Mamicilor!...amintiti-va ca a-ti fost copii...

[popa_doina_iuliana]

mamica azura...m-ai terminat...eu cu vecinii nu am avut niciodata...repet niciodata curajul tau...si nu mint...si iti spun si de ce pt ca stiam ce urmeaza...asa ca discret...cand lucrurile luau o intorsatura urata...dispaream ...nu mai stiu cum...sigur ca mi se reprosa de colegii de joaca...ca nu am fost...ca asa si pe dincolo...dar pana la urma ne impacam...si era ca si cum nimic nu s-a intimplat...decat sa o incase z de la mama..hmmm...vezi uite ce bine imi faci...totusi imi amintesc ca odata o vecina draguta...si foarte platinata a avut buna intentie sa-i reposeze mamei ca in grupul de copii care-i deranja somnul de dupa-amaiaza eram si eu...sa o fi vazut pe mama care s-a facut rosie si i se albisera buzele...si sa vezi pe capul meu scuze si demonstratii ca nu eu...ca sa vezi...ca defapt am fost dar alergam toti..ce mai ameteala ...cum spui tu...am scapat ca prin urechile acului...mie sincera sa fiu imi placea doamna platinata...chiar daca era domnisoara batrana si cam hm...dar de atunci pa...mi-am scos-o de la inima...da ...sigur nu iubea copii...de fapt nu iubea nimic...neinteresanta....vezi imi amintesc exact parca au fost ieri...cu drag doina.

[azura]

Ah, pai mai toate nazbatiile s-au petrecut in preajma blocului, pentru ca la tara aveam experiente mai pasnice, mai pure,mai calme...
Intr-o seara de iarna,stateam toti picii in scara blocului si ne gandeam ce sa mai facem noi sa radem...nu stiu care a avut ideea sinistra sa legam dintr-un cap in altul al trotuarului din fata scarii un fir de fanon, de o parte legat de gard, de cealalta de un boschet!zis si facut, aranjam frumos, era aproape intuneric, daca te uitai pe jos mergand si nu vedeai firul,ne bagam in scara la panda...asteptand sa treaca cineva...cum trecea unul, si se impiedica, cum muream de ras...am avut noroc ca nu a cazut nimeni in nas, ca atunci cred ca am fi plans!

[Dana103]

Ce de nazbatii ati mai facut!

[cds2577]

buna fetelor..citind pe aici..m-i s-a improspatat si mie memoria de cand eram copil....Amintiri..sunt, .ci siguranta...Imi amintesc acum, pe moment ....cand mergeam o gasca mare de copii..cu oile, mieii..la pascut..(eu sunt din zona Bacaului)Eram o gasca amare..si mergeam cu mic cu mare..aveam pe aproape pe acolo, un islaz...nu stiu cum sa expl..urcai de fapt un deal..iar apoi, cand ajungeai in varf..jos era un peisaj....numai verdeata..curgea un rau...acolo mergeam si culegeam ghiocei, viorele..stateam cu oile la pascut..jucam carti..faceam baie in acel rau..sau pur si simplu, daca nu aveai nici oi, etc..veneai de placere..sa stai cu restul..Tin minte ca stateam mai tot timpul pe acolo.. Imi mai amintesc de cazutul din cires.. asta cred ca am povestit-o..(asa zic eu..nu mai tin minte..)care..si acum rad cand imi amintesc....

[oly76]

Azura poza pe care o ai aici cu Luca e efectiv "minunata" (de fapt mai corect e: Luca e minunat). De cate ori ma uit imi vine sa ma razgandesc cand zic la toata lumea: Leda e prima si singurul nostru copil. Are niste ochi care efectiv sunt minunati (banuiesc ca nu se poate deoche pe net si sincer eu nu cred in lucruri de genul asta, dar zic si eu asa...)

