvoltarea capacitatilor utile propriei sale intretineri, autoreglarii si autorealizarii (Rogers). deci, menirea mea e aceea de a-i favoriza copilului procesul de aducere in afara a potentialui sau pentru a-l ajuta sa dea sens umanitatii sale. in acesta viziune eu nu intervin in educatia sa pentru a corecta ci pentru a-l ajuta de-a lungul procesului prin care omul se naste pe sine, sa pastreze o stare de bunastare, echilibru cu el insusi si cu mediul, dandu-i in permanenta posibilitate de-a fi acompaniat de bucuria de a trai.
asta-i menirea mea ca si parinte, asa vad eu educatia copilului meu,
nu pot sa-mi fixez target-uri gen il fac medic ci pot doar sa ma implic, sa incerc sa individualizez metotodele potrivite pentru a-i favoriza cresterea, maturizarea sa, incercand sa-l ajut sa devina o fiinta echilibrata, cu respect fata de sine, capabila in permanenta sa-si actualizeze tendinta.
bine, bine si ce are asta cu educatia inca din fasa, cu somnul, cu tinutul sau netinutul in brate, alimentatie?
are, asta cel putin tot in conceptia mea si nu numai (am incerc ca pe parcurs sa fac referiri la unele autoritati in domeniu psihologi, psihoanalisti, pediatri, asociatii pediatrice internationale, etc.)
incerc sa ma explic
ce este attachment parenting? printr-o traducere simplista se poate ajunge sa se inteleaga ca este vorba de niste parinti hiperprotectivi, care sufoaca copiii print-o atentie exagerata, nelasundu-le acestora spatiul, posibilitatea de a invata sa fie singuri
in realitate attachment parenting nu face altceva decat sa ratifice una din legile naturii, puii au nevoie de prezenta constanta, iubitoare a parintilor, iar acestia simt in mod instinctiv dorinta de a le sta puilor aproape, de a raspunde necesitatilor acestora.
(Paul Klein sustine ca daca e adevarat ca descindem din mii de generatii de vanatori-culegatori, cateva sute de generatii de agricultori si cateva zeci de generatii in era industriala atunci specia umana d.p.d.v. psihic si fizic a evoluat indeosebi in perioada epocii de piatra. chiar daca o perioada de 10.000 de ani pare o perioada indelungata, nu este decat un moment in intregul proces de evolutie umana. ceea ce suntem astazi este rezultatul unei selectii naturale care a avut loc in perioada in care omenirea era inca in stadiul de culegatori, vanatori. fiecare nounascut vine pe lume pregatit pentru stilul tipic al epocii de piatra, in aceasta viziune e curios sa stim cum este programat sa se nasca puiul de om, de cat timp exista carucioare, scaunele, patuturi menite sa indeparteze puiul de mama si daca aceasta perioada de timp i-a dat sansa puiului de om modern sa se adapteze noilor conjucturi care spre multumirea mea se pare ca au fost adaptate doar in lumea occidentala, restul populatiilor pamantului continuand sa-si tina puii aproape de corpul mamei)
e un concept simplu, evident d.p.d.v. biologic al fiecarui mecanism de spravietuire a speciei. conceptul e unul simplu si totusi unul atat de departe de mentalitatea societatii noastre.
