attachment parentig

[Brunhilda]

azi am vazut si eu postarea gazzellei si... ca si Oana si Azura am citi cu mare placere

mi-e greu sa inteleg unde gasesti timp pentru a te documenta si in plus mai impartasesti si cu noi...

cand citesc ce scrii ma mai linistesc si-mi zic ca este bine ce fac insa la noi s-a ajuns la stadiul de rasfat si la un comportament (al copilului) bazat numai pe dorintele, nu necesitatile lui
de asta incerc sa scap acum...
cred ca nu am stiut sa fac diferenta intre necesitate si rasfat...

[doramar]

gazella te admir ca incerci sa faci mamele sa inteleaga nevoile puilor lor. Eu personal sunt de acord cu ce spui tu, chiar daca nu m-am documentat in privinta asta mie, din instinct , mi-e clar ca asa trebuie sa fie. eu sunt aici pentru bebitza mea si am sa fac sa-i fie bine. daca asta inseamna sa o iau in brate am sa o iau, daca ea se simte mai bine in patul meu acolo va dormi ( acolo doarme ) si e foarte cumintica.

mama mi-a povestit ca eu cand eram mica eram spaima fratilor mei mai mari, pentru ca vroiam sa stau numai in brate. Dar in momentul in care am inceput sa merg n-am mai stressat pe nimeni cu "bratele". Eu realizez acum ca doream sa stau in brate deoarece era singurul mijloc incare ma putea deplasa si in momentul in care am putut sa fac asta singura n-am mai avut nevoie de cei din jur si de "bratele" lor .

Am dormit cu mama pana la varsta de 12, 13 ani cand sora mea mai mare s-a casatorit si am putut sa-i iau camera . Si cu toat astea sunt si am fost copil fiind, o fiinta independenta .Stiti ce a creat acest co sleeping? O prietenie foarte stransa intre mine si mama . Si in ziua de astazi prietenii ma invideaza pentru mama mea intelegatoare si deschisa.

numai bine va doresc tuturor mamicilor!

[cristina_gl]

Se pare ca si pe la noi au apus vremurile cand sugarii (uite un sinonim pentru "lactant" ) erau legati de picioare ca sa le creasca drepte si erau lasati sa planga ca sa nu se invete rasfatati. Ma rog, imi place sa cred ca au apus vremurile... Dar, chiar daca exista o gramada de bunici, mame, soacre, matusi si vecine, adepte inca ale educatiei pragamatic-mostenite, numarul mamicilor destupate la minte creste tot mai mult.
Ei... sunt foarte multe de spus, pe masura orientarilor in psihologia infantila si a controverselor generate de acestea. In principiu, sunt de acord cu tot ce se vehiculeaza prin attachment parenting, dar nu ma pot abtine sa remarc din nou ca e nevoie sa desprindem particularul de general. Fiecare copil e unic, fiecare parinte este unic. Avem deja de-a face cu doua individualitati care percep diferit, care gandesc diferit, care inteleg diferit o teorie sau alta. Eu una ma feresc sa urmez linii clar stabilite de psihologi sau curente preferate. Adica, n-as vrea sa-mi introduc copilul intr-un algoritm din care e posibil sa iesim, amandoi, invinsi sau invingatori, dar cu siguranta eu stresata. Cu toate acestea, am incercat sa-i fac lui Cezar un program de masa. Si il respectam, chiar daca minutele sau jumatatile de ora n-au relevanta intre datele problemei. Apoi... desi am fost foarte tentata (probabil mult pe baza instinctului matern) sa-l iau cu noi in pat, am rezistat tentatiei. Nu mai spun de ce, am spus-o la alte subiecte. Dar motivul e foarte obiectiv, cel putin din punctul nostru de vedere.
Asa ca... da, citesc, sunt sau nu de acord cu unele opinii, dar ma intorc mereu spre puiul meu incercand sa nu-l introduc fortat intr-o teorie pe care incerc s-o aplic, la fel cum nu uit nici o clipa ca are si trasaturi comune speciei umane.

