In urma cu cateva luni, ii fac o vizita mamei. Ciudat, in poarta la ea o tanara cu un copilas in brate si cu burtica pe deasupra. Cum e firesc dau Ziua buna si intru in curte curioasa sa vad cine e tanara si cum de io n-o cunosc. Mama, scotea din pod carut, patut, premergator, masa de bebe -toate ale mele, iar io nu intelegeam ce face si ma uitam la ea banuiam ca vrea sa le dea....... dar n-am zis nimic. Tanara le ia, le pune intr-un carut de ala cum e la tara si pleaca.
-Da bine mama dar pe mine nu ma intrebi nimic? erau ale mele.....intreb eu nedumerita.
-Lasa fata, e-o amarata de pe aici si tu si asa ai zis ca nu mai faci copii.... Si-mi toarna povestea fetei......luata de la casa de copii, casatorita cu un alcoolic care o bate in fiecare zi, sunt zile cand aduce copilul la mama mea sa manance ceva macar el....intr-un cuvant o femeie batuta de soarta. Mi-a inspirat mila, chiar nu avea o portita de iesire si o mai ajutam si eu cu ce puteam....insa intr-o zi, in drum spre mama, eram cu masina si o vad pe ea mergand pe marginea strazii cu copilul ei pe care nu-l lasa o clipa fara ea. Opresc, mai erau vreo 10 km pana in sat...si o intreb ce-i cu ea , de unde vine? Mi-a raspuns ca de la oras...ca trebuia sa nasca de 2 saptamani si s-a dus in spital sa vada daca e in neregula ceva, si pt ca nu avea bani de autobuz, a luat-o la pas. Bineinteles ca de la spital au trimis-o acasa...ca de...nu era sorocul. Mi s-a sculat parul in cap...sa mergi atata pe jos si gravida cu burta la gura si cu un copilut de nici 2 ani in brate.......strigator la cer.
|"-Fata dar barbatul tau ce face? te-a lasat sa mergi atat de mult pe jos? macar de ce nu a stat el cu copilul?
Sotul meu? mi-a raspuns ea in lacrimi....sotul meu n-a dat pe acasa de 2 zile. L-as lasa si maine dar unde sa ma duc? Nu am pe nimeni, nu eu sora, mama, tata sau vreo ruda.....
Imi venea sa plang, chiar nu mi-am inchipuit cat poate indura o femeie.........
De curand am vb cu mama la tel....am intrebat-o cum fac tot timpul de Marinela -fata asta. Mi-a spus ca a nascut...acasa, singura, un baietel de 4,5kg. Sincer va spun ca am plans....de mila ei, de soarta ce-o are.
I-am facut o vizita......sta intr-o camera batraneasca, cu lut pe jos, fara lumina...insa era curat si cald. Am vazut o minune de baietel, durduliu si frumos......mama lui, nu-l scapa din ochi o secunda. Am intrebat-o daca alapteaza...mi-a raspuns ca nu...pt ca ea mananca o data in zi si nu ar avea ce vitamine sa-i dea bebelusului, asa ca a ajutat-o o vecina cu lapte de vaca.....Era inutil sa-i explic ca nu e sanatos laptele de vaca.............inutil sa-i spun ca bebelusii nu se mai infasa demult....
...asa ca m-am hotarat impreuna cu sora mea sa mergem sa-i luam cele necesare. Mancare,hainute, sticlute de bebe, termometru, cadita, pampers...intr-un cuvant tot ce-i trebuie....iar sora mea a hotarat sa-i asigure laptele praf timp de 6 luni si chiar unul f scump.....eu nu mi-as fi permis si f frumos din partea ei ca face aceasta fapta.....
Nu stiu daca am rezolvat problema, daca da pentru moment...insa.........am invatat un lucru din povestea Marinelei "sa nu ma mai plang niciodata ca-mi este greu, si sa-i multumesc Cerului ca am o viata normala, ca sunt in rand cu ceilalti, ca am o familie minunata si mai presus de toate ca am sanatate"