parintii in foarte multe situatii, atunci cand au hotarat sa adopte calea care sa fie cea mai armonica cu necesitatile fiilor lor se trezesc in situatia de a fi "crizati", catalogati ca fiind "crizati". acesti parinti in marea majoritate a cazurilor rezulta excesiv de protectori in raport cu proprii copii, disperati, incapabili sa deosebeasca intre satisfacerea propriei nevoi de a raspunde chiar si falselor nevoi a copiilor si satisfacerea unor nevoi reale si imperioase a copilului.
traim intr-o cultura a despartirii, de rupere precoce in suferinta
intregi generatii crescute in ultima suta de ani au crescut in baza a teorii si practici in care se incuraja lasatul sa planga, respectarea orariilor de somn si mese, dormitul singur, neluatul in brate, practici absolut lipsite de sens d.p.d.v. biologic si emotional
pentru a intelege mai bine attachment parenting e nevoie sa cunoastem si aceasta cultura a desprinderii precoce
ce propun canoanele societatii nostre referitor la educatie? societatea noastra teoretizeaza si apreciaza despartirea, separarea. la originea acestei practici pe de o parte sta aspiratia inspre un model uman bazat pe autodisciplina, pe de alta parte e lipsa noastra de incredere fata de toate manifestarile umane care se sustrag controlului nostru
tentinta de a controla merge mana in mana cu tendinta de a fi controlati, adultii crescuti in acesta filosofie educationala sunt mult mai predispusi a se conforma normelor dictate de societate, de a accepta acritic definitii ale realitatii impuse de cei care sunt in pozitie de autoritate, acesti adulti se simt amenintati de comportamente "in afara normelor" si simt nevoia de a pune totul intr-o schema data care sa le ofere siguranta. acesti adulti care au suferit fiind copii, vor actiona contrar instinctului, ajunsi adulti vor nega suferinta subita, reafirmand necesitatea metodelor coergitive, perpetuind acest model educativ.
abordarea rolului genitorial se desprinde din acesta cultura a separarii si se bazeaza pe o serie de premize negative
parintii pentru a decide ceea ce e bine si rau pentru copilul lor nu se bazeaza pe propriile perceptii si intuitii, pe observarea atenta a copilului ci pe norme exterioare familiei, un sistem de norme care vor fi aplicate rigid fara variatii si exceptii, punandu-se un accent deosebit pe coorenta, pe repetare ca si mod de fixare un comportament acceptat, dorit de catre parinti.
o alta idee preconceputa este aceea ca toti copiii tind instinctiv sa faca greseli, nevoile unui nou nascut sunt capricii, comportamentul sau ii este periculos lui insusi sau nu este acceptat de societate, ca toti copiii sunt rai sau salbatici. a creste un copil in acesta viziune inseamna a desfasura un razboi cu tot ceea ce nu este conform normelor, ce nu este conform cu un model uman prestabilit
a creste un copil in acesta viziune inseamna a obstacula, a devia, a corecta tipuri comportamentale spontane pana in momentul in care copilul se adapteaza unui stil si unor obisnuinte considerate ca fiind normale. acesta e o metoda pedagogica liniara, un parcurs in sens unic, de la adult la copil
acest parcurs este definit de catre unii psihologi, pediatrii drept regularizarea copilului, dar adevarul crud e ca se trateaza despre o munca de conditionare dura, de modelare a copilului pentru a fi conform normelor societatii