[ananda]

gazella, intr-adevar foarte interesant.

lactant = sugar (banuiesc eu!)

am citit si eu o gramada de chestii, dar tot am niste nedumeriri: cum anume s-au facut acele studii care au demonstrat una sau alta despre copii de cateva zile/o luna? de unde se stie ca au/nu au notiunea timpului, (de fapt nu a timpului, asta e ceva abstract oricum ci a cronologiei evenimentelor ca sa zic asa), etc.

sunt convinsa ca un sugar mic nu are capacitatea de a face fata sigur frustrarilor generate de foame, discomfort termic, plictiseala si ca lasatul sa planga la varste mici nu are nici o valoare educativa.

dar cand e varsta potrivita sa invete sa fie un pic independenti? raspunsul meu instinctiv de mama ar fi: atunci cand simt nevoia, atunci cand incep din proprie initiativa sa exploreze mediul si sa se desprida.

eu l-am tinut cam toata ziua in brate pana la 3 luni (ne plimbam in marsupiu). nasoala a fost perioada 4 - 5,5 luni cand nu putea sa se deplaseze singur dar era cam greu sa-l mai tin in brate. cand a invatat sa mearga de-a busilea nu mai stiam cum sa fac sa-l opresc (asa cum zicea si doramar, pana atunci voia in brate ca nu putea sa se deplaseze singur si era frustrat).

de cand a invatat sa se ridice pe marginea patului si sa experimenteze pasi nu mai are prea multa treaba cu mine dar prefera sa fiu in preajma si sa ma joc cu el... si il las singur, chiar daca isi da drumul si se arunca in nas cam de 2 ori pe minut. asa a invatat incetul cu incetul sa se lase usor pe vine, dar uneori mai uita!

ce m-a surprins foarte tare este ca intelege cand ii spun NU si chiar asculta! cred ca ei inteleg mult mai multe decat ne dam noi seama nu doar pentru ca inteleg limbajul non verbal, asa cum imi imaginam eu pana acum. cred ca inteleg si rudimente de limbaj verbal, chiar daca nu sunt capabili inca sa comunice in felul asta.

daca ne gandim la puiul de maimuta care sta agatat de blana mamei pana pe la 2 ani cred ca statul roman a facut o alegere corecta cu cei 2 ani de stat acasa pentru mamici!

[ananda]

tocmai mi-am adus aminte de un trib din Amazonia unde copiii sunt lasati sa faca efectiv ce vor ei: educatia se bazeaza pe principiul invatarii din propriile erori.

si se considera ca vor avea suficiente responsabilitati ca adulti, cat sunt copii trebuie sa se bucure de copilarie.

cati parinti din societatile civilizate ar accepta cu usurinta ideea asta?

[cristina_gl]

[ananda]

[nicol_s]

[ananda]

nicol, stai linistita ca nu te trecem pe lista neagra!

off topic din nou: chiar acum mi-am adus aminte un articol foarte interesant care spunea ca in familiile in care parintii sunt surzi copiii invata in medie mult mai devreme sa comunice prin semne decat invata copiii parintilor normali sa vorbeasca. de fapt e oarecum logic ca intelegerea sa preceada vorbirea, dar uneori e uimitor cat de mult inteleg piticii nostri.

pornind de la aceasta constatare se recomanda sa ii invatam pe copilasi sa comunice prin semne (fie limbajul pentru surzi fie altfel) pentru ca asta ii ajuta sa exprime ceea ce simt si in felul asta au mai putine motive de frustrare.

daca mai gasesc articolul pun link!

[ananda]

http://www.mybabycantalk.com/content/information/benefits/benefitsofsigning.aspx

http://www.mybabycantalk.com/content/information/begin/howtobegin.aspx

si dictionar de semne:

http://www.mybabycantalk.com/content/dictionary/dictionaryofsigns.aspx?letter=A