Forum CopilulMeu

de ceva vreme in coace mi-am dezvoltat o adevarata obsesie pentru produsele bio. de fiecare data cand manac ceva ce stiu ca are delikat sau ceva E-uri simt un gol in stomac si mi se taie respiratia, desi gustul este consum foarte rar, ce-i drept, dar si cand o fac, o fac cu simt de raspundere.
la fel am o chestie pentru greutatea mea! nu sunt nici grasa, nici slaba, am fost si mai slaba si mult mai grasa... insa acum ma cantaresc de cel putin patr-cinci ori pe zi. mi-e frica ca am sa ma ingras. sunt zile in care nu mananc mai nimic de teama ca nu cumva maine sa am ceva in plus la controlul de dimineata.
o alta chestie care ma roade este varsta... faptul ca anii trec mult prea repede, iar eu simt ca nu am sa ma satur de viata. am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, gandindu-ma la ce o sa ma pasca peste 40 de ani! am tot felul de creme, ma ung peste tot de mai multe ori pe zi, am creme facute special la farmacie cu care ma dau... beau ceaiuri si fac tot posibilul ca totul sa ramana la fel...
astea sunt efectele varstei de 20 de ani? sunt trecatoare? voi ati avut sau aveti asa ceva?
doamne, parca nu ma mai recunosc!

Da am avut si mai am, dar aceste temeri sunt altele..eu am treaba cu tonusul pielii..am impresia ca mi se turteste fundul ca o scandura ..asa ca ma voi apuca de sport,macar aerobic sa fac si sa alerg putin.
Cu eurile e sotul obsedat...imi ajunge unul in familie .
De cremuit nu am facut-o si nici nu am s-o fac foarte des,,nu am rabdare,prea mult timp pierdut pt mine.
Eu o consider criza femeii care a trecut pragul de 30 de ani,si cred ca este o etapa trecatoare pt tine..daca nu atunci ai o problema ] ..daca nu te-as cunoaste virtual si as fi citit despre altcineva verdictul meu ar fi fost lipsa de incredere in propria persoana..dar faptul ca te citesc asta ma deruteaza..

Eu nu cred ca aceste preocupari au neaparat legatura cu cei 30 de ani. Dupa parerea mea, obsesiile astea cum le spui tu ar putea fi continute doar de o teama majora: trecerea timpului...si nu oricum, ci trecerea timpului fara ca tu sa mai corespunzi propriilor tale standarde(foarte inalte de altfel). De aici preocuparea excesiva fata de propria persoana..."Daca mi se va oferi o sansa extraordinara in viata, iar eu nu voi mai putea face fata, nu voi mai fi sanatoasa(vezi grija pentru ceea ce mananci sau pentru greutate), nu voi mai fi perfecta ca acum "n" ani, cand stiam exact cum sa infrunt orice". De fapt, cred ca aceasta este teama oricarei persoane cu un caracter puternic precum al tau...Poate chiar ai avut de curand o nemultumire fata de tine insati, poate ceva te-a facut sa nu te mai iubesti..chiar si in mod inconstient.

Pe de alta parte ma gandesc ca trebuie sa fie ceva anume care a desteptat preocuparile astea. De exemplu...eu am fost la psiholog pentru ca...nu reuseam sa conduc; frica, teroare de-a dreptul...transpiratii reci, tremurat. Pana la urma, impreuna cu psihologul am pus in legatura fobia mea cu un accident avut cand aveam 12 ani. Bineinteles ca pana sa ma asez eu insami la volan, habar nu aveam ca mi-e teama; mai mult, in dreapta fiind, iubesc viteza...ba imi place si pe motocicleta, care este infinit mai periculoasa decat masina. Asadar...amintirea a revenit, teama a fost declansata cand m-am asezat eu in locul soferului...care putea lovi o persoana asa cum s-a intamplat cu mine.
Poate ca ai avut si tu un moment de re-amintire...fara sa iti dai seama; ceva care te-a afectat...in trecut...si acum da reactiile acestea.
Oricum...daca tu simti ca totusi nu este afectata calitatea vietii din cauza acestor preocupari(adica nu te gandesti mai mult de o ora pe zi la problemele astea)...eu nu cred ca este o problema..ci doar ceva trecator. La urma urmei...cine nu s-a gandit macar o singura data la batranete, la neputinta, la nesatul de viata; cine n-a trecut prin cure de slabire, cine nu si-a propus de "n" ori sa renunte la tigari si asa mai departe.
Insa, daca tu simti ca nu e in regula, ca te gandesti prea mult la cantar si la rosii de gradina, la anii trecuti si etc. iar lucrul asta te intristeaza, te indeparteaza de la preocuparile tale normale...poate nu ar fi rau sa cauti radacina problemei, sa incerci sa o rezolvi impreuna cu cineva...o prietena, sotul sau chiar un psiholog.