Apropos de amintiri va zic doar ca noi la bloc (o scara, 20 de apartamente) eram cam 15 de copii cu diferente de maxim 4 ani. Iesirea noastra afara era simtita de la parter la ultimul etaj, iar in zilele cu ploaie stateam toti pe "cimentul" din fata blocului jucandu-ne fazan si mai stiu eu cate, distrugand urechile celor de la parter, mai ales ca cei care avea geamul acolo era printre putinii fara copii. (Unele fete am continuat sa mai iesim la povesti in fata blocului chiar si la 20 de ani). Imi pare atat de rau ca Leda nu o sa inteleaga niciodata despre ce vorbesc cand ii voi povesti copilaria mea, pentru ea vor fi lucruri greu de imaginat.

[popa_doina_iuliana]

imi amintesc, si cu asta nu vreau sa spun ca daca imi amintesc imbatranesc, pentru ca se zice ca cine traieste din amintiri moare in fiecare zii cate putin...da, ei bine imi amintesc de buncii mei care nu mai sunt, si pe care i-am iubit atat de mult, dinspre partea mamei, undeva pe dulcile meleaguri moldovene cu vorba lor blanda si calina, cum recita bunicu' meu la opt zeci si un pic de ani din Eminescu, Alecsandri si altii, poezii intregi bineinteles pe teme patriotice, canta imnul, si mereu ma dojenea ca ce necuratu' va invata invatatoarea la scoala, ca nu stii nimic parca il vad cum se barbierea cu briciul, si ma intreba dar cu ortografia cum stai?... si eu ma uitam la gutuiul de afara ce frunze mari si frumoase are...si nu stiam cum sa scap de raspunsurile ce trebuia sa i le spun bunicului...avea o personalitate si o verticalitate morala ireprosabila care banuiesc ca se datorau nu numai unui intelect sanatos dar si din semetia varstei...cred ca era fericit ca avea 80 de ani cu toate ca era foarte greu, batrinetele, fetelor, sunt grele nebanuit de grele, dar sa revin...deci era fericit ca avea 80 de ani si a reusit sa ajunga pana aici atat de mult a iubit viata, iubea sa traiasca, sa prinda dimineata, sa-i infloreasca pomii roditori pe care in parte el i-a sadit si i-a altoit si sa-i rodeasca via, o mai tachina pe bunica o mai lua si la dans uneori, bunica se cam supara, dar nu refuza...o iubea si la varsta aceea aveau in spate o casnicie de 62 de ani...aproape, si cred ca imi amintesc bine...pentru ca m-a impresionat cifra, inca de pe atunci...vreau sa va spun ca eu am un scris frumos, asa se spune, pentru ca m-a invatat bunicu' caligrafia limbii romane, dar ce caiete in cap am luat, si cate foi rupte, si cate lacrimi...dar bine sa nu va spun chiar tot..rufele ...se spala in familie...nu era prea incantat de mine si a tinut sa-i spuna asta mamei...eu eram terminata pentru ca nu ma asteptam la bunicu' sa-mi faca una ca asta...si m-am ambitionat sa-l cuceresc cu ceva...si m-am pus pe un scris frumos de nu-ti veneai sa crezi ca era scrisul meu..nu se compara cu "fideaua din oala bunicatii"...si de ziua lui fiind in vacanta la ei, i-am scris o felicitare si s-a luminat bunicu' la fata, a zambit... s-a bucurat, mi-a multumit si am simtit cum in inima lui mi-a dat o sansa, mai fata asta e totusi buna la ceva...asa da, mai merge...cred ca a spus in gandul lui,nu stiam cat de aproape eram de sfarsit, de sfarsitul acestei minunate si tumultoase vieti a bunicului meu...cat il mai pupam... avea un obraz curat care mirosea a lavanda, un par alb, alb ca neaua tuns scurt barbateste, camasa si jiletca, pantalon bufant si brau asta era tinuta de casa...iar cand pleca in sat sa te tii...baston, palarie, costum, camasa si cravata asortata, freca si peria bunica de numai...nu pleca niciodata fara sa o pupe pe bunica si sa-i rosteasca numele...draga mea vezi ca am plecat...si bunica culmea...se uita dupa el pana il pierdea din priviri... ce ziceti fetelor? unde erau ei si ce se intimpla azi cu lumea...ce se imtimpla cu noi...sau poate cu unii dintre noi???...