[gazzella]

menirea unui parinte care a adoptat filosofia attachment parenting nu e sa raspunda nevoilor imaginare pe care le atribuieste copilului ci doar nevoilor reale pe care copilul le reclama
ei bine aici se naste intrebarea: care sunt nevoile copiilor? faptul ca un copil nu vrea sa stea in scaunel la o varsta frageda e un moft sau reprezinta o reclamare imperioasa de satisfacere a unei nevoi?
sa pornim de la luatul in brate atat de condamnat in societatea noastra
marea majoritatea considera ca daca un nounascut va fi luat in brate la fiecare reclamare a acestei nevoi se viciaza nounascutul, se alinta, il vom face sa devina un capricios
iar aceste comportamente negative e bine sa le franam inca din fasa
cam aceasta este mentalitatea comuna referitor la tinutul in brate
pentru a clarifica oarecum acest aspect e bine sa deosebim intre viciu si prost obicei
viciul se refera la ceva dorit de noi, dar care ne poate provoca rau (ex. a fuma e un viciu), prostul obicei nu ajunge sa fie atat de periculos ca viciu si nici nu ajunge sa creeze dependenta
spre deosebire de adult un nounascut nu poate sa-si doreasca ceva daunator sanatatii sale deoarece existenta sa e inca regulata de instinct. la fel ca si oricare alt mamifer si puiul de om poate sa doreasca doar ceea de ce are nevoie: doreste sa manance cand are foame si nu cand e in fata unei vitrine cu covrigi, doreste sa iasa din casa cand a obosit sa priveasca in gol tavanul camerei nu cand limbile ceasului arata ca e deja ora 5, ora de iesire la plimbare. tocmai datorita faptului ca universul interior al nounascutului este regulat inca doar de instinct micul pui de om nu poate sa vada lumea cu ochii nostri ai parintilor, nu este in gradul sa inteleaga cand este oportun sau nu sa faca anumite cereri, deci el isi va manifesta o nevoie care este stringenta pentru el in momentul imediat individualizarii acestuia (ex. nu va astepta ca mama sa-si termine convorbirea la tel sau dusul ci va reclama imperios satisfacerea acelei necesitati sperand ca cineva sa apara, sa raspunda plansului sau)
in trecut, asta in conceptia teorieri comportamentaliste, se considera, inca se considera ca un nounascut nu are competente specifice pentru a individualiza de ce are nevoie si cand are nevoie, in timp ce adultii instruiti de specialisti stiau cand ii e foame copilului, cand trebuie tinut in brate si cat trebuie tinut in brate. tot acesti specialisti stiau si de cat lapte are nevoie un copil si de ce jucarii...
incepand cu anii 60 s-a descoperit ca nounascutii inca din primele zile a vietii lor chiar nefiind capabili sa-si procure mancarea in mod autonom stiu cu exactitate de ce au nevoie pentru a li se asigura supravietuirea si pentru a fi fericiti , a continua sa existe intr-un stadiu de bunastare, stadiu de bunastare care are o contributie covarsitoare in chiar construirea sistemului imunitar! in timp s-a ajuns la intelegerea ca a da credit necesitatilor nounascutului nu poate sa duca decat la bunastarea acestuia, a decide in locul acestuia poate sa devina in schimb extrem de riscant, riscandu-se insasi dezvoltarea armoniasa a nounascutului in plan fizic, emotiv, psihologic.
psihologi atenti ca si piaget au inteles ca lactantii in primele luni nu sunt capabili sa se inteleaga pe ei insusi separati de lumea externa, ei si lumea externa sunt una, lactantii isi percep propriul corp impreuna cu cel al mamei ca si o entitate unica. in primele luni de viata nounascutul e incapabil sa realizeze notiunile de timp asa cum noi le concepem, pentru el exista doar prezentul, nu poate sa distinga intre inainte si dupa, nu poate sa inteleaga ca exista raporturi de cauza si efect, reuseste doar sa inteleaga ca exista aici si acum
atunci cand un nounascut manifesta o nevoie fizica sau mentala creierul sau pune in act o serie de mecanisme menite sa atraga atentia adultului pentru a-i satisface nevoia si pentru a restabili echilibrul psicofizic al bunastarii, noi deci, cele care reprezentam pentru copii figura materna suntem extensia nounascutului, si suntem menite sa fim aici prezente pentru ei pentru a-i ajuta sa traiasca intr-un continuu stadiu de bunastare, a-i face fericiti. trebuie sa ne aducem aminte ca un nounascut se naste d.p.d.v. biologig doar atunci cand este capabil sa traiasca autonom in afara uterului mamei sale, nounascutul se va naste in mod concret, real doar atunci cand va fi constient de faptul de a fi pe lume. pana in acel moment va vrea sa fie luat in brate,va vrea sa fie alimentat la cerere, va vrea sa i se satisfaca toate nevoile bilogice, emotive


