Forum CopilulMeu

Sa inteleg ca voi ati avut o copilarie de care nu vreti sa va amintiti? Chiar si cand o sa ne albeasca tamplele, tot varsta copilariei o sa ne revina cu multa claritate in minte. Nu pot sa cred ca nu aveti nimic de povestit. Sau poate sunt eu un sensibil incurabil...

[:(]

Am amintiri. Frumoase. Triste. Dragute. Hazilii. Ma gindesc cu drag la ele.
Una imi vine in minte acum. De Craciun, pe vremea comunistilor, la mine acasa venea o prietena. Cinta la chitara. Tata - pe linga noi. Si mama. Cintam toti, la un moment dat. Colinde. Colinde de Craciun, pe vremea lui Ceausescu. Rasuna casa. Faceam repetitii (eram marisoare, si eu, si prietena, si sora). Apoi mergeam la vecina. Cintam pe sala, la usa, vecinii se uitau zimbitori, fricosi, nu stiau cum sa reactioneze... Luam fata vecinilor si mergeam la etajul 1, la alta fata. Apoi la 2, la 3, la 4. Era fantastic. La etajul patru, in cele din urma, de regula, nu ni se deschidea o usa. Nu ne suparam. Cintam in fata usii inchise. Cu multa bucurie, curaj, nepasare. In spatele nostru, pe scari, era tot blocul, toti vecinii, un cor impresionant, de oameni mari, de adulti, de copii, de copilasi, chiar bebelusi. Erau acolo premianti, repetenti, ingineri, muncitori, profesori, insirati cumva inghesuiti, pe casa scarii.
Totul se sfirsea cu o petrecere pe cinste, la parintii mei acasa, la parter. Si cu o cearta in bucatarie, intre parintii mei, care, evident, nu erau pregatiti pentru musafiri. Da' se rezolva, ca fiecare se ducea "sus" si aducea cite ceva. In doua camere erau doua bairame - la adolescenti si la maturi. Eu ma perindam prin ambele.
Pe bune, e adevarat. Si mai adevarat e ca, dupa '89, toate astea au incetat. Brusc.

Bravo, Feliciune! Am citit povestirea ta si mi s-a derulat in minte un adevarat film in imagini...Pacat ca acum nu mai stim sa ne bucuram ca atunci...Nu mai stim oare sa ne facem unul altuia viata mai frumoasa?

Noi mergeam cu Mos-ajunul. In satele din baragan se adunau troiene mari in acea perioada, dar noi ne trezeam la 4 dimineata si bunica ne punea cate o traista de gat. Plecam si colindam tot satul. Ne intorceam inghetate, eu si sora mea si ne numaram nucile, merele, prajiturile si banii. Cele mai de pret erau: mere, prajituri si bani (5,15,25 bani!).

Ce-ar fi sa pregatim acum o lista a obiceiurilor si colindelor de Craciun? Sa ii invatam si pe copiii nostri obiceiuri pe care nu le stiu si sa cantam impreuna cu ei in noaptea de Ajun.Ce ziceti daca ne-am "colinda" de Craciun?

Hai!

Da, buna ideea pentru Craciun. Ce-ar fi sa ne colindam? Apropo de colinde, imi aduc aminte cum umblam prin sat cu alti pusti, inghetati bocna, ca sa aducem un strop de bucurie oamenilor in prag de sarbatoare. Ca ne deschideau sau nu portile, oricum ii colindam si scuturam zdravan din clopotei ca sa vestim sarbatorile.Ce ma impresiona era bucuria pe care o citeam pe chipul lor, caldura si bunatatea cu care ne intampinau.Acum, nu mai vad asta. Si copiii au "uitat" sa colinde. Sau ma insel? Copiii vostri merg la colindat?

Aseara,pentru ca fetita mea e la un ansamblu coral,trebuia sa invete niste colinde. Dintr-o data mi-am amintit de cele mai frumoase momente din copilaria mea:sarbatorile de iarna.
Fetita mea "merge" la colindat dar cu corul.Ar merge si altfel daca ar avea cu cine..Ar fi bine sa insisti pe ideea cu colindatul.Noi ne alaturam.Si suntem o gasca puternica(doi pici si doi adulti).Ce zici?
Incercati ceva acasa:Ascultati cat mai multe colinde.Sigur va vor face bine.

Cele mai frumoase amintiri ale mele din vremea copilariei sunt legate de un satuc uitat de lume, in Ardeal. Acolo am cunoscut adevaratele sarbatori crestine care s-au pastrat de-a lungul generatiilor. Mersul cu "capra", cu colindul, serbarile de Sanziene, "balul" la caminul cultural...toate astea le-am pastrat in amintire...In fata casei trecea un rau, in spatele casei incepea muntele si padurea...Si iernile alea cu nametii si zapezile cat casa...si focul care duduie in soba...si mirosul de brad...si "ulita" de pe care nu ne adunam decat la 11 noaptea...
Amintiri, frumoase amintiri...pacat ca baietii mei n-au avut ocazia sa traiasca asa ceva....