Scuze ca m-am intins ca o pomana...Poate ti-ai dat seama ca vorbesc mult...mai ales in scris

oana eu te inteleg perfect.....doar ca eu inca nu am inceput sa am preocuparile tale,adik sa ma cremuiesc,sa consum doar bio si sa ma cantaresc de 4 ori pe zi...in schimb,singurul meu regret e trecerea timpului....ma impac cu greu cu varsta peste 30...de multe ori ma uit pe strada la femei de 40 de ani si ma gandesc eu oare cum oi arata la 40...din pacate trebuie sa traim cu asta pt ca timpul e ireversibil...tot ce putem face e sa alegem frumusetile fiecarei varste si sa ne mentinem tonusul si sanatatea atat cat putem fara a dezvolta din asta o obsesie.uneori rezultatele acestei obsesii nu se nimeresc a fi pe placul nostru.iti dau exemplul meu...mi se parea ca la 58 de kg la 1,70 ai mei sunt grasa,asa ca m-am straduit sa renunt la mancarea gatita,pizza si alte minuni.am slabit 3 kg dar apoi mi-am dat seama ca nu-mi place cum arat la 55kg,asa ca m-am pus iar pe mancat sa le recuperez...unii ar zice ca-s nebuna,dar asa am simtit eu ca trebuie sa fac....
sfatul meu e sa-ti traiesti viata lasand la o parte aceste procupari caci nu poti trai la infinit cu ele...e firesc sa ne ingrijim corpul,pielea,parul dar fara a exagera.suntem oameni,muritori...asta e realitate,in lupta cu timpul el castiga,deci fii asa cum vrei sa fii.
te pup!

Indraznesc sa ma bag si eu in discutie avand "intelepciunea" varstei de 40 de ani! Chiar 41, dar sa nu mai spuneti la nimeni! Am traversat si eu perioade confuze in care eram aproape obsedata si ajunsesem sa supun si copii unor chinuri inutile, pana am realizat ca e de prisos, degeaba le dadeam eu cereale naturale, daca ei isi cumparau chipsuri de la colt ca sa nu mai spun de altele. Apoi, legat de greutate, de cate ori ma ingrijoram si mi se parea ca am pus 1 kg pe mine nu faceam decat sa declansez o foame incontrolabila, probabil simplul gand ca nu ar fi bine sa mananc imi facea foame si pofta de orice!
Varsta! Hm! Cred si nu cred ca e gresit ce cred, ca asemenea ganduri sunt inerente, totul e sa le depasim! Tinere sau batrane suntem in functie de spiritul nostru si mai putin de data din buletin! Va rog sa ma credeti ca sunt mai multumita de mine acum decat eram la 30 de ani! In fond am castigat -sper!- in ceea ce priveste experienta de viata, iar fizic nu m/am schimbat drastic! Tot 1,68m, tot in jur de 58 de kg, poate doua trei riduri la coltul ochilor dar nu mare lucru, chiar cred ca avea dreptate Cami cand spunea undeva ca odata cu trecerea timpului ni se rafineaza trasaturile si pe langa ele cred ca si comportamentul si gusturile. Daca ne dorim putem pastra vesnic o bruma de copilarie in sufletul nostru, daca vrem putem vedea ca fiecare etapa a vietii are frumusetea ei si bucuriile ei! Desi am amintiri dragi de cand erau copiii mici nu regret foarte mult acea perioada, acum n-as da pe nimic maturitatea discutiilor pe care le am cu cel mic sau mandria pe care o am cand ies cu ei pe strada, la fel cum, probabil peste ani, n-as da pe nimic placerea de a tine un nepotel in brate! Cat am apucat sa te cunosc, din cele scrise, nu cred ca trebuie sa-ti fie teama: cu siguranta vei fi acelasi om puternic si peste si peste 10 ani!

Oana, eu cred ca este doar o stare trecatoare. Eu ma simt tare bine la 30 de ani si ceva. Ma simt implinita! Iar pe cantar cred ca nu m-am mai urcat de o luna. Bine ca mi-ai adus aminte..maine dimineata ne cantarim tot familionul. Iar de cremuit...ar trebui sa o fac mai des..adica de 2 ori pe zi...insa recunosc ca sunt zile cand mai uit. Asa cum am uitat si azi sa-mi cumpar crema de fata!
In rest..sincer..nu prea am timp sa ma gandesc la faptul ca am depasit pragul de 30 de ani. In schimb ma gandesc la faptul ca am un ritm de viata prea alert ( ca sa nu zis stresant, ca nu-mi place cuvantul).