se spune: " eu ii dau caldura sufleteasca, mangaieri, atingeri" in acelasi timp auzi aceleasi mame care spun: "eu 5 minute l-am lasat sa planga, ca trebuie sa inteleaga ca nu-i doar el, mai este sotul, mai sunt eu..."
sa inteleaga???? de ce rechizite are nevoie un nounascut ca sa inteleaga? de ratiune, in afara ratiunii nu se poate intelege nici un concept
ei bine, este nounascutul dotat de ratiune?
nu suntem noi cele care nu rationalizam sau rationalizam gresit atunci cand ne asteptam ca un lactant de 2-3-4-7 luni sa inteleaga ca mama ii va raspunde peste 5 minute? acest peste 5 minute este capabil lactantul sa-l inteleaga? nu cred
si totusi exista copiii care in timp au "inteles" ca mama nu vine, mama nu raspunde nevoilor sale, care adorm si dorm singuri
de fapt acesti lactanti n-au inteles nimic, s-au resemnat doar, li s-au creeat conditionamente

[mikidutzza]

Hmmmm!
Interesant!

[mama_strumph]

mmdaaa.... chiar interesant......
doar ca.....gazella....tu te-ai uitat la bebele tau vreodata cand avea o luna de exemplu ca la un..."lactant"???

[gazzella]

da, uneori ma uit si acum la el ca la un lactant
oricum nu stiu exact ce sens dai tu cuvantului , e ceva ce te deranjeaza la acest cuvant si nu inteleg ce

[gazzella]

cred totusi ca am inteles
am cautat in DEX on line, cuvantul nu a fost gasit
alt DEX nu am la indemana
vina e a mea, in momentul de fata sunt confuza, sunt foarte multe cuvinte pe care le "imprumut" din lb. italiana
doar daca asta te-a deranjat e chiar totul ok.
la capitolul acesta reusesc sa fac gafe chiar si mai mari

[gazzella]

totusi, n-am inteles, nu asta te deranja, faptul ca am facut o greseala de exprimare
e altceva.....

[OANA-B]

Gazzella......nota 10 cu felicitari, ca de obicei! te citesc cu mare placere si iti dau dreptate la foarte multe aspecte pe care le abordezi!

[bebeca]

Moaamaaa, Gazzella...dar ti-a luat ceva timp sa scrii atata...
Foarte frumos si interesant ce ai scris tu.....sunt de acord cu marea majoritate a ideilor si principiilor de educatie pe care le-ai expus. Si eu sunt de parere ca sunt foarte invechite ideile de genul "lasa copilul sa planga 5-10 minute, sa nu se invete doar in brate...". Nu sunt de acord.
Insa eu nu dorm impreuna cu fetita mea, si nu pentru ca am refuzat de la inceput si ne-am propus noi asta fara sa ne gandim la bebe, ci pentru ca asa am considerat noi normal (daca fetita va accepta bine), iar Rebeca ne-a "sustinut" de la inceput, adika a dormit mai bine fara noi in camera. Apoi....nu am lasat-o sa planga aiurea, fara motiv, ci imediat am reactionat si am linistit-o prin mangaieri sau luat in brate....dar nu am stat cu ea in brate tot timpul, pentru ca am considerat ca trebuie sa mai descopere si singura lumea inconjuratoare, si asta nu neaparat din bratele mele, ci stand singura pe pat, in carucior, in scaunel etc...
Ma preocupa foarte mult educatie fetitei mele, de aceea sunt foarte interesata si receptiva in acelasi timp la tot ce m-ar putea ajuta sa iau deciziile cele mai bune ........mai ales ca intram acum intr-o perioada mai dificila in care bebe incepe sa cunoasca, sa reactioneze, sa-si exprime punctul de vedere ....asa ca postari ca ale tale sunt foarte bine venite Hai ca m-am intins si eu......

[azura]

subscriu la aprecierile Oanei....
e ceva cu adevarat de apreciat o mama care are bebe,treburi, stress,propriile nevoi si totusi are timp,face efort sa caute informatii noi...si mai ales sa impartaseasca cu altii....toate noile teorii cer in primul rand in opinia mea cel putin, TIMP,sa aprofundezi, sa intelegi, sa accepti,sa aplici...
Gazzella dupa revenirea ta sper din suflet sa stai mai mult pe aici...sa ne mai destupi la mintenu in sensul de a primi mura-n gura, ci de a deschide noi usi...