[petronela_gav]

ce subiect interesant!
ce amintiri frumoase!
eu imi amintesc acum, ce frumos era de sarbatorile de iarna.
mai ales cand venea "mos gerila" spuneam poezia si primeam cadoul. nu erau cadouri mari dar eram foarte bucuroase (impreuna cu surorile mele) . mamica impodobea bradul in noaptea de ajun, cica venea mosul sa il impodobeasca, era un bradut mic artificial asezat pe o masa. cand ne treazeam dimineata si-l vedeam era ceva magic, ca din povesti.
acum il facem mai frumos cu mai multe si mai frumoase podoabe, dar nu e asa cum era in copilarie. na-m sa uit nici o data copilaria, nu a fost una plina de bunatati si dulciuri (am locuit la tara si am multe surori) dar a fost plina de inocenta si de mici bucurii, pe care na-m sa le uit niciodata.
sper sa-i pot face si micutului meu o copilarie fericita.
pupici.

[azura]

of,fetele,nu prea mai pot scrie aici,cel putin un timp,sunt atat de prinsa in fragmente de imagini, mirosuri, cuvinte, expresii,chipuri ale bunicilor mei,ultimul,bunicul s-a dus zilele astea dintre noi...cat am fost in bucuresti am avut impresia ca nu ma afecteaza asa tare,dar cand am ajuns acolo si am revazut casa, gradina, nucul, livada...nu le mai recunosteam...mor si ele o data cu oamenii care le ingrijesc...cred ca nu voi mai merge pentru ca simt ca vreau si trebuie sa le pastrez in memorie asa cum le stiu ca erau demult!Nucul in care imi faceau bunicii mei leagan si-n care faceam intrecere cu vara mea care se suie mai sus,avea crengile raschirate,goale si sumbre,livada...pustie,fara iarba care-i dadea viata...hai ca va povestesc altceva mai bine!
bebitza fiind,nu stiu ce-am avut ca plangeam incontinuu si nu dormeam decat in brate sau leganata pe picioare...(asta mai mare,pe la 2-3 ani!)>erau ai mei saracii terminati si la propriu si la figurat, si bunicii la fel...Incercasera tot felul de metode sa ma adorma altfel sau sa dorm singura, dar urlam imediat cat ma tinea gura, si renuntasera de fiecare data! bunica-mea imi povestea ca ii amorteau mereu picioarele si de atata leganat o lua somnul intai pe ea si cum se oprea putin, cum incepeam iar sa urlu!si uite asa pana la 3 ani jumate, cand imi amintesc ca intr-o seara,vine bunicul la mine in pat(ca eu ajunsesem sa dorm cu bunica! )si se aseaza langa mine(eu speriata-ca el daca zicea ceva noi, copiii nu mai comentam !)si incepe sa ma intrebe:bunica doarme pe picioare?Eu-NU!Bunicul? Eu-NU!tata doarme leganat pe picioare? EU, tot NU! mama?EU-NU!Pai atunci tu de ce dormi pe picioare?si raspund eu,cam nelamurita ca nu stiam unde vrea sa ajunga-nu stiu...Ei, uite dinseara asta, dormi in pat ca noi toti!si eu am zis:bine! si de-atunci,asa am dormit...a 2-a zi, bucurie mare in familie...doarme copilul singur...
Asa era bunicul meu,il stiam de frica(facea pe durul! )si nu prea ieseam din cuvantul lui,ii placea sa se stie capul familiei,dar avea metodele lui de rezolvare a lucrurilor care functionau mereu.
Mirosul de tabac al mainilor lui il stiu si acum...

[azura]

......................asta-i pentru Oly! hahaha!poate,cine stie?!ii faci un fratior Ledei???!!!

[oly76]

Mersi mult de tot, esti o scumpa dar momentan suntem asa prinsi de altele ca nu prea avem timp de asa ca mai greu cred

Da-i un pupic pe ochisor de la mine !