by corimik » Sat Mar 31, 2007 10:46 pm
Fiecare gandeste in felul lui, si este normal sa fim diferite. Dar nu pot sa nu constat ca a devenit oarecum jenant sa iti doresti sa stai cu copilul cat mai mult, in loc sa mergi la serviciu. Toata lumea se uita chioras la tine ca stai "toata ziua acasa". De parca stai degeaba.
Eu stau de 3 ani si jumatate acasa cu copiii. Au venit una dupa alta, doua fete mult iubite si asteptate. Au fost voci ascunse care au comentat ca am facut al doilea copil ca sa stau acasa... Uluitor e ca exista si oameni care gandesc asa deviat.
Sunt o persoana absolut normala. Am facut si facultate, master si ceva cursuri peste astea. Deci nu se poate spune ca nu am de pierdut nimic din punct de vedere profesional. NU judec si nu condamn mamicile care gandesc diferit, dar nimic in lume nu mi se pare mai important decat formarea copilului in primii ani. Sa cresti un copil nu e asa greu. Creste si singur cu pufuleti si fast food. Il mai bati, il mai sperii cu bau-bau... Adevarata greutate e sa il educi, nu sa il dresezi, si asta cere timp din partea mamei. Eu asta incerc sa fac cu copiii mei si sper sa nu regret timpul pe care l-am dedicat lor. Timpul cu copiii e intotdeauna castigat, nu pierdut.
Cred ca femeia zilelor noastre este expusa conflictelor interioare si este fortata sa faca mereu compromisuri. Femeia, la urma urmei e proiectata genetic sa creasca si sa educe copiii, are instinct pentru asta, si aici sta unul din aspectele inegalitatii intre sexe.
A zis cineva mai devreme ca la trei luni mama a trebuit sa o lase cu bunica, dar ca nu i-a simtit lipsa. Lipsa nu o simte copilul asa evident. Lipsa mamei se reflecta in evolutia copilului in moduri care nu sunt constientizate direct. Dar sa nu intram in psihologie, ca nu e domeniul meu.
Ca si voi, sunt purtata de curentul realitatii pe care o traim. Dar daca ar fi sa-mi aleg realitatea, as vrea sa am sansa sa stau cat mai mult langa copil, pentru a-l invata in mod firesc cum sa se desprinda si sa devina independent. Atunci m-as considera implinita.
Scuze pentru limbajul pretios, dar asa fac eu cand ma aprind. Subiectul pe care il discutam e unul care ma seaca, pur si simplu, pentru ca si eu simt ca as face altceva si ca sunt pregatita de mai mult. Fetita cea mare m-a intrebat odata ce fac, atunci cand spalam veceul. I-am raspuns amar ca fac ce am invatat la facultate... Inteleg tot ce simt mamicile care nu vor sa piarda legatura cu profesia, dar sunt sigura ca exista prioritati si ele nu sunt serviciul si ratele.